Joi, 12 octombrie 2023, începând cu ora 18:30, avem plăcerea să vă invităm la vernisajul Salonului Național de Fotografie "FOTOGEOGRAFICA 2023”, ce va avea loc la Biblioteca Națională a României. Cu acest prilej, va fi prezentat şi catalogul Fotogeografica 2023. Acesta va conţine, pe lângă fotografiile premiate pe cele trei secţiuni, şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului.

Ce personaj fascinant! Johnny Răducanu (1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, București) a fost un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație. A crescut lângă Maria Tănase, cu care a și cântat, și se numea, de fapt, Răducan Crețu, născut fiind  într-o familie cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petrea „Crețul” Șolcanu. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul...

Petre Geambașu (născut pe 6 noiembrie 1943, la Petrești, în Județul Alba) este un artist complex, dirijor de orchestră și solist vocal, un adevărat globetrotter muzical, care în ultima jumătate de secol a cântat aproape peste tot în lume. O activitate artistică atât de intensă, cu turnee nenumărate prin Europa, America de Nord, Canada etc,, dar și croaziere pe oceanele lumii dar și multiplele turnee în Romania, au făcut ca latura componistică, dar și cea discografică să fie destul de redusă. Repertoriul lui a fost și este, foarte...

Urban Blues Fest IV găzduieşte o nouă ediţie Music Market Place: cel mai aşteptat târg de viniluri al toamnei, The Pub Music Marketplace, se va desfăşura între orele 12 şi 19.00, în ziua de sâmbătă, 21 octombrie 2023. Peste zece expozanţi vor fi prezenţi cu standuri. Mulţi dintre aceştia au anunţat reduceri de 10%. La fel ca în celelalte ediţii, The Pub Music Marketplace se dovedeşte a fi cel mai plăcut loc de întâlnire al poveştilor muzicii cu prietenii ei, audiofili sau erudiţi colecţionari, fiind...