Familia Ghica reprezintă un caz istoric insolit prin care se poate demonstra demonstra cum, în trei secole de o mare densitate culturală, politică și istorică, se poate ajunge de la un modest boier albanez la numărul de aur care a înrâurit opera lui Salvador Dali! E drept, tranziția se face prin biografiile a zece domnitori (începând cu Gheorghe Ghica, care a fost domn al Moldovei din 3/13 martie 1658 până în 2 noiembrie 1659 și al Țării Românești din 20 noiembrie 1659 până în 1 septembrie 1660), doi premieri...

“Pierduți în teleșcoală” este campania Știrilor PRO TV care arată că, deși statul le asigură programe moderne, unele cadre didactice le ignoră. Mai exact, cei de la Pro TV demonstrează că profesorii nu sunt interesați de programele de formare, pentru care s-au alocat milioane de euro.

Autoritățile din România au accesat fonduri de la Uniune încă din 2018 pentru un program derulat și acum, considerat însă de unii profesori o pierdere de timp.

Profesorii din Dolj s-au organizat, au acționat și au câştigat în instanţă majorarea unor drepturi salariale, cu sume de până la câteva mii de lei! Liderii din conducerea sindicatului „Spiru Haret” Dolj anunţă procesele pentru majorarea drepturilor salariale ale profesorilor au fost câștigate!

Prin deciziile instanţelor profesorii vor avea de primit din urmă sume care pot porni de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei.

Incredibil, dar adevărat! Zeci de polițiști din Sibiu au fost săltați chiar de colegii lor mascații, din pat. Polițiștii s-au trezit cu mascații peste ei, din cazua mitelor repetate pe care le-ar fi luat de la șoferii neatenți. Toți polițiștii săltați lucrează la Poliția Rutieră.

Ei ar fi luat mită de la şoferi pentru a trece cu vederea anumite încălcări ale Codului Rutier.