La 24 ianuarie 1458, pe Dunărea îngheţată, între cele două oraşe, Pesta şi Buda, peste 15.000 de oameni aclamau entuziaşti numele noului rege: Matia, fiul lui Iancu de Hunedoara. Matia a fost primul rege naţional al Ungariei. Gloria şi renumele tatălui său, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viaţa politică a Regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politică a lui Matia. Nobilii provinciali l-au aclamat datorită memoriei tatălui său, în timp ce baronii l-au ales cu speranţa că îl vor putea uşor manipula pe adolescentul de 15 ani. Nimeni nu bănuia puternica personalitate a celui căruia i-au încredinţat coroana unuia dintre cele mai mari regate europene de la finele Evului Mediu.

După dispariția lui Iancu de Hunedoara, proaspăt biruitor asupra turcilor la Belgrad, soarta fiilor săi a fost determinată de ambiţiile politice ale familiei lui Iancu, aflată în conflict cu regele Ungariei şi cu susţinătorii acestuia. Ladislau, fratele mai mare a lui Matei / Matia, în vârstă de 23 ani, a vrut să se impună în fruntea vieţii politice a regatului, sperând să moştenească poziţia dominantă a tatălui său. Pentru a-şi împlini ambiţiile, Ladislau de Hunedoara nu a pregetat să îl elimine pe contele Ulrich de Cilli, apropiat al regelui, la Belgrad, în 9 noiembrie 1456. Apoi l-a luat prizonier pe regele Ladislau al V-lea, l-a dus la Timişoara şi a reclamat pentru sine demnitatea de Căpitan General, pe care o avusese şi tatăl său, precum şi promisiunea că el şi familia sa nu vor fi pedepsiţi pentru soarta contelui de Cilli. Planul a fost dejucat prin prefăcătoria regelui, susţinut de majoritatea aristocraţiei, îngrozită de cele întâmpșate.

În 14 martie 1457, ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestaţi la Buda: Ladislau a fost osândit la pedeapsa cu viața în piaţa centrală din cetate, iar fratele său Matia, fiind minor (14 ani), a fost iertat. Era cât pe ce să împărtășească soarta fratelui său, dar regele Ladislau al V-lea a fost înduplecat de vârsta sa fragedă. Aşa că Matia a fost dus ca prizonier la Praga, unde regele îşi stabilise temporar reşedinţa. Cât timp Matia a fost în prizonierat la Praga, mama sa şi fratele ei, Mihail Szilágyi, au organizat şi condus o rebeliune împotriva regelui. Nu era ceva nou în regatul Ungariei; după moartea regelui Sigismund de Luxemburg (presupusul tată biologic al lui Iancu de Hunedoara, ceea ce explica ascensiunea unui român în fruntea regatului maghiar), în 1437, au fost dese situaţiile în care facţiuni nobiliare se sustrăgeau autorităţii centrale, nemulţumite fiind de pierderea poziţiei în viaţa politică a regatului. Luptele au fost indecise între tabăra Huniazilor şi trupele regale.

Vestea trecerii în neființă a regelui la Praga, în 23 noiembrie 1457, a oprit confruntarea militară. Ultimele două decenii fuseseră marcate adesea de anarhie din cauza soluţiilor succesorale la care s-a ajuns. Nobilimea nu mai era atrasă de regi din familia Habsburgilor austrieci sau din cea a Jagellonilor polonezi. Dorea un rege al ei, care să conducă din ţară, nu să rezideze aiurea şi astfel să permită dominaţia uneia sau alteia dintre facţiunile nobiliare. Pentru prima oară în istoria Ungariei s-a pus în discuţie alegerea ca rege a unui nobil al regatului, renunţându-se astfel la practica aducerii unui membru al unei familii regale din Europa.

Contextul politico-militar al epocii era unul destul de periculos pentru identitatea statală a Ungariei. La începtul deceniului naşterii lui Matei Corvin, prin 1440, o dar și în următoarea jumătate de secol, otomanii presau puternic asupra Transilvaniei. După ce cuceriseră o mare parte a Serbiei, următoarea lor ţintă era Transilvania, apoi Ungaria, pe care vroiau s-o transforme în Pașalâcul de la Buda (ceea ce, până la urmă, se va și întâmpla, în perioada 1541-1699). În anul 1441, otomanii au lansat o puternică ofensivă asupra Valahiei, patria Huniazilor. În anul următor ei atacă Transilvania ajungând la Sibiu, în martie 1442. Avansul lor părea imposibil de oprit, dar Iancu de Hunedoara îi învinge la Alba Iulia. În pofida acestei înfrângeri, otomanii lansează o nouă invazie asupra Transilvaniei în august 1442. Câteva luni înaintea naşterii lui Matei Corvin, tatăl său repurta o victorie zdrobitoare asupra turcilor şi eliberează Transilvania de otomani pentru întreaga durată a copilăriei lui Matei Corvin.

Deşi analfabet, Iancu de Hunedoara era la curent cu marile schimbări culturale care aveau loc în Italia. Se căsătoreşte în anul 1430 cu Elisabeta Szilagy, contesă de Horogszeg, o femeie mult superioară condiţiei lui sociale. În anul 1433, i se naşte primul fiu, botezat Laszlo/Ladislau şi tot în această perioadă se asociază cu Regele Sigismund - despre care s-a tot presupus că ar fi fost, de fapt, tatăl său natural - în lupta sa contra cehilor husiţi, care îl împiedicau să intre pe regele catolic în Praga. Castelele văzute de Huniade în călătoriile sale cu Sigismund l-au inspirat pe Iancu să şi remodeleze castelul său de la Hunedoara. Tot acum adoptă ca blazon pasărea pe care o vedem sculptată deasupra intrării principale a castelului de la Hunedoara: corbul (corvus) de unde provine numele medieval de Corvinus.
În acest castel, şi-a petrecut Matei Corvin copilăria. El fusese botezat după Sfântul Matia, în Biserica Sfântul Mihail din Cluj. A primit acest nume fiind născut în ajunul zilei de 24 februarie, în care calendarul roman îl comemora pe Sfântul Apostol Matia, cel ales în locul lui Iuda Iscarioteanul. Din cauza frecvenţei reduse a numelui Matia în Transilvania, prenumele regelui a fost şi este pronunţat de români Matei sau Mateiaş. El nu s-a simţit niciodată în largul lui în societatea maghiarilor şi a căutat mereu compania străinilor, căsătorindu-se mai întâi cu o cehoaică şi, apoi, cu o italiancă. Curtea sa regală era plină de italieni, germani şi polonezi. În armata sa erau români, nemţi şi cehi, iar arhiepiscopii numiţi de Matei au fost: un croat, apoi un german şi, al treilea, un italian. Nu se ştie cu precizie care era limba lui favorită.
Cum soţia lui italiancă Beatrice nu stăpânea limba maghiară, cuplul regal conversa în italiană, iar limba de circulaţie internaţională era latina clasică. Italianul Bonfini, în cartea sa Rerum Ungaricarum, unde descrie viaţa la curtea lui Matei Corvin, nota: „Monarhul cunoştea multe limbi străine. Pe lângă turcă şi greacă el era fluent în multe din limbile Europei”.

În iulie 1456, otomanii asediau Belgradul apărat de Iancu Huniade, căpitanul armatei ungare. Regele adolescent al Ungariei, Ladislau Postumus, fugise de la Buda la Viena, convins că turcii vor cuceri Belgradul. Dar, pe 22 iulie 1456, Huniade zdrobeşte armata otomană şi o măcelăreşte în timp ce se retrăgea în degringoladă. Victoria a fost atât de umilitoare pentru turci încât a ferit Ungaria de o altă invazie otomană timp de 75 de ani! Iancu Huniade nu s a putut bucura de victoria sa, acesta pierind sub zidurile Belgradului din
cauza unei epidemii de ciumă. Trupul lui a fost adus în Transilvania şi îngropat în Catedrala romano-catolică de la Alba Iulia.

În ziua de 14 martie 1457 are loc o lovitură de palat la Buda, organizată de regele Ladislau Postumus, care îl arestează pe Laszlo Huniade, fratele mai mare al lui Matei Corvin. Regele l-a acuzat pe Laszlo de trădare şi de atentat la viaţa lui, iar 48 de ore mai târziu, Laszlo Huniade eraexecutat în curtea palatului. Matei Corvin era şi el arestat de rege şi l-ar fi urmat pe frate său, dacă pe 23 noiembrie 1457, Regele Ladislau n ar fi decedat subit de o boală fulgerătoare. În mod neaşteptat, era deschisă calea lui Matei Corvin de a fi nu numai eliberat din închisoare, dar şi de a deveni rege, primul băștinaș care nu făcea, practic, parte din elita societății, încoronat după secole în care numai nobilii locali sau principii „de import” avuseseră acces la coroana Ungariei. În anul 1458, la încoronarea lui Matei Corvin pe tronul Ungariei, unchiul său, Mihai Szilagy, a trimis la Alba Iulia o scrisoare nobilimii transilvane, felicitând-o pentru meritul de a fi dat lumii un rege născut pe pământul binecuvântat al Transilvaniei. În ianuarie 1458, când Matei Corvin era încoronat, abia împlinise 15 ani. Va sta pe tron 32 de ani, din care 25 de ani el va fi pe terenurile de luptă ale Europei.

În anul 1476, Matei Corvin se căsătoreşte cu Beatrice de Aragon, o italiancă din Neapole, orfană de la vârsta de şapte ani, care i-a adus lui Matei o dotă de 200.000 de monede din aur, dar nu şi un moştenitor. Înaintea căsătoriei sale, Matei avusese o idilă cu Barbara Edelpock, care i-a născut un fiu nelegitim, botezat Ioan Corvinus. Acesta va rămâne singurul moştenitor al lui Matei Corvin până la dispariția acestuia, în 1490.

Din punct de vedere financiar, Matei Corvin era mai bogat decât Împăratul Austriei, Frederik al III-lea. Aşa se explică sumele imense cheltuite pe cărţi şi manuscrise. La 1 iunie 1485, Matei Corvin cucereşte Austria şi intră triumfal în Viena. În această perioadă, pasiunea lui Matei Corvin pentru bibliofilie şi pentru instrumente astronomice se măreşte. Biblioteca sa devine legendară şi intră în istorie sub denumirea de „Biblioteca Corviniană“. Pe lista celor 2500 de cărţi şi manuscrise cumpărate de Matei Corvin de a lungul vieţii sale se cunosc următoarele: oraţiile şi tragediile lui Eschil, De expeditione Alexandri (Campaniile lui Alexandru Macedon) de Arrian, Brutus de Cicero, Panegiricus de Pliniu, Biblia Ilustrată. Grosul cărţilor din Biblioteca Corviniană proveneau din Veneţia şi Florenţa, unde multe ateliere lucrau permanent pentru legarea în piele şi mătase a cărţilor comandate în Italia de regele de la Buda. La curtea sa, Matei avea în permanenţă 30 de scribi, experţi în pictură şi gravori, potrivit mărturiilor lui Olahus.

La moartea lui Matei Corvin, în 1490, maghiarii au preferat pe tron ca succesor nu pe fiul lui Matei, Ioan Corvinus, ci pe Wladislaw de Boemia, stingând astfel dinastia Huniade. Ioan Corvin devine ban al Croaţiei şi piere în anul 1502 în luptele cu turcii, exact ca bunicul său, Iancu de Hunedoara. Prin dispariția în 1508 și a copiilor lui Ioan Corvin, se sfârşeşte şi neamul Huniazilor. La zece săptămâni de la moartea lui Matei Corvin, prin Tratatul de la Pressburg, Maximilian de Habsburg a câştigat tot ce a cucerit Matei Corvin în 10 ani de lupte.

Văduva lui Ioan Corvin se va recăsători cu George von Brandenburg Ansbach şi aşa ajunge în Germania o parte a Bibliotecii Corviniene.
Văduva lui Matei Corvin, Beatrice de Aragon se va retrage la Neapole şi va lua cu ea cele mai valoroase piese din Biblioteca Corviniană. Invazia Italiei de către francezi, în anul 1501, va duce la risipirea cărţilor aduse la Neapole de văduva lui Matei Corvin.

După bătălia de la Mohács din 29 august 1526, regele Ludovic al Ungariei piere înecat, iar turcii, sub conducerea lui Soliman Magnificul, ocupă şi devastează Buda. Multe dintre cărţile aflate în palatul regal au fost rupte, după ce le au fost scoase cataramele din argint care serveau ca încuietori, pentru a le folosi în alte scopuri. Tot ce a fost de valoare a fost încărcat de otomani, pe navele care aşteptau pe Dunăre pentru transportul trofeelor la Istanbul.

Între anii 1526 1540, când Ungaria s-a aflat sub conducerea lui Zápolya, ca vasal al sultanului, nu s a mai auzit nimic despre Biblioteca Corviniană. Lumea datorează regelui Francisc I al Franţei, salvarea multor cărţi din fabuloasa colecție, pentru că el ordonase ambasadorului său la Sublima Poartă să cumpere prin orice mijloace, legale sau ilicite, orice piese din Biblioteca Corviniană. În acest fel, o bună parte din ele se pot vedea la Biblioteca Naţională a Franţei.

La inaugurarea Canalului de Suez, în anul 1869, Egiptul era colonie otomană. Printre invitaţii de onoare ai sultanului la ceremonia inaugurării Canalului de Suez a fost şi Împăratul Austriei, Franz Joseph, care primeşte cadou de la Sultan patru manuscrise din Biblioteca Corviniană, aflate la Istanbul de peste 300 de ani. În aprilie 1877, Sultanul Abdul Hamid al II-lea dăruieşte Ungariei 35 de cărţi şi manuscrise dintre care 15 au fost identificate ca fiind din Biblioteca Corviniană. Trenul care aducea aceste 35 de piese de la Istanbul s-a oprit la Timişoara, unde mii de oameni aşteptau cu emoţie sosirea acestuia, de parcă s ar fi adus chiar sarcofagul lui Matei Corvin. La sosirea acelui tren la Budapesta, a fost o sărbătoare naţională, întrucât Ungaria făcuse mari eforturi diplomatice pentru repatrierea bibliotecii lui Matei Corvin. În anul 1932, Austria a returnat şi ea Ungariei alte 16 cărţi din colecţia lui Matei Corvin, aflate la Hofbibliotek din Viena. 

Rege cu palmares istoric impresionant, Matei Corvin n-a „strălucit” la capitolul iubite și descendenți. Spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi, el se poate lăuda doar cu o logodnică, două soţii şi un fiu ilegitim. Prima logodnică a lui Matia Corvin s-a numit Elisabeta de Celje, fiica contelui Ulrich al II-lea de Celje şi nepoata despotului Serbiei, Gheorghe Brankovici. Potivit unei înţelegeri dintre părinții lor, Matia şi nepoata conducătorului Serbiei au fost logodiți în august 1451, în svopul incheierii unei viitoare căsătorii, deși nu aveau decât zece și, respectiv, opt ani. Elizabeta a fost trimisă apoi să locuiască în castelul din Hunedoara, în timp ce Matia va ajunge la Belgrad, în acelaşi timp, ca garanţie pentru a păstra pacea între cele două familii. Elisabeta a murit în 1455, la vârsta de 14 ani, înainte ca uniunea dintre cei doi să fie consfinţită. În 1463, Matia s-a căsătorit cu Catherine de Podebrady, fiica Regelui George al Boemiei. Catherine avea 13 ani, iar căsătoria a urmat acordului prin care Matia urma să devină rege al Boemiei. Un an mai târziu, tânăra a pierit în timp ce dădea naştere unui prunc. Nou-născutul a avut şi el aceeași soartă la scurt timp. Abia, mult mai târziu, în 1476, Matia s-a căsătorit cu Beatrice de Aragon, o orfană cu o avere impresionantă, însă mariajul celor doi nu i-a adus Regelui Ungariei un moştenitor. În schimb, Matia a avut un fiu nelegitim, Ioan Corvin, de la o amantă pe nume Barbara. Fiul său, însă, nu i-a urmat la tronul de la Buda.

În total, Matia/Matei/Mateiaș a domnit 32 de ani şi a rămas în istorie drept unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ungariei, ţară care includea atunci şi Transilvania. În vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa. De numele lui Matia au fost legate, însă, şi episoade mai puţin fericite din istoria poporului român: ţinerea în captivitate, timp de 12 ani, a lui Vlad Ţepeş şi conflictele cu Ştefan cel Mare.

Potrivit istoricilor, în cei 32 de ani petrecuţi la conducerea Ungariei, Matia a intrat în Imperiul Otoman de cinci ori, întotdeauna cu scop militar, s-a aventurat cu armata sa de zece ori pe teritoriul Boemiei, de doar două ori scopul fiind paşnic, iar dintre cele nouă expediţiile militare în provinciile Austriei, doar una, cea de negociere a unui acord de pace în 1470, a fost făcută fără armată. „Aceste expediţii sunt îndeajuns pentru a stabili calitatea de războinic adevărat a Regelui, ceea ce nu era însă un fenomen excepţional pentru conducătorii din secolul al cinsprezecelea. Dar ceea ce-l deosebeşte pe Matia de predecesorii şi contemporanii săi este numărul mare de campanii militare pe care le-a condus personal. Aceste fapte îi arată personalitatea: îi plăcea să fie direct răspunzător de tot şi era foarte dificil ca lucrurile importante – iar războiul era cel mai important dintre ele – să se desfăşoare fără a putea fi controlate de el. Matia prefera să negocieze personal cu emisarii străini, în ciuda aparatului său diplomatic”, scria Richard Horvath.

Armata lui Matia Corvin era cunoscută sub numele de „oastea neagră” fiind una dintre cele mai temute din acele vremuri. Potrivit istoricilor, „oastea neagră”, compusă în cea mai mare parte din mercenari, a activat între anii 1458 şi 1490. Cu ea, Matia a cucerit o parte a Austriei, inclusiv Viena în 1485, şi ţinuturi din Boemia. Oastea de mercenari număra în 1487 până la 28.000 de oameni, având 20.000 de călăreţi şi 8.000 de infanterişti. Fiecare al patrulea soldat din detașamentele de infanterie a avut o archebuză, spre deosebire de alte armate, unde raportul armelor de foc era mult mai mic.

Armata lui Matia inspira teamă, dar şi fascinaţie, iar cei din preajma regelui aveau grijă ca imaginea ei să fie impunătoare. „Un exemplu bun al ceremonialului ocupării unui oraş de către armata lui Matia este intrarea în Viena înfometată, în 1 iunie 1485. Potrivit martorilor oculari, la intrarea triumfală a lui Matia în Viena, era precedat de 32 de care încărcate cu provizii, urmate de 2.000 de călăreţi aleşi. Apoi urmau în alai 24 de cămile încărcate cu comori, apoi 400 de infanterişti, 24 de călugări şi alţi 1.000 de călăreţi cu ţinută aleasă. Matia Corvin era cel care atrăgea atenţia în alai, fiind personajul cel mai impunător din centrul altor 1.000 de oşteni în haine strălucitoare, ai căror cai erau împodobiţi din cap până în picioare. După grupul lui Matia, urmau alţi 20 de infanterişti îmbrăcaţi ales, iar în finalul procesiunii erau aduse 1.000 de vite pentru populaţia oraşului. Proviziile de mâncare erau aduse la începutul şi la finalul procesiunii, gestul fiind unul menit să câştige simpatia oamenilor. Comorile de pe cămile erau menite să arate cât de bogat era noul conducător al oraşului, iar intrarea teatrală avea ca scop să arate măreţia regelui. Doar o parte din armata lui Matia intra în oraş”, relata istoricul maghiar Andras Kubinyi. Dispariția lui Matia Corvin a însemnat sfârşitul Armatei Negre, pentru că urmaşii săi la tron au considerat prea costisitoare întreţinerea unei astfel de armate.

Dar Matia nu era doar, aidoma tatălui său, vlahul Iancu de Hunedoara, un mare războinic! Potrivit cronicarului Antonio Bonfini, încă din copilărie, Matia era preocupat de studii şi învăţase mai multe limbi (latină, maghiară, italiană, poloneză, cehă şi germană), fiind preocupat mai ales de literatură şi de tratatele militare. Din 1460, spun istoricii, regele a început să colecţioneze cărţi pentru biblioteca sa - Corviniana. Aceasta a ajuns să deţină aproape 3.000 de manuscrise sau „Corvinae" şi 4.000 - 5.000 de alte lucrări, multe de autori greci şi latini, studii de filozofie, teologie, istorie, drept, literatură, geografie, ştiinţe naturale, medicină, arhitectură.

Cu domnitorii români, care, parțial, erau de același sânge, a avut, însă, întotdeauna o relație controversată. De pildă, după ce l-a ținut ani buni prizonier, până la urmă a decis să se înrudească cu Vlad Ţepeş. Domnitorul Ţării Româneşti s-a căsătorit cu o rudă a Regelui Matia Corvin, pentru a întări relaţiile între cele două ţări. Potrivit autorilor Povestirilor despre Dracula, soţia lui Ţepeş ar fi fost chiar una dintre surorile lui Matia, însă alţi istorici precizează că aceasta ar fi fost fie o verişoară a Regelui, fie o rudă a unchiului său Mihai Szilagyi. Înrudirea a fost considerată o alianţă politică dintre cei doi domnitori, una pe care Sultanul a încercat să o împiedice, trimiţându-şi solii înaintea lui Vlad Ţepeş, scria Nicolae Stoicescu, autor al biografiei voievodului valah. „Turcii, cei mai înverşunaţi duşmani ai crucii lui Cristos, au trimis solii lor cei mari ca să nu ţinem pacea şi unirea făcută între serenitatea voastră şi noi şi să nu căutam a celebra căsătoria, ci să ne alipim numai la ei şi să mergem la Poarta împărăţiei turceşti”, înştiinţa Vlad Ţepeş pe Regele Matia, la 11 februarie 1462, potrivit istoricului Nicolae Stoicescu. În iarna anului 1461 – 1462, Vlad Ţepeş organizează o campanie armată la sud de Dunăre, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit sub săbiile sau în țepele românilor. Acest detaliu statistic a fost indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matia Corvin, cu care se aliase în anii precedenţi. În aceeaşi scrisoare, Vlad îi cere ajutor Regelui, pentru a face faţă viitoarelor represalii din partea Imperiului Otoman. Speră că îl va primi, însă ajutorul întârzie. Matia ajunge în Transilvania, în tomana anului 1462, unde Ţepeş se refugiase. Însuşi cronicarul oficial al Regelui Matei, italianul Antonio Bonfini, care cunoştea bine toate acţiunile patronului său, îşi mărturisea nedumerirea când scria: „Regele spunea că se duce în Ţara Românească pentru a elibera din mâinile turcilor pe Dracula, căruia îi dăduse în căsătorie pe o rudă a sa de sânge. Pornind într-acolo, nu ştiu din ce cauză, căci aceasta nimănui nu i-a fost destul de lămurit, l-a luat prins pe Dracula în Transilvania. Cât despre celălalt Dracula (Radu cel Frumos), orânduit de turci peste acea ţară, l-a confirmat împotriva părerii tuturor”, scrie Nicolae Stoicescu.

Astfel, din toamna anului 1462, Ţepeş va fi ţinut în captivitate lângă Buda, timp de 12 ani. Potrivit istoricilor, o scrisoare „de trădare” falsă, către Sultan, pe care boierii i-au atribuit-o lui Vlad Ţepeş, ar fi stat la baza arestării domnitorului. „Aşa-zisa scrisoare de trădare este redactata la Rothel (probabil Cisnădie) la 7 noiembrie 1462. În textul ei, cu o umilinţă ce nu-l caracterizează, Vlad Ţepeş se adresează sultanului, Împăratul împăraților şi Domnul Domnilor, rugându-l cu stăruinţă să-i ierte faptele. Întrucât cunoştea Transilvania şi Ungaria, promite că dacă Mahomed îl va ierta, ca răscumpărare a greşelii, îi va preda Transilvania, de unde îi va fi uşor Sultanului să supună întreaga Ungarie. În încheiere, Vlad Ţepeş promite Sultanului că îi va fi un rob credincios. În ce ne priveşte, considerăm scrisoarea un fals, fie al saşilor din Transilvania, care doreau sa-l convingă astfel pe Regele Matia să nu-l ajute pe vechiul lor duşman, fie mai probabil chiar al anturajului regelui, care căuta o justificare pentru gestul lui Matia”, scria istoricul Nicolae Stoicescu. Abia în 1475, Vlad Ţepeş, eliberat din captivitate, este repus în drepturi, la conducerea vremelnică a Ţării Româneşti, dar boierii complotiști locali îl vor lichida rapid.

Relaţiile Ungariei cu Moldova nu au fost lipsite de tensiuni, în vremea lui Matia Corvin, chiar dacă în cea mai mare parte a domniei au fost de pace. Cel mai important conflict a avut loc în 1467, când Matia, în fruntea unei armate puternice, a întreprins o acţiune de pedepsire a Ţării Moldovei. „Campania s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, oastea regală a cucerit şi a ars mai multe oraşe din preajma Carpaţilor, ajungând la oraşul Baia, pe care l-a cucerit. După un popas de câteva zile, Regele trebuia să-şi urmeze calea spre Suceava. Dar nu a fost dat să se întâmple acest lucru, deoarece Ştefan cel Mare, adunându-şi puterile, cu mai multe steaguri de oaste moldoveană de pe la ţinuturi, în frunte cu pârcălabii săi, a lovit Baia la 14-15 decembrie şi într-o încăierare puternică pe timp de noapte, cu mari pierderi de-o parte şi de alta, a cucerit-o, iar oastea ungară a fost pusă pe fugă. Însuşi Regele Matia a fost rănit grav, salvându-şi viaţa cu mare dificultate. Această victorie a avut un larg ecou internaţional, crescând mult prestigiul Ţării Moldovei în faţa puterilor europene”, relatau istoricii Andrei Eşanu şi Valentina Eşanu, în volumul Epoca lui Ştefan cel Mare. Lupta este menţionată şi în Cronicile slavo-române. „În anul 6975 [1467] noiembrie 19, s-a ridicat craiul unguresc Matiaş şi a coborât la Trotuş cu toată puterea ungurească. Şi au venit la târgul Romanului şi l-au ars. Şi apoi au venit la Baia. Şi a fost gândul lui Ştefan Voievod şi a năvălit noaptea asupra lor la Baia. Şi i-a dat Dumnezeu în mâinile lui Ştefan Voievod şi ale oastei lui. Şi au fost ucişi mare mulţime dintre ei. Şi craiul atunci a fost săgetat în luptă. Şi apoi s-au întors ruşinaţi pe alt drum mai scurt. Şi nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu. Şi în acelaşi an a răposat doamna Evdochia. Şi după câtva timp au făcut pace între dânşii, Ştefan voievod cu craiul unguresc, Matiaş şi încă, după împăcarea cea bună, a dăruit domnului nostru, Ştefan Voievod, două cetăţi, anume cetatea de Baltă şi Ciceu; în ţara Ardealului, precum sunt şi până acum”.

Potrivit istoricilor, marea nobilime din Ungaria nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matia pe tronul Ungariei şi a uneltit permanent pentru a-l detrona. Potrivit unor istorici, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul Reginei Beatrice, soţia regelui. Medicul reginei îl trata de reumatism pe Matia otrăvindu-l cu plumb; astfel Regele Matia Corvin muri încet, de saturnism, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. La moartea lui Matei Corvin, în 1490, maghiarii au preferat pe tron ca succesor nu pe fiul lui Matei, Ioan Corvinus, ci pe Wladislaw de Boemia, stingând astfel dinastia Huniade. Regina trădătoare, italianca Beatrice de Aragon, fiica Regelui Ferrante al Neapolelui (1431-1494), nu va respecta perioada cuvenită de doliu și, în chiar anul morții soțului ei, 1490, se va recăsători de urgență cu succesorul acestuia, Wladislaw al II-lea, fiul Elisabetei de Habsburg, ceea ce nu face decât să întărească teza complotului pentru uciderea lui Matia. (Până la urmă, după alți zece ani, Wladislaw va solicita desfacerea căsătoriei cu intriganta! Ultima soție a sa, Anna de Foix-Candale, nepoata Regelui Navarrei, abia împlinise 18 ani, atunci când se va căsători cu mult mai vârstnicul Wladislaw, 46 de ani, în 1502. Anna va da naștere singurilor doi moștenitori legitimi ai acestuia, Anna și Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei, dar va pieri în 1506 de pe urma complicațiilor apărute după nașterea celui de-al doilea copil. După dispariția lui Wladislaw, în 1516, el va fi urmat pe tron de fiul său Ludovic, care avea atunci doar zece ani. Cu un an înainte, în 1515, Prințesa Anna, care avea numai 12 ani, se măritase cu viitorul Împărat Ferdinand al Austriei, care avea tot 12 ani și era nepotul Împăratului Maximilian de Habsburg.)

Crudul paradox al istoriei face ca dinastia parțial românească a Huniazilor să atingă vârful de putere o dată cu Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, dar să și piară, practic, împreună cu acesta, după 32 de ani de indiscutabilă supremație în Ungaria și în Europa Centrală...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro