Sorin Cîmpeanu, invitat la Prima Tv într-o emisiune, a vorbit în direct despre abandonul școlar și despre prevenirea lui.

Sorin Cîmpeanu a declarat că ,,timpul gândurilor frumoase a trecut". 

Că școlile vor putea accesa fonduri de până la 200.000 euro per școală pentru a preveni abandonul școlar.

Ministrul Economiei Florin Spătaru a dat o declarație prin care le-a spus românilor care au primit facturi cu sume aberante de achitat pentru gaze și lumină, ce au de făcut, pentru a încerca rezolvarea situației.

Ministrul Economiei a spus că persoanele aflate în această situație trebuie să facă imediat plângere la Protecția Consumatorului.

UPDATE: Greva s-a desfășurat astăzi în toate școlile din România. Profesorii au supravegheat elevii între orele 11 și 13 dar nu au predat nimic. Aproximativ 100 de membri ai celor două federaţii, precum şi ai FNS Alma Mater, au pichetat săptămâna trecută sediile Guvernului, PSD şi PNL.

Greva de astăzi a fost anunțată în prealabil și dacă cererile nu vor fi rezolvate, profesorii vor intra din nou în grevă generală.

Judecătorii din Australia au decis deportarea lui Novak Djokovic care în acest moment este deja în zbor spre Dubai, de unde va pleca în Serbia.

Campionul a urmărit procesul din biroul avocatului și după aflarea deciziei a declarat că este extrem de dezamăgit de decizia tribunalului federal de la Melbourne, care a menţinut hotărârea ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei.

Ministrul Educației și Ministrul Sănătății au semnat un ordin comun de ministru, schimbând din nou regulile de funcționare pentru școli. Astfel, toate şcolile şi grădiniţele pot funcţiona cu prezenţă fizică de luni, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Ne-am decuplat atât de rata de incidenta, cât şi de rata de vaccinare COVID.