XXII.
De la o odaie la alta mă confrunt cu monștri de catifea și umbră, mulți dintre ei de proveniență culturală, croiți în...
XXI.
Zbateri confuze de aripi în geana crepusculară a lumii, geană de piatră, niciodată nu știi ce vor aduce: mîngîierea izbăvirii sau distrugerea cea de totdeauna? Zi după zi, suporți tensiunea acestui suspans: ce se va arăta în fereastră? Îngerul morții definitive cu maslu de chin sau cavalerul vieții care vine aducînd roada promisă de cînd chinul era o relicvă nedescoperită?
Zbateri confuze de aripi în geana crepusculară a lumii, geană de piatră, niciodată nu știi ce vor aduce: mîngîierea izbăvirii sau distrugerea cea de totdeauna? Zi după zi, suporți tensiunea acestui suspans: ce se va arăta în fereastră? Îngerul morții definitive cu maslu de chin sau cavalerul vieții care vine aducînd roada promisă de cînd chinul era o relicvă nedescoperită?
XIX.
De ce-ai privi moartea unui oraș altfel decît cea a unei ființe dragi?
Un trai al cărui spor de complexitate este diminuat de impresia că nu este mort în totalitatea definiției, ci mai degrabă metaforic. Clădirile importante și-au păstrat forma, unele chiar și funcția, străzile nu și-au schimbat configurația, cîteva au aceleași gropi, formele de relief au rămas neschimbate. Cu ceva noroc, mai poți întîlni persoane de odinioară. Iluzia morții este greu de susținut.
Întotdeauna drumul de la cimitir, cînd claca înmormîntării a fost deja dusă la împlinire, este mai anevoios de parcurs decît mersul împiedicat cu lacrimi în ochi și zîmbete tîmpe pe obraz în urma dricului drapat. Nu știu prin ce lanț de asocieri abătute de la logica firii, cînd te îndrepți spre locul de îngropăciune, cînd dai mers ultimului drum, cel fără de-ntoarcere, fără cusur, un izvor mărunt de iraționale speranțe te chinuie-n adîncurile minții, ca și cum la groapă vei da peste citirea unei dezlegări. Iar acum, la întoarcere, cînd nu mai... Știți de ce Sudinski ținea așa de mult la Cezar Mititelu?
Erau prieteni...
Mai mult decît atît: Monciu se uita la el ca la un frate mai mic, mai naiv, mai nevinovat și mai neputincios. Și-ar fi dat și viața pentru el. A intrat în greva foamei nu pentru a manifesta o atitudine politică, ci pentru a-l salva biologic pe prietenul său mai tînăr cu un an. Mulți credeau că Mititelu era mai în vîrstă, pentru că avea o figură mai îmbătrînită, mai cătrănită, mai dură. Dar era mai tînăr.
Cum s-a comportat cînd, în 1999, a aflat că Mititelu s-a sinucis?
De ce-ai privi moartea unui oraș altfel decît cea a unei ființe dragi?
Un trai al cărui spor de complexitate este diminuat de impresia că nu este mort în totalitatea definiției, ci mai degrabă metaforic. Clădirile importante și-au păstrat forma, unele chiar și funcția, străzile nu și-au schimbat configurația, cîteva au aceleași gropi, formele de relief au rămas neschimbate. Cu ceva noroc, mai poți întîlni persoane de odinioară. Iluzia morții este greu de susținut.
Erau prieteni...
Mai mult decît atît: Monciu se uita la el ca la un frate mai mic, mai naiv, mai nevinovat și mai neputincios. Și-ar fi dat și viața pentru el. A intrat în greva foamei nu pentru a manifesta o atitudine politică, ci pentru a-l salva biologic pe prietenul său mai tînăr cu un an. Mulți credeau că Mititelu era mai în vîrstă, pentru că avea o figură mai îmbătrînită, mai cătrănită, mai dură. Dar era mai tînăr.
Cum s-a comportat cînd, în 1999, a aflat că Mititelu s-a sinucis?
© 2021 comentator.ro.|Termeni și Conditii