Ministerul Educației a modificat regulamentul concursului pentru Directori de școli, favorizând participarea cadrelor didactice tinere, semn că își dorește o revigorare a personalului didactic care ocupă funcții de conducere.

Despre condițiile de participare la Concursul de Directori de școală: profesorii trebuie fie să facă parte din acest Corp al experților, fie să fie titulari cu definitivatul luat și cu cel puțin 5 ani vechime, a declarat ministrul Educației. Reamintim că Guvernul a respins desființarea Corpului național de...

Descoperirea unor picturi pe pereții unei biserici străvechi din Brașov ar putea schimba istoria religiilor (poate chiar și a lumii, spun unii cercetători). Apocalipsa cu schimbarea polilor magnetici, prevestită pe o frescă din Șcheii Brașovului? ...Datând ca așezământ din 1292, Biserica „Sfântul Nicolae” domină, prin dimensiunile sale impresionante, Șcheii Brașovului. Biserica a fost ridicată în piatră începând din anul 1495de către localnici cu ajutorul domnitorului Țării Românești, Neagoe Basarab. Satul românesc de aici, concentrat în...

ANMF susține că profesorii și elevii ar trebui vaccinați obligatoriu împotriva Covid 19, alături de alte categorii profesionale, pentru a controla răspândirea virusului și a stopa pandemia.

ANMF a publicat un comunicat în care susține că este indispensabil ca vaccinurile anti-COVID-19 să devină obligatorii pentru numeroase profesii şi ca adolescenţii şi copiii să fie vaccinaţi împotriva acestei maladii, deoarece astfel de măsuri reprezintă singura modalitate pentru a atinge „o imunitate colectivă suficientă pentru a controla pandemia”...

Un cutremur a avut loc azi-noapte la ora 00.30, resimțit puternic în capitală dar și în multe alte orașe din România. Prmele informații au comunicat o magnitudine de 5. Apoi a fost revizuită, comunicându-se magnitudinea exactă a seismului, 4,7 grade.

"În ziua de 26 mai 2021, la ora 00.30, s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur semnificativ cu magnitudinea 5.1, la adâncimea de 155 km.