Gurbangulî Mialikgulîievici Berdumuhamedov și Alegerile pentru Primăria Generală din București

Numele din titlu este cel al Onor Președintelui Turkmenistanului. O țară din Asia Centrală, fostă parte integrantă din URSS -ul după care tot tânjeașke și boleașke ( Caragiale) multpomenitul azi bașkan rus Vladimir Vladimirovici Putin.

În Turkmenistan sunt (și nu sunt) alegeri – au fost o dată și este bine pentru multă vreme, dacă nu e tata, este fiul, foarte simplu. În schimb, în Romanistan (sic!), ne paște o nouă rundă de vifor electoral. Alegerile municipale sunt în toi. Dar nu se simt. Parcă trec pe lângă noi, lumea din preajmă, vecinii, prietenii – câți mai sunt…–, colegii de serviciu – dacă se poate spune așa ceva despre marile mase de pensionari? –, au alte priorități.

Creșterile de prețuri care sunt la ordinea zilei, iarna care se aproprie, facturile care tot cresc, situația internațională, teama de un nou război (mai mult sau mai puțin mondial), schimbările climatice care fac ravagii de-a lungul și latul globului pământesc, nu în ultimul rând, un soi de nemulțumire generalizată. Că o duc (unii, puțini…) bine, că o duc alții (mulți de tot) prost, toată lumea e iritată. Nervoasă, bombănicioasă, revoltată peste poate, nemulțumită, cu capsa pusă, cu nervii la pământ. Huooo și Jos! sunt la ordinea zilei. Ce NATO, ce UE, toți vin pe la noi ca să fure. Să se capete cu ceva. Văicăreala e quasi generalizată. Nu e bine, cauzează din greu la etosul național. Ar trebui să se refacem moralul și să credem mai abitir în virtuțile/posibilitățile întregii națiuni. Nu e neapărată nevoie să avem o țară ca afară. O prostie. Avem de toate, de la resurse naturale și potențial energetic, la un pământ roditor și patru anotimpuri. Dincolo de sucelile climatice și răsucelile /capriciile/interesele politice. de grup, de partid, individuale.

Ce lipsește? Un dram de încredere în noi înșine. Solidaritate. Că putem face mult mai multe dacă nu ne-am ciondăni toată ziua. Eliminând corupția endemică, care face și azi ravagii. Cum să propui liberté, fraternité, egalité când afli de salarizarea unor funcționari de stat și pensionarii speciali care au parale și gologani cu toptanul, dincolo de legile strâmbe pe care le-au generat politicienii care nu au picat din cer și au fost aleși de noi înșine. Se poate face ceva? De pensiile speciale nu ne putem atinge, că ar fi ei militari apărători ai pământului străbun, că ar fi ei magistrați care împart și impun legea. Unde-i lege nu-i tocmeală, era o vorbă când eram mici. Acum mai e valabilă butada? E tocmeală cât cuprinde, altfel ce ar căuta președintele să medieze această gingașă chestiune. Se va putea face ceva până la alegerile pe pentru primăria generală a Bucureștilor? De ce nu, ar trebui să credem că se poate. Ar trebuie să avem niște opțiuni ferme.


Mă dă gata o expresie care deja face furori. Din substantivul prioritate – cu doi de r în cuprinsul cuvântului, devine complicat pentru orice rârâit… –, s-a ajuns la un verb care face furori printre oficialitățile zilei. Prioritizare, ți se face gura pungă atunci când auzi vreun înalt funcționar ministerial vorbind ferm despre priorități și prioritizarea unei decizii. Mărturisesc că personal îmi este profund indiferent cine va fi viitorul Primar General al Bucureștilor. Un oraș pe care-l iubesc – fără justificări și explicații – și în care mă simt acasă. Un acasă ferm, pentru că aici m-am născut, aici am trăit – cum-necum, nu sunt genul văicăcios, chiar dacă bombăn și am comentarii negative în destule ocazii – aici, în București, am și locul de veci asigurat. Vorba lui Cioran, întrebat într-o bună zi, pe când era plimbat prin curtea unui sanatoriu din Paris, ce mai face, răspunde sec: Durează!

Vin noi alegeri și va fi/este o nouă șansă pentru a avea opțiuni. Nici statul deoparte nu este o soluție (de când a fost să aleg între Ion Iliescu și Vadim Tudor, n-am mai fost să votez pe nici unul). Pe nimeni. (Mereu îmi aduc aminte de gluma aceea cu un vânzător de coloniale din Erevan, care întrebat ce ceai recomandă, rusesc sau chinezesc, răspunde temător șoptit: Mai bine luați cacao!)

Poate nu aș fi abordat aceste considerații de actualitate românească, dacă nu aș fi citit, cu nesaț și uimire deopotrivă, o carte a unui jurnalist/ scriitor/traveller impenitent francez, Cedric Gras, care ne oferă șansa, prin observațiile , comentariile și adnotările sale subtile din Drumurile setei. Călătorie către izvoarele Mării Aral ( Editura Polirom, 2025) o panoramă a unor spații/țări/popoare care sunt undeva departe de noi. Prin Asia Centrală. Și, totuși, ce se consumă între Amudaria și Sârdaria, în Turkmenistan, Uzbekistan și Tadjikistan este de reținut.
Faraonicul kanal de peste 800 de kilometri, făcut cu anasâna și zeci de mii de victime în anii terorii staliniste, a marcat pe (ne)simțite dispariția Mării Aral. Producțiile de bumbac au fost înlocuite de exportul de gaze naturale și fixarea unor autocrații greu de urnit de la putere. Umorul și ironia narator-povestitorului sunt în egală măsură complice și solidare cu absurdul unor situații.

Își poate închipui cineva la București că viitorul Primar General va putea obliga locuitorii să aibă toate mașinile vopsite în alb, cum este acum la Ashabad? De ce oare nu suntem mulțumiți niciodată și vrem mai mult, fără să știm bine diferența dintre bine și rău? La români era cândva obiceiul, la țară, ca bărbatul să meargă înainte și muierea la câțiva pași în spate. Mai nou, povestea cineva venit din Liban, cică, dacă nu e adevărat, o fi, n-o fi, femeile sunt puse să meargă în fața bărbaților. De ce? Pentru a evita o nenorocire în zonele minate.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro