Era o noapte sticloasă, cu miros de ger şi zăpezi mari. O lună aburită încremenise lipită de cerul îngheţat, pe care clipeau stelele răvăşite de nori, ca nişte nestemate în întuneric.

Cei doi se opriră, studiindu-se îndelung. Primul dintre ei îşi aşeză grijuliu sacul uriaş pe zăpadă, şi exclamă cu bucurie:

- Ho, ho, ho!... Bine te-am găsit, moş Gerilă! Dar, pe unde ai mai umblat, că nu te-am văzut de vreo treizeci de ani?

Moşul slăbănog, cu o barbă rară, strângând un toiag putrezit în mâna tremurândă, îi vorbi răstit:
- Ce vorbeşti băi, Crăciun! Te bucuri să mă vezi? Află că de mult voiam să te întâlnesc, să-ţi spun ce am pe inimă! Mi-ai luat locul, moş capitalist ce eşti!
Ce vremuri frumoase erau pe atunci, când doar eu aduceam cadouri pionierilor şi şoimilor patriei, iar tu te ascundeai prin coşuri şi prin sobe, ca nu cumva să fii descoperit de cineva. Toată lumea mă aştepta cu nerăbdare... Tu l-ai omorât pe tătucul nostru care a construit: spitale, școli, grădiniţe, şosele, fabrici, uzine şi câte altele, ce acum, au dispărut înghiţite de aşa zisa democraţie. Ştii tu, câţi copii sărmani, striviţi de sărăcie, te vor aştepta în zadar, în această noapte, cu năsucurile lipite de geamurile îngheţate, în bordeiele mizere în care trăiesc fără şansă?

- Eu m-am bucurat să te revăd, spuse moş Crăciun, mângâindu-şi barba albă, strălucitoare. E ajunul Crăciunului şi ar trebui să fii mai bun şi mai iertător. Atâta supărare pe care ai adunat-o în tine, văd că ţi-a făcut rău. Barba ţi s-a rărit, ai slăbit mult, eşti palid şi tuşeşti, nu mai ai nici sac, iar toiagul tău de altădată, pe care strălucea secera şi ciocanul, s-a cam tocit. Îmi pari bolnav...

- Normal că m-am îmbolnăvit, când văd atâta hoţie şi nedreptate, izbucni moş Gerilă supărat. Chiar zilele trecute, în timp ce mă odihneam în Volga mea albă, cu care aduceam o mulţime de cadouri, am fost atacat de nişte golani, care mi-au furat decoraţiile şi ceasul meu sovietic, din aur. Dar, va veni şi vremea mea, şi cu toţii o să plătiţi pentru aceste hoţii şi nedreptăţi!

Crăciun clătină cu milă din cap, murmurând:
- Sărmane Gerilă, timpul tău a trecut. A rămas doar amintirea tristă a vremurilor când oamenii trăiau în întuneric şi în frig, fără lumină şi căldură, când prin magazine nu găseai nimic, iar copiii tremurau în case, mai ceva ca în Laponia.

- Oho!, exclamă Gerilă, scoţând aburi lungi pe gură. Pe vremuri, oamenii mâncau sănătos: salam cu soia şi peşte oceanic. Uită-te la tine cum arăţi! Te-ai îngrăşat prea mult, mănânci hamburgeri, parizer cu multe E-uri, şi bei sucuri acidulate. Ţi-am văzut chiar şi poza pe o sticlă de Coca-Cola! Asta înseamnă progres şi prosperitate, tovarăşe? Oamenii, acum, au mâncare din belşug, dar sunt mai bolnavi ca oricând; suferă de obezitate şi trăiesc prizonieri într-o carcasă de calculator, cu sufletul înecat în trup. Ce ascunzi tu, oare, în acel sac cumpărat din America? Dulciuri şi sucuri acidulate sau o nouă tabletă, pentru copiii dependenţi de internet. Ascultă-mă pe mine, ţara asta se scufundă ca un vapor condus de un marinar beat. Fabricile şi combinatele de pe vremuri au fost distruse şi vândute la fier vechi, C.A.P-urile şi sistemele de irigaţii au fost furate, pădurile au fost tăiate, pământurile au fost vândute străinilor... Te cuprinde tristeţea şi disperarea când priveşti în jur, oftă cu amărăciune Gerilă.

- Comunismul a apus pentru totdeauna, spuse moş Crăciun. Ai fost demult îngropat în trecut, iar acum ai ieşit la suprafaţă să condamni democraţia? Oamenii sunt liberi, pot călători şi munci pretutindeni în lume, pot să-şi exprime gândurile şi părerile fără teamă, şi pot protesta atunci când sunt nemulţumiţi de politicieni.

Clătinând supărat din cap, moş Gerilă îşi scutură zăpada de pe haina peticită şi izbucni în hohote:
- Asta e democraţie?!... Asta e doar hoţie şi atât!, zise, aranjându-şi pe cap căciula cu stea roşie. Pe vremuri, oamenii trăiau şi munceau pentru ţara lor, şi toţi copiii mergeau la şcoală. Dacă democraţia ta e atât de bună, atunci de ce milioane de români trăiesc în sărăcie, copleşiţi de lipsuri, boli şi nedreptăţi? E o ţară condusă de găşti de hoţi în costume scumpe, ce-şi spun pompos, politicieni. Nu uita Crăciun, că în această noapte, te aşteaptă foarte mulţi copii pe care nu i-ai vizitat niciodată, îi spuse Gerilă, îndepărtându-se.

Moş Crăciun îşi ridică sacul greu din zăpadă, şi plecă îngândurat, dispărând în noaptea îngheţată.

Marius Concita

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro