Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației a făcut declarații despre scurtarea vacanței de vară, precizând că în acest moment își dorește discuții cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, pentru a stabili de comun acord calendarul. Cîmpeanu a recunoscut și că există restanţe salariale pentru orele remediale din luna mai.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut declarațiile marţi seara, menționând că îşi doreşte ca perioada de cursuri să fie mai lungă în anul şcolar 2022/2023 faţă de anii trecuţi.

După ce a câștigat în instanță primul ,,meci" cu autorit['ile din Australia, Novak Djokovic este acuzat acum că ar fi mințit în formularul de intrare în țară. 

Mai exact, Djokovic ar fi bifat în formular că nu a călătorit cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne. Acest lucru ar fi o minciună deoarece campionul s-ar fi aflat la Belgrad în perioada în care a fost testat pozitiv la coronavirus (n.r. 16 decembrie).

Sunt schimbări pe care le pregătesc autoritățile cu privire la sprijinul financiar în domeniul agriculturii. Ajutorul acesta se adresează fermierilor care vor să devină pentru prima dată șefi de exploatație.

Din anul 2023 va fi posibil ca și fermeierii de peste 40 de ani să primească acești bani . Până acum sprijinul financiar era dedicat doar tineretului.

Elevii vor studia în școli o nouă materie. Președintele României Klaus Iohannis a anunțat astăzi că a promulgat legea și aceasta urmează să apară în Monitorul Oficial.

Este vorba despre materia denumită ,,Educație pentru mediu". Inițiatorii susțin că învățământul primar este locul potrivit pentru a introduce noua materie.