Salut, bătrîne! Salut, tinere! Mă bucur să văd că ești neschimbat. Am fost în pușcărie și, poate n-ai aflat, pușcăria te menține tînăr... Am aflat. Anii pe care i-ai petrecut înăuntru ți se vor adăuga la numărul preconizat. Foștii deținuți politici au trăit mai mult decît media. Dacă scazi suma detenției, nu va fi nimic neobișnuit în statistica longevității. M-ai căutat? Cum de te-ai rătăcit pe-aici?
Știi cum se cheamă… Nu mă interesează… Nici nu… Nimic… nu, nu acum. Mă preocupă neputința de-a explica, în caz că există cu adevărat, că fenomenul evoluției a luat-o înapoi cu atîta convingere! Ce-a văzut omul la capătul potecii încît a rupt-o la goană în direcția opusă, spre origini, spre maimuțe și hominizi botoși? Ce l-a îngrozit? Ceea ce-a văzut că urma să devină în vîrful muntelui: cea mai feroce dihanie dintre toate creaturile. Ce l-a îngrozit pe fratele meu cînd s-a întîlnit cu Sudinski?
Orice crimă, pusă în cadrul corect al referințelor, se arată absurdă sau justificată. Odioasă, dar argumentată. Smîrcedă însă rațională. Dar cum să execuți un intelectual din stratosfera rarefiată a fîșiei dintre lumi doar pentru că exprimă demonstrații pe care nu le poți înțelege sau, și mai penibil, le pricepi dar nu ești de acord cu rezoluția, și să lași neatinse brutele care-și execută propriii copii, dau foc la case și păduri, otrăvesc ape și fraudează milioane de oameni? Este o confruntare dintre bine și rău? Este păstrarea puterii...
De ce-mi spuneți toate astea? Nu-i obvios? Am fost parte a tuturor etapelor. Sunt ultimul martor al acelor întîmplări și poziționare de caractere la prima mînă. Sunt oameni care-au murit, care nu mai există. Nici mărturii despre ei nu s-au păstrat. Nu interpretări. Oameni a căror importanță era imposibil de prevăzut atunci, în orbirea nebuniei în care eram duși fără embarras de choix. Cine are acuitatea asta de-a prevedea ce va fi cu adevărat însemnat? Colonelul, poate, întrevăzuse cu inumană precizie. Asta e partea care acoperă gloria...
Tovarășe maior, v-am adus lista suspecților care trebe să-i supraveghem la sînge. Suferă de ceva? Ha, ha! De patriotism hepatic. Dă-o-ncoa’! Maiorul luă plicul întins cu o mînă tremurînd de emoție, scoase un cuțit cu buton din buzunarul de la piept, desprinse cu metodologie practicată sigiliul roșu, scoase foaia împăturită, o depuse ca pe un gîndac prețios pe spinarea biroului, o despături cu dosul palmei, își îngustă privirea ca la oftalmolog și rosti:
