Henri Coandă este, de departe, cel mai prolific inventator român din istorie, numai că de invențiile lui au beneficiat, în general, alții, mai ales americanii. Dosarele secrete ale acestui Leonardo da Vinci modern sunt absolut fascinante, mai ales când e vorba de invenții precum prima „farfurie zburătoare” (aerodina lenticulară).

Henri Marie Coandă (7 iunie 1886 - 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele, cu preocupări, însă, în multe alte domenii, de la agricultură la nu puține mașinării de război, de felul celor descrise de Leonardo, numai că, în loc de mortiere, tunuri sau catapulte, s-a zvonit că ar fi fost vorba de lasere capabile să „topească” tancuri (rusești).
Părintele avionului cu reacție, pe care l-a experimentat pentru prima oară în 1910, lângă Paris, și, descoperitorul efectului care îi poartă numele și a revoluționat aeronautica s-a născut pe 7 iunie 1886, la București, fiu al generalului Constantin Coandă (prim ministru în 1918) și al al franțuzoaicei Hayde Danet. Studiază la Liceul Sf. Sava, dar faptul că era amenințat cu corigența la matematică(!) l-a făcut pe tatăl său să-l mute la Liceul Militar din Iași, pentru o educație mai severă. Își continuă studiile la Școala de Artilerie din București, iar apoi pleacă în Germania la Technische Hochschule din Charlottenburg, unde-și obține doctoratul. În 1906, la Paris, se înființează Școala Superioară de Aeronautică, la care Coandă se înscrie și o absolvă ca șef de promoție. Lucrează apoi la marele inginer francez Gustave Eiffel…
Deși tatăl său era oltean iar mama franțuzoaică, Henri Coandă s-a născut la București la începutul verii anului 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la „Școala națională de poduri și șosele” din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida (Hayde) Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania. Amândoi părinții copilului - boteat Henri Marie la dorința mamei - aveau povești de viață foarte interesante. Astfel, tatăl său, Constantin Coandă, originar din Craiova, a fost mareşal al curţii princiare a Prinţului Ferdinand în 1911, prim-ministru al României în 1918, profesor de matematică la „Şcoala naţională de poduri şi şosele” din Bucureşti, iar mama, Haydé Danet, născută în Morlaix (Franţa), era fiica doctorului francez Gustav Danet, medicul lui Napoleon al III-lea.
Henri Coandă este autorul a peste 250 de invenţii, pentru care a obţinut peste 700 de brevete de proprietate intelectuală în numeroase ţări ale lumii. La Muzeul Aviaţiei se află aproape 800 de kg de documente ce i-au aparţinut lui Coandă, care conţin informaţii viabile chiar şi pentru nivelul tehnologic actual (în unele privințe anticipându-l și pe Elon Musk). De altfel, Gustave Eiffel, cel care a fost primul său angajator (în timp ce ultimul a fost Nicolae Ceaușescu!), obișnuia să spună, puțin după 1900, că tânărul Coandă s-a născut, din păcate pentru posibilitățile tehnice ale începutului de veac XX, mult înaintea timpului său, mai degrabă el trebuind să se nască pe la 1970!
Multe din cele 250 de invenții, certificate prin 707 brevete internaționale stau la baza unor sisteme, mașini și unelte care se folosesc și astăzi în diverse industrii sau chiar în viața de zi cu zi. Cât despre domeniul „Top Secret”, se pare că armatele din Franța, Germania (lui Hitler!), Statele Unite și, chiar, România au folosit și încă mai folosesc, dincolo de legende sau intoxicări propagandistice, multe dintre invențiile sale. Un număr neprecizat dintre ele se spune că se regăsesc la Pentagon și NASA, în special în programele americane de înarmare nucleară și de călătorii spațiale. De altfel, în perioada postbelică, după ce trupele americane l-au „capturat” sau „recuperat” din partea Franței rămasă sub controlul nazist, Henri Coandă ar fi împărtășit soarta marilor savanți atomiști (de felul danezului Niels Bohr) sau a altor genii (inclusiv recrutate inițial de Al Treilea Reich dar nu numai, chiar prigonite de aceștia, un contraexemplu de marcă fiind fizicianul Albert Einstein), care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și după aceea, în anii *50, în timpul așa-numitului „Război Rece” dintre SUA și Uniunea Sovietică (care a declanșat cea mai teribilă cursă a înarmării din istoria omenirii), au lucrat în laboratoarele secrete ale armatei americane, contribuind la dezvoltarea unor arme nimicitoare – „de distrugere în masă”! - precum bomba cu hidrogen sau bomba atomică (bomba cu uraniu îmbogățit). Nici despre Henri Coandă nu se știe încă precis ce a făcut ani întregi din această perioadă, doar că a lucrat în cadrul unor baze militare secrete ale armatei americane, cum ar fi faimoasa Aria 51…
Coandă a înțeles de ce în 1910 flăcările care au cuprins primul avion construit de el în timpul zborului „au îmbrățișat" fuselajul în loc să se îndepărteze de el abia aproape 20 de ani mai târziu, când, aflându-se în baie, a remarcat modul în care jetul de apă, în loc să se împrăștie, se scurgea pe deget. A fost șocat de această întâmplare, ce semăna cu experiența prin care a trecut cândva, în Antichitate, un anume Arhimede. Avea să spună: „Ideile nu pot fi comandate, ele apar ca un miracol". Fenomenul a fost recunoscut ca un nou efect aeronautic pe care profesorul Albert Metral l-a numit după Coanda. Apăruse astfel „Efectul Coandă", pentru care autorul său a obținut brevetul în 1934, în Franța. O primă utilizare a efectului a fost făcută chiar de descoperitorul său, care inventează și brevetează în 1935 un aparat foarte interesant, „Aerodina Lenticulară" (discul zburător), care seamănă izbitor de mult cu ceea ce mai târziu va fi denumit generic „OZN" („Obiect Zburător Neidentificat”).
În anii *50-*60, Henri Coandă a fost contactat de înalți oficiali ai aviației americane. Începe să lucreze pentru US Air Force și pentru NASA în programe secrete de cercetare. Se pare că, atunci și acolo, Coandă a dezvoltat și chiar construit o nouă „aerodină". Singura referire la existența acestei „farfurii zburătoare" provine de la cercetătorul Valeriu Avram de la Muzeul Aviației, care a relatat că, în 2001, generalul american James T. Curie, vizitând Sala „Henri Coandă", a declarat neoficial că, în 1965, a văzut o „farfurie zburătoare" în hangarul unei baze militare americane din Deșertul Nevada, despre care i s-a spus că a fost construită de Coandă. Deoarece proiectul numit „Aurora" era Top Secret, aceasta este singura mărturie a existenței „OZN"-ului conceput de Henri Coandă.
După perioada americană, savantul revine definitiv în România în 1970, la insistențele lui Nicolae Ceaușescu, care îl numește chiar consilier cu rang de ministru.
Un alt proiect care trebuie subliniat în evidențierea multidisciplinarității sale creative ar fi sistemele de transport în tub, containerizate, care permit deplasarea substanţelor solide, altele decât pulberi. Aceste containere sunt ca nişte pistoane aflate într-un cilindru-conductă, pistoane care se etanşează cu pereţii conductei şi care sunt puse în mişcare printr-o diferenţă inteligentă de presiune între faţă şi spate şi nu neapărat prin crearea unei suprapresiuni în spate, ci mai degrabă prin crearea unei depresiuni în faţă.
Asta face ca respectivul container să se deplaseze cu viteze fantastic de mari întrucât nu mai întâmpină frecare din partea aerului, fiind propulsat de presiunea din spate care poate fi chiar presiunea obişnuită a aerului. Se preconiza, astfel, ajungerea la viteze de 300, 400, 500 sau chiar 700 de km/h în tuburi.
Acest sistem ar fi permis transportul de substanţe sau chiar transportul de persoane, de exemplu între Bucureşti şi Ploieşti, în doar 6 minute. La INCREST s-au conceput, proiectat, realizat și testat în ţară astfel de sisteme, care au dat rezultate pozitive. Însă, din cauza faptului că savantul a încetat din viaţă în 1972, posibil că n-a mai existat acea energie superioară care să mobilizeze lucrurile să poată fi duse mai departe și dezvoltate.
...În perioada 20-21 august 1968, o coaliţie militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forţele folosite în intervenţie au fost impresionante: peste 5.000 de tancuri şi peste 200.000 de soldaţi.
România a criticat vehement intervenţia armată din Cehoslovacia. Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ţinta unei invazii, ci şi România. Prin urmare, la încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, s-a scos de la naftalină o armă secretă, numită ulterior „laserul lui Coandă”. Nu se cunosc detalii precise ale acestei poveşti, fiind transmisă, ca telefonul fără fir, de la o generaţie la alta. Laserul a distrus câteva tancuri, iar România nu a mai fost invadată de tancurile ruseşti.
Mitul cu „laserul lui Coandă” a fost probabil întărit şi de faptul că renumitul inventator s-a întors să lucreze, în România, în primii ani ai regimului Ceauşescu, fiind directorul Institutul pentru Creație Științifică și Tehnică (INCREST) din 1969. (https://identitatea.ro)
Adevărul este că, la sfârşitul lunii august, anul 1968, conform unor date ale Securităţii, la graniţele României fuseseră masaţi 235.000 de soldaţi sovietici, ce făceau parte din comandamentele Odessa, Lvov şi Kiev.
Aceasta este una dintre teoriile conspirației cele mai disputate în special pe rețelele sociale și în zona blogurilor specializate, unde sunt lansate povești de-a dreptul uimitoare. Una dintre legendele care este savurată intens de pasionații de mistere o reprezintă existența presupusei arme cu laser cu care România ar fi speriat URSS. Desigur, nu există nicio probă certă, document sau mărturie asumată de vreun militar important, care să susțină teoria aceasta.
Situaţia era tensionată şi regimul lui Nicolae Ceauşescu era în alertă din cauza pericolului venit dinspre URSS. După invadarea Cehoslovaciei era larg răspândită ideea că România este următoare pe listă.
În noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1968, Bucureştiul primea o telegramă de la Ministerul de Externe al Marii Britanii, care anunţa că ţara noastră era vizată de un atac de amploare din partea trupelor Pactului de la Varşovia. Până la urmă, URSS a renunţat la intenţiile sale, dar în urma acelei situaţii a apărut o legendă în care se spune că ruşii ar fi cedat după ce armata română ar fi topit câteva tancuri inamice cu o armă laser extrem de puternică.
Teoria pare de domeniul fantasticului, având în vedere tehnica militară inferioară care se afla şi atunci în dotarea armatei române. Totuşi, există multe voci care au ajutat la propagarea acestui subiect.
Conform mistere-romania.info, nu există un martor care să declare că arma a existat cu adevărat, dar se zvoneşte că ea putea genera baraje de sarcini electrice şi nu putea fi detectată sau anihilată de niciun sistem de apărare existent la acea dată.
Anumite surse independente au transmis că această armă a topit câteva tancuri şi un avion sovietic în 1968, dezvoltând o temperatură cuprinsă între 15.000 şi 20.000 de grade Celsius. Dată fiind situaţia şi mergând pe firul proverbului care spune că nu iese fum fără foc, putem specula că în acel moment ceva s-a întâmplat la graniţele ţării şi este posibil să fi existat o armă secretă puternică a regimului Ceauşescu, chiar dacă nu era vorba despre un laser devastator. 
Însă, conform altor surse, la granița României (nu se cunoaște exact locul) și-ar fi făcut atunci apariția o garnitură de tren, compusă din 21 de vagoane, asemănătoare celei capturate de români în 1919, in Ungaria, destinată obuzierului Skoda (garnitura blindată poate fi admirată acum la Muzeul Militar din București). Unul dintre vagoane era ocupat de o armă ciudată, toate celelalte având rol de alimentare. „Laserul” a distrus câteva tancuri, dar nu prin tăiere, cum și-ar putea închipui mulți, ci prin încingerea metalului până la explozie. Adevărat sau nu, Romania nu a fost însă invadata de tancurile rusesti.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro