A fost una dintre marile frumuseți ale anilor 70, o actriță talentată, bun recitator dar și un personaj controversat, care a făcut un gest îndelung criticat de colegii de scenă... Erzsébet Ádám, cunoscută și ca Elisabeta Ádám (5 ianuarie 1947, Târgu Mureș – 20 decembrie 2014, Târgu Mureș) a făcut parte timp de 21 de ani din trupa Teatrului Național din Târgu Mureș (1969–1990) și a jucat în mai multe filme românești din epocă. Soție a unui înalt activist de Partid, s-a vorbit în epocă și de o poveste a ei cu Adrian Păunescu...

A fost o fată retrasă și timidă în anii de școală, dar, cu toate acestea, și-a dorit să devină actriță. A absolvit cursurile Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș în 1969, având rolurile de absolvire Elena din „Copiii Soarelui” de Maxim Gorki și Carol din „Orfeu în infern” de Tennessee Williams. Modelele sale profesionale au fost, potrivit propriilor afirmații, Margit Kőszegi, Duci Szabó, Clody Bertola și Leopoldina Bălănuță.

A fost repartizată, după absolvire, ca actriță la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde a jucat în drame, comedii și comedii muzicale. Primul rol de pe scena teatrului a fost Kati din basmul dramatic „Regele-i sub tron”. În cursul carierei sale a interpretat mai multe personaje din dramaturgia contemporană românească: Mira din „Camera de alături” de Paul Everac, Veturia din „Casa care a fugit pe ușă” de Petru Vintilă, Muky din „Siciliana” de Aurel Baranga, Logodnica din „Noaptea pe asfalt” de Theodor Mănescu, precum și din dramaturgia clasică universală: Irina din „Trei surori” de Cehov, Sonia din „Vilegiaturiștii” de Maxim Gorki, Barbara din „Maiorul Barbara” de George Bernard Shaw, Anna din „Nu închidem ușa cu cheia” de István Kocsis, colaborând în special cu regizorii Constantin Anatol și András Hunyadi.

A jucat, de asemenea, în filme românești precum Doi bărbați pentru o moarte (1970), Bietul Ioanide (1980), Am fost șaisprezece (1980), Zbor planat (1980), Pruncul, petrolul și ardelenii (1981), Calculatorul mărturisește (1982), Pădurea de fagi (1987) și Harababura (1991).

La jumătatea anilor 1970 Erzsébet Ádám a început să pregătească un recital individual pentru a-și extinde limitele activității artistice.A susținut mai multe astfel de spectacole: „Ca sunetul curat al clopotelor” (1974, din versuri ale poeților români și maghiari din România), „Când tainele dau glas” (1976, din scrisorile și versurile de dragoste ale poetului clasic maghiar Attila József), „Flori de măceș” (1978, din poezii și balade populare secuiești), „Umbra soarelui” (1980, o monodramă dedicată voievodului transilvănean Gabriel Bethlen pe baza textelor lui Zsigmond Móricz) și „Iubire, iubire...” (1985, din versurile și cântecele populare de dragoste din Transilvania), obținând trei premii la fazele republicane ale Festivalului Național „Cântarea României”, Premiul U.T.C. pentru „slujirea scenică a poeziei”, Marele Premiu la Gala națională a recitalurilor dramatice (Bacău, 1986).pentru recitalul eminescian „De ce nu-mi vii” și alte distincții, în țară și în strîinătate (Australia, Canada etc.).

A recitat adesea poezii la evenimentele organizate de Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu. Regizorul Cornel Diaconu, care începuse să filmeze un film documentar despre Cenaclu a susținut, într-un interviu din 2012 acordat gazetarului Răzvan Ionașcu de la Libertatea, că actrița s-a numărat printre marile iubiri ale poetului.

Erzsébet Ádám a fost soția scriitorului și gazetarului Hajdu Győző (1929-2018), fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului unic (1984-1989) și președinte al Asociației Culturale și de Prietenie „Egyutt – Împreună”. Cel mai controversat gest al ei a avut loc spre sfârșitul vechii orânduiri. Într-un memoriu de cinci pagini, scris în 17 iulie 1987 (după revenirea dintr-o deplasare la Londra, efectuată în perioada 14 mai – 26 iunie pentru susținerea unui recital de poezie) și trimis direct „Tovarășei”,, actrița mulțumea pentru șansa „de a sluji și peste granițele țării cauza nobilă a partidului nostru re­voluționar, cauza iubitei noastre patrii” și informa cu acel prilej că activitatea artistică a Tea­trului Național din Târgu Mureș și atmosfera moral-politică din cadrul colectivului „s-au deteriorat în ultima veme.”. Ea se plângea că directorul teatrului, Iulius Moldovan, prezentat ca o persoană compromisă „prin beții și viață personală imorală”, o marginaliza și le favoriza pe actrițele care se aflau în grațiile lui. De asemenea, enumera diferite „culpe” ale colegilor din teatru, mai toate traduse în cheie politică.

Acuzațiile aduse de Erzsébet Ádám nu au avut repercusiuni nici asupra conducerii teatrului și nici asupra funcționării instituției, iar majoritatea colectivului a aflat de existența scrisorii abia după Revoluția din decembrie 1989. Directorul Iulius Moldovan, care a rămas la conducerea teatrului până în 1991, a afirmat că scrisoarea ar fi fost de fapt scrisă de Hajdú Győzo, iar această opinie a fost împărtășită și de alte persoane.

Schimbarea regimului politic după decembrie 1989 a produs o serie de schimbări în cadrul Teatrului Național din Târgu Mureș.
Relațiile dintre Erzsébet Ádám și restul colectivului s-au deteriorat în primele luni din 1990, iar ceilalți actori nu au dorit să mai joace pe scenă alături de ea începând din iunie 1990. Actriței i se reproșa activitatea desfășurată în perioada anterioară: participarea la spectacolele cenaclului „Flacăra” al lui Adrian Păunescu, precum și calitatea de soție a activistului Hajdu Győző. În urma acestor evenimente, Erzsébet Ádám a părăsit scena târgmureșeană la mijlocul anului 1990 și a mai jucat rar, după aceea, pe scenele unor teatre din București. Actrița s-a mutat pentru un timp, împreună cu soțul ei, în Capitală, unde Hajdu Győző a înființat, cu sprijinul lui Adrian Păunescu și al lui Corneliu Vadim Tudor, o publicație intitulată „Împreună – Együtt”.

Fostul activist Hajdu Győző s-a înscris după Revoluție în Partidul Socialist al Muncii (PSM), condus de Ilie Verdeț, și a fost ales vicepreședinte al acestei formațiuni politice. După intrarea PSM la putere, Erzsébet Ádám a fost numită în noiembrie 1995 în funcția de director adjunct al Centrului Cultural Român din Budapesta, iar această decizie a provocat nemulțumiri în cercurile intelectuale românești și maghiare. O dată cu schimbarea majorității politice în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, actrița Erzsébet Ádám a fost rechemată din funcție cu începere de la 1 februarie 1997. Ea s-a pensionat în 1999, după 30 de ani de activitate.

Soții Hajdu au locuit începând din 1978 într-o casă naționalizată cu etaj de pe Bulevardul 1 Mai (azi Bulevardul Cetății) din Târgu Mureș, după ce activistul îi facilitase fostului proprietar al casei, Ferenc Gyöngyösi, un permis de emigrare. După 1989, ei au făcut mai mute demersuri pentru cumpărarea locuinței, dar primarul Imre Fodor a refuzat constant. Fostul proprietar al casei a obținut retrocedarea locuinței, după un lung litigiu, în anul 2002, iar soții Hajdu au fost nevoiți să părăsească casa cu un etaj din centrul orașului și s-au mutat în noiembrie 2011 într-un apartament cu două camere dintr-un bloc construit de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în cartierul rezidențial Belvedere.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro