Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene, se află în vizită oficială la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României în cadrul NextGenerationEU. Ursula von der Leyen are astăzi întâlniri atât cu preşedintele țării Klaus Iohannis, cât şi cu premierul Florin Cîţu.

Ministerul Educației vrea să crească sumele pentru bursele elevilor, iar acestea ar urma să se aplice din semestrul al II-lea al anului școlar în curs, potrivit proiectului de act normativ.

Documentul precizează, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 82 alin. (1^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, că Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

Un nor toxic produs de vulcanul Cumbre Vieja, care a erupt în insula spaniolă La Palma va ajunge astăzi deasupra României. Norul va pătrunde pe teritoriul țării noastre prin zona Timișoarei și treptat va acoperi tot teritoriul românesc. 

Norul toxic va acoperi țara noastră până mâine seară. Silviu Gurlui, citat de Capital, profesor la Facultatea de Fizică, spune că norul va injecta o cantitate mare de dioxid de sulf. Dioxidul de sulf aduce poluare suplimentară, o potențială răcire a solului și compuși chimici secundari (acizi...

Ministerul Educației a publicat lista localităților trecute în scenariul ROȘU. În aceste localități școlile se închid de Luni, iar elevii și profesorii trec la sistemul online. Lista este de 4 ori mai multe față de săptămâna trecută

În toate cele 54 de localități pragul de infectare este acum de peste 6 la mie, față de doar 13 câte erau vinerea trecută.

O poveste demnă de Cenușăreasa: destinul lui Jenny Paulson, cea mai bogată româncă din lume. Dintr-o studentă care a fugit din țară în anii 80 și care, efectiv, a făcut foamea o vreme, Ioana (Jeni) Zaharia a ajuns Jenny Paulson, care are acces la o avere estimată la peste 15 miliarde de dolari. (foto: Yahoo Finance)

Tânăra româncă a decis să plece din țară în SUA, unde o astepta fratele ei, George, sportiv de performanță, care la rândul lui se refugiase în New York, fugind de la o competiție europeană. După ce a schimbat mai multe slujbe, ea...