În comunitatea în care am trăit ani buni, seara zilei de miercuri reprezenta cea mai curată parte a săptămînii, pentru că dimineața era ridicat gunoiul din toată zona, lăsînd în urmă o impecabilă curățenie, care începea să decadă pînă la ridicarea următoare, într-un ciclu care ne făcea mîndri de viață, iar după orele cinci ale după- amiezii gospodinele treceau la programul recurent de spălare a rufelor, ceea ce făcea ca atmosfera să se încarce de aromele fabuloase ale detergenților. La o seamă de kilometri mai departe, cîțiva albi grași linșau un negru cu paturi de armă autohtonă (Make America Great Again), în vecinătatea imediată în care cîțiva negri costelivi omorau un obez în bîte și lanțuri (Made in China). Nu departe, o mulțime de negri și albi, uniți de un ideal comun, se afla în cursul unui viol asupra unei femei de origine indiană. Creuzetul american nu este doar o găselniță a sociologilor și politicienilor: funcționează cu o complexă și precisă virilitate.
Combinația dintre două sau mai multe forme de organizare a realității impune o linie de demarcație nefolositoare nici uneia dintre ele. Adevăr – deformare, vale - deal, alternanța democratică la guvernare (una dintre cele mai sfruntate plăsmuiri ale Securității pentru a justifica prezența colegilor la guvernare: securiști – turnători, colaboratori – activiști). Nimeni nu are de pierdut decît în situația în care cei buni vor trece drept cei răi. Cum ar fi posibil? În condiții normale, n-ar fi, dar jurămîntul strîmb implică un atac la formele lumii. O încălcare al cărei abandon este o inscripție cu acid sulfuric pe-o plăcuță de cupru coclit. Atît de ușor ni se pare că rezolvăm probleme cu ajutorul violenței! Cînd a-ți folosi mintea se dovedește de trei ori mai spornic...
Cam cît vreț sî staț? Cî trebă sî plătiț pi dinainti tătî suma! Nu șuguim, din precinația unor dereglări cu consomatori di cazieri!
Nu mai simțea nici o legătură trainică cu lumea. Conectorul devenise lejer, fără obligații sau predilecția consecințelor. În sfîrșit, după atîția ani de încordare, se putea declara liber. Numai că libertatea este un concept întortocheat. Cînd era tînăr, Mihai Ursachi i-a spus că programul lui începea la ora cinci, cu noaptea-n cap, ca fiind cea mai bună perioadă a zilei pentru a scrie. Nu-l punea nimeni. Pentru el, care nu se trezea nici mort înainte de orele 10 ale dimineții, sacrificiul plin de exotism al Magistrului i se părea manifestarea unei libertăți de care el nu se bucura. Dacă l-ar fi constrîns cineva, n-ar mai fi considerat prilejul drept exprimarea liberului arbitru. Totul este jalnic de relativ.
A venit și momentul despărțirii definitive, frățioare! Îți sugerez din tot sufletul să nu te mai întorci în România! Nu mai ai pe nimeni care să te apere. Și ești ultimul inamic care, potențial, riscă să agite liniștea Infernului. O eliminare fizică este pentru ei o rezolvare fără complicații. Și apoi – la ce?
Drumul regăsirii trece prin coșmarul comunist. Cine să se mai învîrtă pe-acolo de bună voie, pentru un iluzoriu cîștig în valori reprezentate sau mergînd în direcția abstractă a patriotismului nici măcar cu recompense? Numai un nebun! Adică noi! Dar asta e tot!
Nici un om nu poate asigura împlinirea unei asemenea aspirații!
