Intimitatea dintre doi oameni se stabileşte, treptat, la mai multe nivele, începând cu cea mentală, spirituală şi apoi corporală, deşi ordinea ar putea fi şi alta. Însă ce mă uimește cel mai mult este că, în ciuda intelectului, a manierelor şi a celor mai sincere bune aparenţe, omul este şi va rămâne o fiinţă cu instincte animalice dintre cele mai pure.

Această afirmaţie este menită să aibă un sens cât mai pozitiv. Căci, deşi reuşim să ne ascundem atât de bine această natură primară, de dragul evoluţiei, al civilizaţiei şi al armoniei sociale, la sfârşitul zilei totul se reduce la asta: la dorinţa de eliberare a acestor instincte refulate. Unirea dintre doi oameni, tradiţional vorbind, o femeie şi un bărbat, se realizează într-un cadru retrâns şi retras, mai înainte de orice altă formă de oficializare (după caz).

Phoenix înseamnă omul, singurul care, vreme de patruzeci de ani, a tras la jugul unui car cu iluzii. Compozitor, textier, aranjor, manager, lider necontestat, Nicolae Covaci este Phoenix. O persona-litate excepţională, un artist cu spirit renascentist, muzician, pictor, sculptor, poet, Nicolae Covaci este, a fost şi va fi spiritus rector al formaţiei Phoenix.

Lui îi datorăm faptul că Phoenix s-a născut şi, mai ales, că există. Mulţi au venit şi au plecat. Nicolae Covaci a rămas să poarte iluzia Păsării Phoenix. Pentru că, mai mult decât orice, Phoenix este o ilu-zie, un spirit. Spiritul unei vremi, al unui sfârşit de secol, de mileniu şi, poate, de civilizaţie.

Cred că una dintre cele mai odioase senzaţii pe care le poate încerca cineva în decursul vieţii lui este să bea lapte stricat. Probabil toţi am trecut prin asta la un moment dat: deschizi fridgiderul (despre care uiţi că, în ciuda încrederii totale pe care ţi-ai pus-o în el, nu poate ţine unele alimente proaspete la nesfârşit), iei cutia cu lapte, îi răsuceşti capacul şi, fără să mai verifici, torni din lichidul alb fie direct în cafea – cazul cel mai nefericit, în care se compromite şi bunătate de licoare vitalizantă, şi, implicit, restul zilei, – fie într-o ceaşcă, spre a fi folosit pentru mici alte plăceri: înmuiat de biscuiţi, cereale sau, de ce nu, pentru băut.

Artmark debutează la noul sezon al pieței românești de artă cu peste 1.000 de piese de colecție, cu prețuri de pornire între 100 și 500 de euro, în 4 evenimente culturale de amploare, ce au loc după o vacanță de două luni.

Bogăția și diversitatea de opțiuni de economisire ori investiție pe termen mediu și lung - de la artă de patrimoniu la artă contemporană, reprezintă punctul forte al noului sezon.

Bine ai revenit în oraşul tău natal, bun sosit într-o Românie liberă, Nicolae Covaci. Nu ne-am mai văzut de 12 ani, mai precis din 1976, an în care ai plecat din ţară. Ne-am reîntâlnit, de fapt, în vara lui 1977, când ai revenit în ţară pentru câteva concerte de binefacere în folosul sinistraţilor cutremurului de la 4 martie. De ce ai plecat, sau mai potrivită ar fi întrebarea: de ce aţi plecat?

Noi nu suntem nişte fugari sau nişte laşi. Nu ne-am trădat niciodată ţara ca „să devenim milionari”, cum s-a exprimat atunci cineva. Vreau să fac nişte precizări. A existat un moment în care eu şi formaţia mea am fost prigoniţi, hărţuiţi. În 1974, toate instituţiile de artă din ţară au primit de la „centru” o circulară prin care li se aducea la cunoştinţă faptul că nu mai au voie să colaboreze cu noi.