Jar Har

Detalii
Avatar
Accelerat după accelerat au trecut pe lîngă tine în deșert, dă drumul la cuvinte să fugă după lumina vagoanelor, poate le vor ajunge din urmă, e-o petrecere care trebuie stricată sau măcar timorată din mers, în depărtare-i așteaptă tunelul blocat în care se vor strivi cu toată încrederea. O altă pierdere, o altă poveste inutilă, cu morală pentru nimeni.

**

Ce putea să mai decadă a decăzut. Nu știi cît de urît a fost un obiect sau o ființă decît după încetarea existenței, pentru motivul că abia atunci ai șansa să vezi dacă pata ce se...

Detalii
Avatar
Domnu’ Mlădiniu, v-a căutat doi țagheri în civil, cu mutre periculoase. Am spus că aveți liber azi. A zis să-i căutați la telefonu’ ăsta, că dacă nu vine ei peste noi și n-o să ne fie bine! Unu’ a și-njurat printre dinți gălbejiți!

**

Cu locotenent Horobincă, vă rog. Mlădiniu la telefon.
Alo, cumetre, vino pe la sediu de urgență, că treaba e verde.

Detalii
Avatar
Aștept să aud din clipă-n clipă: Ați avut dreptate!
Ați avut dreptate! Deși nu poți judeca lumea după un individ.
Nu poți nici după o sută, dar așa sunt toți. Și încă Anton Marinescu este unul dintre cei deschiși la minte, umblat, citit, bine pregătit profesional, nu exagerat de ticălos.
Am înțeles tabloul. O țară de mormoloci căreia nu-i rămîne decît să se lase reconstituită de la cîțiva indivizi care nu mai sunt.
Monciu încă mai este.
Precum leșul Cidului în atele pe cal și sabia-n ghips.

Detalii
Avatar
Condoleanțe pentru pierderea tinerei prietene! Cu toată mîhnirea! A fost pe neașteptate! Ne pare extrem de rău! Pentru dumneavoastră, pentru familia ei. Pentru ea, deopotrivă, în primul rînd.

Vă mulțumesc! Nimic nu poate înlocui pierderea unei vieți atît de fragede și, pe deasupra, nimeni n-o poate explica. Mai mult: cînd ești lovit cu alte zaruri ale mizeriei, orice izbitură te clatină pînă la limita neredresării. Sunt obișnuit să zac sub un prag de nesimțire anesteziată o bucată de timp, pînă structurile psihicului vor procesa întreaga...

Detalii
Avatar
Există momente în care nu am chef de nimic. Nici să stau și să contemplu tavanul. Le detest. Primul refugiu care-mi trece prin cap este gîndul morții. O mare greșeală, dar nu pentru atracția ei. Prin repartiția ei universală, moartea este un fapt banal, dar intrigă prin suma de necunoscut pe care o implică. După miliarde de morți performate de oameni, încă nu știm aproape nimic despre ea. Un paradox vicios: ce rost are să meditezi la moarte cînd oricum va veni și oricît ne-am zbate mintea cunoașterea noastră va rămîne pe loc? Uneori, știința...