Școlile se închid în ritm alert, după ce localitățile depășesc una câte una rata de infectare de 6 la mie. Chiar în acest moment, peste 69.000 de clase fac cursuri online. Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu spune însă, în al doilea an pandemic, că România nu este pregătită pentru sistem de predare online.

„Trebuie făcute toate eforturile pentru ca şcolile să se deschidă primele şi să se închidă ultimele, iar noi facem toate eforturile pentru îndeplinirea acestor condiţii”, spune ministrul Educaţiei.

Cadrele medicale care nu prezintă certificatul verde, vor avea contractul suspendat. Dacă nu se răzgândesc, după 30 de zile își vor pierde locul de muncă. Mai exact, pentru a avea Certificat Verde, medicii trebuie să facă dovada că au trecut prin boală, că sunt vaccinați sau să se testeze pe banii lor și rezultatul să fie negativ. Cadrele medicale care se opun prezentării certificatului verde vor avea contractul de muncă suspendat.

Ministerul Sănătății a anunțat că dacă în 30 de zile medicii nu își schimbă decizia, vor fi dați afară.

ISMB - Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că în acest moment 1.300 de clase din 320 de școli din București au Luni activitatea fizică suspendată şi desfăşoară cursuri online. ISMB menţionează și că datele sunt în curs de actualizare.

Având în vedere că numărul total de școli din București este de 655, ponderea celor care trec clase în online este de jumătate!

„În acest moment, avem aproximativ 1.300 de clase cu activitatea fizică suspendată (dintr-un total de aproximativ 12.000 de efective – datele sunt în curs de...

Reporterul Mădălina Mihalache, de la Antena 3, a fost îmbrâncită de câțiva liberali la Congresul PNL, pentru a nu mai filma cum decurge procesul de vot al delegaților.

N-am scris până acum pentru că n-aveam dovada. Vreau doar să știți că în nouă ani de PSD doar la mitingul de la Târgoviște am mai pățit așa ceva!