Puțini artiști români de mare clasă au avut parte de un asemenea destin, plin de șicane și imprevizibile schimbări!... Lucian Pintilie (9 noiembrie 1933, Tarutino, Basarabia de Sud, Regatul României – 16 mai 2018, București) a fost un regizor de teatru, operă și film de geniu. Peliculele și montările sale pe scenele din România au provocat mari controverse în epocă astfel încât a fost „invitat” de regim să emigreze la jumătatea anilor 70, însă el, chiar dacă a fost protagonistul unor veritabile triumfuri în Occident și în SUA, s-a reîntors mereu la matcă.
Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia de Sud, în județul interbelic Cetatea-Albă, aflat atunci în Bugeacul românesc, iar azi în regiunea Odesa, din Ucraina. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, a montat o serie de spectacole la Teatrul "Bulandra" din București, printre care se pot enumera câteva absolut antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967) și Revizorul (1974, spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
Puțină lume știe că Lucian Pintilie a debutat ca actor, interpretând rolul unui ofițer german. Se petrecea în 1959, în pelicula ”Valurile Dunării”, acolo unde alt mare regizor și, în film actor, Liviu Ciulei, o arunca... în apă pe superba Irina Petrescu, pe atunci doar o studentă la Filologie în vârstă de 18 ani!
Duminică la ora 6 este un film dramatic de dragoste românesc din 1966 regizat de Lucian Pintilie. Scenariul este scris de Ion Mihăileanu (Mordechai Buchman) în colaborare cu însuși Pintilie. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Irina Petrescu, Dan Nuțu, Graziela Albini, Eugenia Popovici și Constantin Cojocaru. Povestea filmului are loc în 1940, în România, și prezintă povestea de dragoste dintre un băiat (Radu - Dan Nuțu) și o fată (Anca - Irina Petrescu), studentă la arhitectură. Aceștia se îndrăgostesc fără a ști cu adevărat identitatea celuilalt, după ce se întâlnesc la un bal popular marcat de violențele unui grup de huligani. Amândoi duc o luptă pe ascuns împotriva fascismului, având o viață palpitantă, dar periculoasă. Destinele lor se întâlnesc doar o secundă numai pentru a se îndepărta din nou, pentru totdeauna...
Cel de-al doilea film al lui Pintilie, Reconstituirea, narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care are un final tragic. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu însuși a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale. Filmul, realizat după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, porneşte de la un fapt real petrecut în anii '50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la „seral", şi-au sărbătorit absolvirea printr-o beţie de pomină, după care s-au încăierat şi au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând şi un şopron. Dacă s-ar fi dat curs plângerii, tinerii riscau doi-trei ani de închisoare. Procurorul a preferat, însă, o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învăţăturile necesare. În loc de asta, „publicul" prezent la reconstituire a devenit martorul unui tragic şi stupid accident....
Într-o sinteză făcută pentru HotNews.ro, Petre Opriș arată motivul pentru care Lucian Pintile a căzut definitiv în dizgrația regimului. Gogol (1809-1852) plasase acţiunea din spectacolul său către mijlocul secolul al XIX-lea şi înfăţişase cu un realism deosebit brutalitatea, ignoranţa şi ticăloșia unor membri ai aparatului administrativ ţarist. Regizorul a preluat ideea principală şi a transpus-o într-o nouă formă, satirizând într-un mod voalat pe anumiţi membri ai aparatului administrativ comunist din România. O asemenea „blasfemie culturală” a fost sesizată de către „organele de partid şi de stat” după ce premiera spectacolului a avut loc, iar Nicolae Ceauşescu a hotărât pedepsirea lui Lucian Pintilie şi a directorului teatrului, Liviu Ciulei. Totodată, Ştefan Andrei a criticat în mod indirect pe renumitul actor Toma Caragiu şi pe partenera sa din piesă, Clody Berthola (soția lui Pintilie și fosta soșie a lui Ciulei(, în şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 şi Toma Caragiu a fost eliberat din funcţia de secretar al biroului organizaţiei de bază a P.C.R. din teatrul „Lucia Sturza Bulandra” deoarece a permis jucarea acelei piese şi, mai mult decât atât, a acceptat să interpreteze rolul principal în acel spectacol.
Într-un interviu acordat de Cornel Burtică (3 septembrie 1931 – 11 iunie 2013), fostul secretar al C.C. al P.C.R., responsabil cu propaganda, a relatat despre un motiv subiecti, care a determinat sesizarea „organelor de partid şi de stat”, astfel: „În 1972, Lucian Pintilie pusese piesa în scenă la Teatrul Bulandra. În rolul principal juca marele actor Toma Caragiu. După premieră, ghinionul a făcut să asiste la următorul spectacol unele dintre VIP-urile vremii, între care Elena] Maurer şi soția lui Gheorghe Pană, care primiseră locuri în rândul întâi. În timpul spectacolului, unul dintre personaje arunca apă dintr-un lighean. Fiindcă nu şi-a reglat bine tirul, actorul le-a stropit pe cele două doamne. Din acel moment, pentru ele spectacolul a fost un fiasco. O dată ajunse acasă, fiecare dintre ele şi-a convins soţul – care nu le însoţise – că spectacolul era sub orice critică şi că punea în pericol relaţiile cu URSS. Era o şarjă la adresa omului sovietic, fiindcă în spectacol apăreau şi câteva matroane. Soţii, la rândul lor, i-au prezentat lui Ceauşescu spectacolul în culorile cele mai negre. S-au mai găsit şi alţii care, fără să fi văzut spectacolul, i-au şoptit lui Ceauşescu fel de fel de şopârle. Ceauşescu m-a chemat şi, pe un ton iritat, m-a întrebat dacă am văzut spectacolul. I-am răspuns că nu. Tot supărat, mi-a spus să mă duc în aceeaşi seară cu Leonte Răutu la teatru. Ne-am dus. Mi-a plăcut foarte mult regia, am râs cu hohote. Am discutat cu Răutu să-i spunem lui Ceauşescu că era un spectacol foarte bun. În plus, Teatrul Bulandra urma să plece în turneu în R.D.G. în câteva zile. Deci, dacă era ceva de corectat se putea face cu calm.
A doua zi, Ceauşescu a plecat în Bulgaria (la Varna, 27-28 septembrie 1972), iar din delegaţie făcea parte şi Leonte Răutu, iar eu am plecat în Elveţia la Congresul Partidului Socialist. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ţară în lipsa mea, dar la Berna am primit revista presei în care era un comunicat al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste care interzicea spectacolul. La scurtă vreme, Ceauşescu a convocat Secretariatul C.C. al P.C.R. şi ne-a pus în discuţie pe Dumitru Popescu, pe mine şi pe Ion Brad, care era vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste şi răspundea de spectacole. Dumitru Popescu şi cu mine n-am fost de acord cu criticile aduse pentru că-l socoteam un spectacol bun. Decizia a fost, însă, irevocabilă, iar „Revizorul” interzis.
Cornel Burtică a dovedit însă o memorie selectivă în ultima parte a relatării sale. Procesul verbal al şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 infirmă declaraţia fostului secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă. La acea reuniune, Cornel Burtică nu a spus în niciun moment faptul că spectacolul era bun, ci dimpotrivă: „Am avut discuţii cu unii tovarăşi şi am fost de părere cu toţii că acest spectacol nu poate fi prezentat, că trebuie interzis o dată cu plecarea colectivului teatrului în turneu”. La rândul său, Ştefan Andrei - soțul actriței Violeta Andrei, frumoasă dar cam lipsită de talent și, ca atare, ignorată constant de regizorii Ciulei și Pintilie - a declarat la aceeaşi reuniune faptul că „tovarăşul Dumitru Popescu nu a tras suficiente învăţăminte în urma plenarei C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971. El nu îndrumă şi nu controlează aparatul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. În teatre nu este o atmosferă sănătoasă. La teatrul „L.S. Bulandra” există un grup restrâns: L. Ciulei, T. Caragiu, C. Berthola şi încă câţiva care hotărăsc totul. Organizaţia UTC nu desfăşoară activitate. Din institute sunt repartizaţi tineri buni, dar care ajunşi în acest colectiv se strică imediat datorită atmosferei nesănătoase care există acolo”.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost „poftit” să plece din țară. Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975.La Paris, debutase deja în 1973 cu filmul ”Le Tableau”, după Eugen Ionesco. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii. Dintre aceste scene și montări trebuie amintite: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988); Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, ca și alt mare reizor român ecpatriat, Andrei Șerban, Pintilie a montat și spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: Orestia (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino); Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. Reîntors temporar în țară, în 1979 a filmat în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului a lui Ion Luca Caragiale, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze. În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română Terminus Paradis.
Alt film faimos semnat de Lucian Pintilie este Balanţa, realizat în 1991. Având în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu, „Balanţa" este adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu. Nela, fiica unui securist căzut în dizgraţie, pleacă din Bucureşti după incinerarea tatălui ei, încercându-şi norocul în provincie. Dar orăşelul în care este repartizată ca profesoară o întâmpină cu cinism, violenţă şi nepăsare. Medicul Mitică, un etern optimist, îi va deveni prieten şi aliat. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, luptând cu structurile imobile ale societăţii din ultimii ani de dinainte de 1990 din România. Pentru rolul din film, Maia Morgenstern a obţinut trei trofee la categoria «Cea mai bună actriţă » la Festivalul de Film de la Geneva (1992), la Premiile Filmului European (1993) şi din partea Uniunii Cineaştilor din România (1993).
În 1990, Lucian Pintilie a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
Lucian Pintilie (1933-2018) a fost căsătorit, în perioada 1965-2007, cu marea actriță Clody Berthola (1913-2007), o femeie fascinantă, mai vârstnică decât el cu douăzeci de ani. Anterior, aceasta fusese soția prietenului său, regizorul Liviu Ciulei, și mai avusese o căsătorie, cu un venerabil artist plastic, pictorul Ștefan Constantinescu (1898-1983). Interesant este că, vreme de un deceniu, până la plecarea din țară, Clody Berthola a făcut revelioanele cu toți cei trei bărbați, care se respectau reciproc, în casa în care locuia cu Lucian Pintilie dar și cu primul soț! Actrița era născută la Bucureşti, într-o familie catolică, cu origini italiene şi franceze. Ea a lăsat prin testament ca urna cu cenușa ei să fie împrăștiată pe dealurile din Assisi, acolo unde se află două splendide catedrale, una a Sf. Francisc și cealaltă a Sf. Clara...
Povestea de iubire cu Lucian Pintilie a început pe scenă, la repetițiile cu „Omul care aduce ploaia“, unde Clody avea rolul principal. „M-a fascinat lipsa lui totală de formalism, aproape de proasta creştere. Mă atragea la el nebunia, «golănia» lui plină de spiritualitate. Felul de a gândi original despre artă, despre oameni. Felul de a trăi fără compromisuri“, i-a povestit Ludmilei Patlanjoglu într-un volum-confesiune biografic. „Nu este ușor să lucrezi cu Lucian Pintilie, dar valoarea rezultatului te ajută să depășești momentele grele, cu atât mai mult cu cât Pintilie reușește să fie un tiran-vrăjitor, care-și farmecă interpreții prin marea lui ardere și credință în ceea ce face. Are o mare putere de convingere și de seducție asupra actorilor. Ei sunt pur și simplu electrizați când repetă cu el”, își amintea Clody despre lucrul cu Pintilie, comparându-l cu stilul lui Liviu Ciulei: „Liviu este tolerant. Aș putea spune că este opusul lui Pintilie. Are o răbdare de fier, o tenacitate rară în a trece peste obsta„Cauza despărţirii de Liviu a fost slăbiciunea lui pentru o altă femeie – care, de fapt, n-a contat deloc în viaţa lui. Un lucru care li se întâmplă deseori bărbaţilor. Eu sunt de vină că, orgolioasă, nu am putut să-l iert. Între noi a rămas, însă, o caldă prietenie”.cole. Liviu îl conduce pe actor cu blândețe, cu delicatețe și cu marea lui răbdare și nu se lasă până nu ajunge la imaginea dorită. (...)
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Lucian Pintilie, regizorul de geniu gonit din țară de (și după) „Revizorul”
- Detalii
- Răzvan Grădinaru
- Politichia