E unul dintre numeroşii noştri eroi, abandonaţi, părăginiţi şi îngropaţi încă o dată de nepăsare, ignoranţă şi indiferenţă. Da, aceşti eroi de care prea puţini îşi mai amintesc, şi-au sacrificat viaţa, pentru ca noi, cei de astăzi, să trăim frumos într-o ţară, pe care ei au apărat-o şi au iubit-o, până la sfârşit.
În România prezentului, eroii nu mai luptă în tranşee, suferind şi dormind în noroi printre şobolani sau luptând curajos până la moarte. Eroii prezentului s-au modernizat. Îşi învelesc burţile tot mai mari în costume de firmă şi se scaldă în parfumuri scumpe, pentru a acoperi mirosul greu al degradării umane. Circulă doar cu maşini luxoase, privind indiferenţi în jur, cu ochi porcini, îngropaţi în grăsime. Au amante tinere, care desigur, îi adoră sincer pentru chipul angelic şi sufletul lor bun şi generos. La prima vedere, par preocupaţi, copleşiţi de uriaşele responsabilităţi şi griji ce apasă pe umerii lor transpiraţi.
În realitate, au o singură mare nemulţumire: că nu pot merge cu limuzina, chiar şi la baie. Au funcţii politice importante şi contracte avantajoase cu statul, stăpânesc judeţe, oraşe şi comune, iar oamenii îi privesc ca pe nişte veritabili regi atotputernici. În prezenţa lor, muritorii de rând tremură, cad în genunchi, imploră milă, sărutându-le mâinile cu degetele ca nişte cârnaţi. Au case mari, adevărate palate, unde doar marii conducători pot locui. Unii construiesc biserici impunătoare, sperând că Dumnezeu le va ierta numeroasele păcate, sau îşi doresc doar să rămână pictaţi şi pomeniţi, pentru eternitate, printre Sfinţi. La alegerile parlamentare sau locale, frezaţi şi aranjaţi, zâmbesc ipocrit din bannerele electorale, deasupra oraşelor şi oamenilor tot mai asupriţi, bolnavi şi săraci, dar care continuă să-i voteze, fie obligaţi, mituiţi, crezând prosteşte în acelaşi spectacol stupid, cu miros de mici şi bere, repetat din patru în patru ani.
Cu asemenea bravi şi pricepuţi conducători, oraşele se degradează treptat, sărăcia creşte, clădirile istorice sunt abandonate şi lăsate în paragină, statuile din parcuri dispar, parcă nemaisuportând să privească asemenea vremuri, iar oamenii capătă chipul locului. Sunt trişti, palizi, abătuţi, trăind resemnaţi în sărăcie, în mocirla monotoniei şi rutinei zilnice, aşteptând, unii chiar nerăbdători, singura certitudine, propriul sfârşit.
Suntem creatorii Mioriţei şi ne trăim viaţa în turmă, cu capul plecat, resemnaţi, fără să protestăm când suntem furaţi, înşelaţi şi umiliţi, asemeni ciobanului din celebra baladă. Suntem de asemenea, inventatorii şi susţinătorii fanatici, ai celebrei expresii: ”Ce să facem, asta e!” sau ”Noi suntem oameni de rând, nu avem nici o putere”. Suportăm tot ce ni se întâmplă, iar când simţim că e prea mult, ne mulţumim doar să oftăm cu amărăciune. Ne călcăm cu voluptate istoria în picioare, ne batjocorim şi ignorăm valorile, preferând să privim, în timp ce mâncăm seminţe, la spectacolul sinistru al televiziunilor, ce ne prezintă generos, scandaluri, chiloţi, silicoane şi târfe de plastic.
După treizeci de ani de jaf democratic, e nevoie mai mult ca oricând de o schimbare fundamentală. E nevoie de valori reale şi puternice şi de o nouă clasă politică tânără şi competentă, care să ofere o alternativă cât mai eficientă în lupta cu un sistem putred şi corupt, format din infractori deghizaţi în politicieni, lipiţi adânc de trupul ţării, ca nişte căpuşe hidoase care sug necontenit din sângele unui trup scheletic, prăbuşit în agonie.
Marius Concita