Carmen Stănescu (29 iulie 1925, București – 11 aprilie 2018, Snagov, Ilfov) era o bucureșteancă de familie mijlocie și a absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1948, clasa profesor Marioara Voiculescu. Interesant, însă, este că în adolescență viitoarea actriță a practicat mai multe sporturi de performanță, între care și tirul, făcând parte timp de cinci ani din echipa națională (!). A făcut și natație, dar și atletism, fiind campioană națională de junioare la 100 metri plat. De altfel, în 1952 a fost distinsă cu titlul de Maestru al Sportului. A renunțat, însă, din cauza unui eveniment care era să provoace o tragedie: „ Ne antrenam în Pădurea Băneasa, când am avut un accident - un glonț mi-a ricoșat în ochi și-a trebuit să renunț după cinci ani”…

După o relație discutabilă cu regizorul Liviu Ciulei, cel care a debutat-o în Valurile Dunării, o căsnicie eșuată cu Virgil Ogășanu - după numai două luni! - în prima tinerețe și o altă relație cu Ștefan Iordache, refuzată însă de familie din cauza diferențelor de clase sociale („Cum îți imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?" – a exclamat tatăl ei, un medic reputat), Irina Petrescu nu s-a mai recăsătorit niciodată, însă a avut o lungă și pătimașă poveste de iubire cu mai tânărul ei coleg de breaslă, Adrian Pintea. Între cei doi era o diferență de vârstă semnificativă, Irina Petrescu fiind născută în 1941, iar Adrian Pintea în 1954, dar asta nu a constituit deloc un obstacol în calea relației lor.

„Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea actorul. (De altfel, nu a fost deloc singurul astfel de caz în teatrul românesc, când tinerii actori au avut partenere mult mai vârstnice dar relațiile astfel întemeiate au avut un impact semnificativ, extins în timp. Dacă, între Irina Petrescu și Adrian Pintea diferența era de 13 ani, între diva teatrului clujean Melania Ursu și viitoarea stea a Naționalului bucureștean Marius Bodochi erau chiar 19 ani, între Camelia Zorlescu și Mihai Verbițchi sunt tot 19 ani, între Claudia Deleanu și Eugen Cristea sunt 12 ani, iar între Principesa Margareta și Radu Duda, fostul student favorit al Olgăi Tudorache, se înregistrează 11 ani.)

În anii 70, cinematograful și teatrul românesc aveau multe frumuseți, actrițe cu un farmec aparte și un talent deosebit. Dar, între toate acestea, una părea, de departe, cea mai drăgălașă, un soi de Barbie autohtonă, o blondină cu zulufi, pe care mulți și-o reamintesc ca „Domnița Ralu” din filmele cu parfum de epocă.

Gabriela-Aimée Iacobescu (1 iulie 1946, Unguriu, Buzău – 27 martie 2018, București) a declarat într-un interviu din Jurnalul Național, că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați, dar a fost declarată abia o săptămână mai târziu de părinți. Are un frate geamăn, emigrat în Franța, actorul Dorel Iacobescu. Împreună cu acesta, a absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți fiind Octavian Cotescu și Laurențiu Azimioară. Aimée Iacobescu a fost considerată protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu. Aimée Iacobescu suferea de cancer și mijloacele ei financiare modeste făceau cu greu față tratamentului costisitor. În dimineața zilei de 27 martie 2018 s-a stins din viață...

Marele actor și directorul istoric al Naționalului bucureștean Radu Beligan (14 decembrie 1918, Galbeni-Filipești, Bacău – 20 iulie 2016, București) este grec de origine pe linie maternă, iar pe linie paternă este urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru. A fost, însă, și un personaj extrem de controversat, greu de înțeles astăzi dacă nu îl raportăm corect la contextul epocii sale. Pentru a putea apăra teatrul românesc de imixtiunea politicului în perioada comunistă, Radu Beligan a fost extrem de abil și în perioada 1969 – 1989 a acceptat să fie membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 - 1975.