Ineditul președinte al Ucrainei, fost actor de comedie (care l-a dublat pe ursulețul Paddington și a devenit popular interpretând chiar rolul unui președinte într-un serial de televiziune!), a primit din partea americanilor oferta de a fi „extras” din Kiev încă din primele zile ale războiului, când totul părea să indice un sfârșit rapid al unei confruntări vizibil inegale. Replica sa a fost, însă, una memorabilă: „Nu de o plimbare am eu nevoie acum, ci de arme și muniții!”.

Volodimir Zelenski, aprigul dușman declarat al Rusiei lui Putin, a fost dintotdeauna un personaj atipic, unul căruia nimeni nu îi prevedea o mare carieră politică, cu atât mai puțin una militară. Micuțul bărbat, care oficial măsoară 1,70 metri înălțime (deși unii îl văd mai degrabă relativ aproape de dimensiunile Iuliei Timoșenko, cea care are în jurul a 1,63 metri, dar compensează cu coafura ei – marcă înregistrată – cu  cosițe împletite), a devenit un personaj fără nicio exagerare uriaș, cu valoare de simbol. El este David care, în ciuda aparențelor, se poate opune unui Goliat hiperdimensionat.

Și, dacă e să fie pomenit eroicul personaj biblic din Vechiul Testament, trebuie spus că această comparație nu este întâmplătoare nici din punct de vedere strict genealogic. Volodimir (sau, după o transliterare fonetică, Volodîmîr) Zelenski chiar provine dintr-o familie de evrei ucraineni din Krivoi Rog, acolo unde s-a născut pe 25 ianuarie 1978. (Interesant, localitatea sa natală, cunoscută și pentru proiectul faraonic de dinainte de 1989 al unui combinat minier și siderurgic inutil, se află în zona de sud-est a Ucrainei, prin excelență rusofonă! De altfel, limba maternă a președintelui Zelenski este rusa, el fiind însă fluent și în ucraineană.)  În copilărie, el a trăit pentru aproape patru ani la Erdenet, un oraș în Mongolia, când tatăl său, profesor de cibernetică, a lucrat acolo. Mama lui, Rymma Zelenska, a fost de profesie inginer. Bunicul său, Semyon (Simon) Ivanovici Zelenski, a servit în Armata Roșie (în Divizia 57 Motorizată) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Tatăl lui Semyon și trei frați ai acestuia au fost uciși în Holocaust. La 16 ani, Volodimir a trecut testul de engleză și a primit o bursă pentru a studia în Israel, dar tatăl său nu i-a permis să meargă acolo. Zelenski a studiat dreptul la Universitatea Națională de Economie din Kiev, dar nu a lucrat niciodată ca avocat.

În timpul studiilor gimnaziale și liceale, s-a afirmat ca actor amator în spectacolele școlare. La mijlocul anilor 1990, s-a alăturat unui grup de cabaret local care a participat la competiția KVN⁠ (foarte populară în țările din fosta Uniune Sovietică). A fost remarcat și invitat să facă parte din trupa Zaporijjea – Krivoi Rog- Transit. În 1997, a cofondat grupul Kvartal 95 (însemnând, în limba rusă, „Cartierul 95”). A preluat rolul de lider al formației, fiind și scenaristul majorității momentelor prezentate. În perioada 1998-2003, echipa a participat în liga superioară a KVN (competiție pe care a și câștigat-o în anul 1997) și, de asemenea, a apărut regulat în turnee efectuate prin țările ex-sovietice. Zelenski a devenit, de asemenea, coproprietar al companiei de producție Studiia Kvartal 95, care a cooperat mai întâi cu televiziunea 1 + 1, apoi cu stația Inter. El a fost inițiatorul, regizorul și prezentatorul programului de televiziune Vecirniî Kvartal. În 2006, a câștigat prima ediție a concursului de dans Tanți z Zirkami. În anii 2010-2012, a fost membru al consiliului de conducere a televiziunii Inter, fiind, de asemenea, principalul producător al acesteia. Ca actor, a apărut în câteva comedii romantice jucate în limba rusă. În 2015, a devenit protagonistul serialului de televiziune satiric Slujitorul poporului, în care a jucat rolul unui profesor de istorie care și-a asumat funcția de… președinte al Ucrainei. Serialul a fost difuzat din 2015 până în 2019 și a fost extrem de popular. Un partid politic care poartă același nume cu emisiunea de televiziune a fost creat în martie 2018 de către angajații firmei sale, Kvartal 95.

Zelenski și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din Ucraina, care urmau să aibă loc în martie 2019, în seara zilei de 31 decembrie 2018, în același timp în care se difuza discursul de Anul Nou al președintelui Petro Poroșenko, la Canalul 1+1. Inițial un outsider politic, el a devenit peste noapte un favorit al sondajelor electorale. El a câștigat alegerile, obținând 73,2% din voturi în turul al doilea de scrutin și învingându-l detașat pe Poroșenko, președintele aflat  în funcție. Identificându-se drept populist, el s-a poziționat ca o figură anti-establishment, anti-corupție. „Asta mă deosebeşte de ceilalţi! Sunt un chip nou în arena politicii. Nu am fost implicat niciodată în politică, provin dintr-o lume curată, lumea televiziunii şi a filmelor. Oamenii înţeleg că nu fac promisiuni pentru ca apoi să le încalc și să-mi cer scuze”, a spus atunci Zelenski. În campania electorală, el le-a promis ucrainenilor că îi va scăpa de oligarhi şi va scoate economia de sub stăpânirea acestora. „Susținătorii mei se identifică cu mine fiindcă sunt deschis, sufăr, mă enervez. Deși sunt actor, nu-mi ascund emoţiile în faţa camerelor, nu încerc să par diferit”, susținea Zelenski.

În discursul său inaugural ca președinte, Zelenski a dizolvat parlamentul ucrainean de atunci și a cerut alegeri parlamentare anticipate (care trebuiau inițial să aibă loc în octombrie a acelui an). Unul dintre partenerii de coaliție ai lui Zelenski, Frontul Popular, s-a opus acestei inițiative, pe care o considera menită să exploateze „cinic” capitalul de imagine al președintelui nou ales,  și s-a retras din coaliția de guvernământ. Zelenski l-a numit pe Andri Bohdan în funcția de șef al Administrației Prezidențiale a Ucrainei. Înainte de aceasta, Bohdan fusese avocatul oligarhului ucrainean Ihor Kolomoiski. Conform regulilor lustrației din  Ucraina, introduse în 2014 după Euromaidan, Bohdan nu avea dreptul de a ocupa nicio funcție de stat până în 2024 (din cauza postului său guvernamental în timpul celui de-al doilea guvern Azarov). Bohdan, totuși, a susținut că, deoarece conducerea administrației prezidențiale nu este considerată muncă de serviciu public, lustrația nu i se aplica. Bohdan și-a suspendat cariera juridică după ce a devenit șef al administrației prezidențiale. După numirea sa, acesta a susținut că „oligarhii își doresc deja aceleași reguli de joc ca și ceilalți cetățeni”.

Câțiva dintre ceilalți șefi adjuncți ai Administrației Prezidențiale numiți de Zelenski au fost foști colegi de la compania sa de producție, Kvartal 95, inclusiv Ivan Bakanov, care a devenit șef adjunct al Serviciului Secret ucrainean. Fostul ministru adjunct de externe Olena Zerkal a refuzat o numire ca șef adjunct al administrației prezidențiale, dar a fost de acord să servească drept reprezentant ucrainean al curților internaționale de justiție în ceea ce privește relația cu  Rusia.

Destul de repede, au început să apară controversele legate de activitatea sa. La 11 iunie 2019, Zelenski i-a demis pe șefii a 15 regiuni ucrainene și pe șefii departamentelor SBU (serviciul secret) din cinci regiuni, cerând parlamentului să îl destituie și procurorul general al țării. Apoi, pe 8 iulie, Zelenski a ordonat anularea Paradei anuale a Zilei Independenței de la Kiev de pe Maidan Nezalezhnosti, invocând costurile ridicate ale evenimentului. În ciuda acestui fapt, Zelenski a subliniat că va „onora eroii” de Ziua Independenței, dar că, totuși, „formatul va fi nou”. El a mai propus să cheltuiască banii care ar fi fost folosiți în acest scop pentru finanțarea paradei pe veterani.

La alegerile parlamentare din 21 iulie 2019, partidul politic al lui Zelenski, Slujitorul Poporului, a câștigat prima majoritate unipartid din istoria modernă a Ucrainei în parlament, cu 43% din voturile exprimate. Partidul său a câștigat 254 din cele 424 de locuri în Rada. În 2020, partidul lui Zelenski a propus reforme ale legilor mass-media din Ucraina, cu intenția de a crește concurența și de a slăbi dominația oligarhilor ucraineni asupra posturilor de televiziune și radio. Criticii au spus că, astfel, riscul era să crească cenzura mass-media în Ucraina, deoarece clauza de răspundere penală pentru distribuirea dezinformării ar putea fi folosită în mod abuziv.

Zelenski a fost criticat pentru o călătorie secretă în Oman efectuată în ianuarie 2020, care nu a fost menționată în programul său oficial și în care părea să amestece o vacanță privată cu afacerile guvernamentale. Deși biroul președintelui a spus că toate costurile călătoriei au fost achitate de către Zelenski însuși și nu cu bani guvernamentali, președintele a fost criticat puternic pentru lipsa de transparență în legătură cu această deplasare, care a fost comparată în mod nefavorabil cu o vacanță secretă pe care predecesorul său, Petro Poroșenko, a făcut-o în Maldive și pe care Zelenski însuși o criticase la vremea respectivă.

Una dintre promisiunile centrale ale campaniei lui Zelenski a fost să pună capăt războiului din Donbas și să rezolve mișcarea separatistă de acolo susținută de Rusia. La 3 iunie 2019, Zelenski l-a numit pe fostul președinte ucrainean Leonid Kucima drept reprezentant al Ucrainei în Grupul de contact tripartit pentru soluționarea conflictului. Iar la 11 iulie 2019, Zelenski a purtat prima sa conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia l-a îndemnat pe Putin să inițieze negocieri mediate de țările europene. Cei doi lideri au discutat și despre schimbul de prizonieri deținuți de cele două părți. În octombrie 2019, Zelenski a anunțat un acord preliminar încheiat cu separatiștii, în baza căruia guvernul ucrainean va respecta alegerile organizate în regiune în schimbul retragerii trupelor Rusiei din aceste teritorii.  Acordul a fost întâmpinat cu critici și proteste grele atât de politicieni, cât și de publicul ucrainean. Detractorii lui Zelenski au remarcat că alegerile desfășurate în Donbas erau puțin probabil să fie cu adevărat libere și corecte, că separatiștii au alungat de multă vreme majoritatea rezidenților ucraineni din regiune pentru a asigura o majoritate pro-rusă și că ar fi imposibil să se asigure că Rusia își păstrează păstrează angajamentele asumate și respectă în întregime un asemenea acord. Zelenski și-a apărat punctul de vedere, afirmând că în niciun caz alegerile nu vor avea loc înainte de retragerea trupelor rusești din zonele ocupate.

În septembrie 2019, în presa internațională au spărut informații potrivit cărora președintele american Donald Trump ar fi blocat plata unui pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari mandatat de Congres către Ucraina, pentru a face presiuni asupra lui Zelenski. Asta s-ar fi petrecut în timpul unei convorbiri telefonice între cei doi președinți din iulie 2019. Trump solicita imperativ să fie investigate presupusele acțiuni ilegale ale lui Joe Biden și ale fiului său, Hunter Biden, care a ocupat un loc în consiliul de conducere al companiei ucrainene de gaze naturale Burisma Holdings. Acest raport a fost catalizatorul scandalului Trump-Ucraina și a unei anchete de demitere inițiate împotriva lui Donald Trump. Zelenski a negat că ar fi fost presat în vreun fel de Trump și a declarat că „nu vrea să se amestece într-un proces electoral din altă țară”.

De formaţie avocat, al doilea fiu al lui Joe Biden, Hunter Biden, născut în februarie 1970, a absolvit prestigioasele universităţi Georgetown şi Yale şi a lucrat iniţial pentru un cabinet de avocatură din New York. Cofondator al societăţii de consultanţă pentru investiţii Rosemont Seneca Partners, în 2012 devine rezervist în US Navy, fiind însă exclus doi ani mai târziu, după ce este testat pozitiv la consumul de cocaină. Tabloidele americane nu ratează nicio ocazie de a scrie despre problemele sale cu dependența de narcotice şi despre viaţa personală tumultuoasă.

În aprilie 2014, când tatăl său era vicepreşedintele lui Barack Obama, Hunter Biden intră în consiliul de administraţie al companiei ucrainene Burisma – un important producător privat de gaze naturale -, înregistrată în Cipru, o opţiune frecventă în spaţiul post-sovietic pentru reputaţia de paradis fiscal. Grupul a anunţat atunci că americanul va fi însărcinat să-l reprezinte pe lângă „organizaţiile internaţionale” şi el însuşi a spus că va acorda companiei consultanţă privind „transparenţa”, aceasta în contextul în care tatăl său se ocupa, între altele, în administraţia SUA, de relaţiile cu Ucraina.

Burisma este o companie controversată, creată în 2002 de omul de afaceri Mikola Zlocevski, devenit ulterior deputat al formaţiunii pro-ruse Partidul Regiunilor şi ministru al Mediului între 2010 şi 2012, în timpul preşedintelui prorus Viktor Ianukovici. O sursă occidentală de la Kiev a declarat pentru AFP că mediul de afaceri a fost surprins atunci de venirea lui Biden junior la Burisma, având în vedere „proasta reputaţie” a acesteia. „Cred că motivul nr. 1 pentru integrarea lui Hunter Biden în consiliul de administraţie a fost de a îmbunătăţi reputaţia companiei”, a adăugat sursa citată, menţionând că activităţile acestuia la Burisma nu par suspecte în sine. „50.000 de dolari pe lună salariu este preţul plătit pentru o bună reputaţie”, a mai spus sursa.
În februarie 2014, președintele Viktor Ianukovici fusese îndepărtat de la putere de mişcarea pro-europeană Maidan şi „direcţia vântului” se schimbase în Ucraina. Preocupată să-şi apere imaginea de entitate respectabilă, Burisma s-a înconjurat de figuri internaţionale – Hunter Biden, dar şi ex-preşedintele polonez Aleksander Kwasniewski.

Întrebaţi de AFP, doi experţi ucraineni în energie au indicat că nu au observat nici urmă de activităţi, suspecte sau nu, ale lui Hunter Biden în Ucraina. Conform unor media, prezenţa acestuia în consiliul de administraţie al Burisma, până în 2019, ar fi avut menirea de a proteja compania de urmăriri judiciare.

Venirea la putere a unor lideri proeuropeni la Kiev, după fuga lui Ianukovici, a dat undă verde anchetelor pentru corupţie vizând foşti responsabili ai regimului. Chiar în luna în care Hunter Biden a fost cooptat la Burisma, Londra a blocat 23 de milioane de dolari din conturile britanice al lui Zlocevski, împotriva căruia au fost lansate mai multe anchete pentru corupţie şi spălare de bani, în Marea Britanie şi în Ucraina.

În Ucraina, aceste anchete erau controlate de procurorul general Viktor Şokin, căruia vicepreședintele de atunci Joe Biden, mare promotor al reformelor în Ucraina, îi cerea imperativ  demisia, evocând rezultate slabe în combaterea corupţiei. Demisia se şi produce în februarie 2016.

Donald Trump şi avocatul său, fostul primar newyorkez Rudy Giuliani, se declarau convinși că Joe Biden a solicitat plecarea lui Şokin pentru a-şi proteja fiul, ipoteză considerată în general improbabilă în Ucraina. Demisia lui Şokin fusese de altfel solicitată, între alţii, şi de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internațional, procurorul fiind acuzat de acoperirea corupţiei din Ucraina şi sabotarea tentativelor de reformă împotriva acestor practici, amintea AFP.

Preşedintele SUA a încercat să găsească informaţii compromiţătoare la adresa contracandidatul său în Ucraina. Din acest motiv a vorbit cu recentul ales preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, la telefon şi i-a cerut acestuia să găsească astfel de informaţii. În timpul apelului telefonic, cei doi se laudă şi se felicită reciproc constant, îşi critică demnitarii din subordine în mod repetat şi vorbesc de o investigaţie în Ucraina asupra fiului lui Joe Biden. Este menţionată, de asemenea, de către Donald Trump, şi o companie pentru securitate cibernetică, care apare de mai mult ori în notele de subsol ale Raportului Mueller, care a detaliat toată „tărășenia”.

„Donald Trump: Felicitări pentru victoria grozavă! Cu toţii am privit de aici, din Statele Unite, aţi făcut o treabă extraordinară! Felul în care aţi reuşit să veniţi din spate când candidatura dumneavoastră nu fusese cotată cu prea multe şanse şi, totuşi, aţi reuşit să câştigaţi cu uşurinţă. Este o realizare extraordinară. Felicitări!

Volodimir Zelenski: Aveţi completă dreptate, domnule preşedinte. Am câştigat clar dar am muncit mult pentru această victorie. Am muncit mult şi trebuie să vă mărturisesc că am avut oportunitatea să învăţ mult de la dumneavoastră. Ne-am folosit de destul de multe dintre tehnicile şi cunoaştințele dumneavoastră. Le-am folosit ca pe un exemplu pentru alegerile noastre şi este foarte adevărat că acestea au fost nişte alegeri speciale. Ne-am aflat într-o situaţie specială şi am putut să obţinem un rezultat special. Pot să vă spun următorul lucru: prima oară când m-aţi sunat a fost pentru a mă felicita pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, iar a doua oară, acum, mă sunaţi când partidul meu a câştigat alegerile parlamentare. Cred că ar trebui să candidez mai des pentru a primi mai multe telefoane de la dumneavoastră şi pentru a vorbi ceva mai des la telefon.

Donald Trump (râde): Este o idee foarte bună. Cred că ţara dumneavoastră este foarte mulţumită de asta.

Volodimir Zelenski: Da, ca să fiu sincer, încercăm şi noi aici, în Ucraina, să scurgem mlaştina /unul dintre sloganurile folosite de Donald Trump în timpul campaniei sale electorale din 2016 prin care încerca să-şi creeze imaginea de candidat anti-sistem/. Am adus oameni noi în politică, nu vechii politicieni, nu politicienii obişnuiţi, pentru că vrem să avem un nou sistem şi un nou tip de formă de guvernare. Aţi fost un profesor grozav pentru noi în ceea ce priveşte acest lucru.

Donald Trump: E foarte frumos că spuneţi asta. Pot să spun că am făcut multe lucruri pentru Ucraina. Am depus mult efort şi am petrecut mult timp lucrând pentru Ucraina. Mult mai mult decât au făcut ţările europene care ar trebui să vă ajute mult mai mult decât o fac acum. Germania nu face aproape nimic pentru voi. Tot ce fac este să vorbească şi cred că ar trebui să le comunicaţi asta. Când am discutat cu Angela Merkel şi ea a vorbit despre Ucraina, dar nu a făcut nimic. Multe dintre ţările europene sunt la fel şi cred că ar trebui să vedeţi asta. Statele Unite s-au purtat foarte bine cu Ucraina. Nu aş spune că şi reciproca e valabilă pentru că se întâmplă anumite lucruri care nu sunt bune, dar aş spune că Statele Unite s-au comportat foarte bine cu Ucraina.

Volodimir Zelenski: Da, aveţi completă dreptate. Nu doar 100% ci chiar 1000% şi pot să vă spun următorul lucru: am discutat şi eu cu Angela Merkel şi m-am întâlnit cu ea. M-am întâlnit şi cu Macron şi i-am spus că nu fac atât de mult pe cât ar trebui în problema sancţiunilor. Nu pun în aplicare sancţiunile. Nu fac atât de multe lucruri pe cât ar trebui pentru Ucraina. Se pare că deşi, în mod logic, Uniunea Europeană ar trebui să fie cel mai important partener al nostru, Statele Unite sunt un partener mult mai important şi nu pot să vă fiu decât foarte recunoscător pentru faptul că Statele Unite fac atât de mult lucruri pentru Ucraina. Mult mai multe decât Uniunea Europeană, mai ales atunci când vorbim despre sancţiuni impuse Federaţiei Ruse. Aş vrea, de asemenea, să vă mulţumesc pentru sprijinul grozav în domeniul apărării. Suntem pregătiţi deja să continuăm să cooperăm şi pentru următorii paşi. În mod specific, suntem aproape pregătiţi să cumpărăm mai multe rachete Javelin de la Statele Unite.

Donald Trump: Aş vrea să ne faceţi o favoare, totuşi, pentru că ţara noastră a trecut prin multe şi Ucraina ştie multe în legătură cu asta. Aş vrea să aflaţi ce s-a întâmplat în legătură cu toată această situaţie legată de  Ucraina, unii spun că are legătură cu Crowdstrike /o firmă de securitate cibernetică menţionată de mai multe ori în Raportul Mueller/… Presupun că unul dintre oamenii bogaţi de la dumneavoastră din ţară… Serverul, unii spun că Ucraina îl are. Sunt multe lucruri care s-au întâmplat… Cred că vă înconjuraţi cu aceleaşi persoane. Aş vrea ca Procurorul General să vă sune pe dumneavoastră sau pe oamenii dumneavoastră şi aş vrea să aflaţi despre ce e vorba. După cum aţi văzut ieri, prostiile s-au încheiat ieri cu o prestaţie foarte proastă din partea unui om pe nume Robert Mueller, o prestaţie incompetentă, dar mulţi spun că ea a început din Ucraina. Orice aţi putea să faceţi în ceea ce priveşte această problemă… este foarte important să faceţi asta dacă e posibil.

Volodimir Zelenski: Da, este foarte important pentru mine tot ce aţi menţionat mai devreme. Pentru mine, ca preşedinte, este foarte important şi suntem deschişi pentru o cooperare viitoare. Suntem pregătiţi să deschidem o nouă filă a cooperării între Statele Unite şi Ucraina. Pentru acest scop, tocmai l-am rechemat pe ambasadorul nostru în Statele Unite şi îl voi înlocui cu un ambasador mult mai experimentat şi mai competent care va munci mult pentru a se asigura că ţările noastre se apropie. Aş vrea, de asemenea, să văd că a obţinut încrederea dumneavoastră şi că are relaţii personale cu dumneavoastră pentru ca noi să putem coopera şi mai bine. Vreau să vă spun personal că unul dintre asistenţii mei a discutat cu domnul Giuliani /Rudy Giuliani, fostul primar din New York și avocatul personal al lui Donald Trump/ recent şi sperăm foarte mult că domnul Giuliani va putea să vină în Ucraina. Vreau doar să vă asigur încă o dată că noi toţi vă suntem prieteni. Mă voi asigura că mă înconjor doar de cei mai buni şi mai experimentaţi oameni. Vreau să vă spun şi că suntem prieteni. Suntem nişte prieteni foarte buni, iar dumneavoastră, domnule preşedinte, aveţi un prieten în ţara noastră. Vă garantez ca preşedinte al Ucrainei că toate investigaţiile vor fi făcute în mod deschis şi cu prietenie. Vă pot asigura de asta.

Donald Trump: Asta e bine pentru că am auzit că aveţi un procuror care este foarte bun şi care a fost blocat, iar asta este foarte nedrept. Mulţi vorbesc despre asta, despre felul în care v-au blocat acel procuror foarte bun şi despre oamenii foarte răi implicaţi în asta. Domnul Giuliani este un om foarte respectat. A fost primarul New York-ului, un primar grozav, şi aş vrea să vă sune. O să îi cer să vă sune împreună cu Procurorul General. Rudy ştie foarte bine ce se întâmplă şi este un tip foarte capabil. Dacă aţi putea să discutaţi cu el ar fi grozav. Fostul ambasador /în Ucraina/ din Statele Unite, acea femeie, era o pacoste, şi cei cu care a avut relaţii în Ucraina erau la fel de răi, nu vreau decât să vă spun asta. Despre cealaltă problemă, se vorbeşte mult despre fiul lui Biden, că Biden a oprit cercetatea şi că mulţi oameni vor să afle despre acest lucru, deci dacă aţi putea să faceţi ceva împreună cu Procurorul General, ar fi grozav. Biden a început să se laude că a oprit cercetările, deci dacă aţi putea să aflaţi mai multe. Mie îmi sună groaznic.

Volodimir Zelenski: Voiam să vă spun despre procuror. În primul rând, înţeleg şi ştiu mai multe despre această situaţie. Având în vedere că am câştigat majoritatea absolută în parlamentul nostru, următorul procuror general va fi 100% omul meu, candidatul meu, care va fi aprobat de parlament şi va intra în funcţie în septembrie. El va studia mai atent problema, inclusiv compania pe care aţi menţionat-o în această privinţă. Problema investigaţiei în acest caz este să ne asigurăm că promovăm din nou onestitatea. Ne vom ocupa de asta şi de investigaţia în acel caz. Pe lângă asta, aş vrea să vă rog, dacă aveţi mai multe informaţii pe care ni le puteţi da în ceea ce priveşte ambasadorul SUA, din câte îmi aduc amine numele ei este Ivanovici, pentru ca noi să putem administra justiţia în ţara noastră. Este foarte bine că mi-aţi spus că a fost un ambasador slab pentru că sunt de acord cu dumneavoastră 100%. Atitudinea ei faţă de mine a fost departe de a fi bună pentru că îl admira pe predecesorul meu şi era de partea lui. Nu m-a putut accepta ca preşedinte.

Donald Trump: Voi face în aşa fel ca ea să treacă prin nişte lucruri. O să îl rog pe domnul Giuliani să vă sune şi o să îl rog şi pe Procurorul General Barr să o facă şi o să aflăm tot ce se poate /în legătură cu Hunter Biden/. Sunt sigur că veţi afla despre ce e vorba. Am auzit că procurorul a fost tratat foarte rău şi că este un procuror foarte drept, aşa că vă urez succes în toate privinţele. Prevăd că economia ţării dumneavoastră va deveni din ce în ce mai bună. Aveţi multe active. E o ţară grozavă. Am mulţi prieteni ucraineni şi sunt oameni incredibili.

Volodimir Zelenski: Vreau să vă spun că şi eu am câţiva prieteni ucraineni stabiliţi în Statele Unite. În fapt, ultima oară când am venit în Statele Unite am stat în New York, în apropiere de Central Park. Am stat la Trump Tower. Voi discuta cu ei şi sper să îi văd din nou în viitor. Vreau, de asemenea, să vă mulţumesc pentru invitaţia în Statele Unite, la Washington, DC. Pe de altă parte, vreau să vă asigur că vom fi foarte serioşi în ceea ce priveşte cazul despre care mi-aţi vorbit şi vom lucra la acea investigaţie. În ceea ce priveşte economia, există un potenţial imens pentru ţările noastre, iar unul dintre lucrurile foarte importante pentru Ucraina este independenţa energetică. Cred că putem coopera foarte bine cu Statele United pe independenţa energetică. Cumpărăm petrol american şi sunt foarte încrezător în ceea ce priveşte întâlnirea noastră. Vom avea mai mult timp şi mai multe oportunităţi să discutăm aceste lucruri şi să ne cunoaştem mai bine. Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul dumneavoastră.

Donald Trump: Foarte bine, mulţumesc foarte mult şi apreciez. O să le spun lui Rudy şi lui Barr să vă sune. Mulţumesc. Oricând veţi vrea să veniţi la Casa Albă, nu ezitaţi să sunaţi. Să ne daţi o dată şi o vom rezolva. Abia aştept să vă văd.

Volodimir Zelenski: Mulţumesc foarte mult. Aş fi bucuros să vin, să vă cunosc personal şi să vă cunosc mai bine. Abia aştept să ne vedem şi aş vrea să vă invit şi eu să vizitaţi Ucraina. Să veniţi în Kiev, un oraş foarte frumos. Avem o ţară frumoasă, care abia aşteaptă să vă găzduiască. Pe de altă parte, cred că pe 1 septembrie voi fi în Polonia şi sper că ne vom putea întâlni acolo. Apoi, ar fi o idee bună ca dumneavoastră să veniţi în Ucraina. Putem fie să luăm avionul meu şi să mergem în Ucraina sau să luăm avionul dumneavoastră, care este probabil mai bun decât al meu.

Donald Trump: Ok, vom găsim o soluţie. Abia aştept să vă văd în Washington şi poate şi în Polonia pentru că şi noi cred că vom fi acolo.

Volodimir Zelenski: Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Donald Trump: Felicitări pentru treaba grozavă pe care aţi făcut-o. Întreaga lume vă priveşte.

Volodimir Zelenski: Mulţumesc, domnule preşedinte! La revedere!”

Avertizorul de integritate care a dezvăluit că președintele Donald Trump a cerut ajutor străin pentru a fi reales și căruia Casa Albă ar fi încercat să-i închidă gura este un agent CIA care a fost detașat să lucreze la Casa Albă la un moment dat, potrivit a trei persoane care îi cunosc identitatea, scria The New York Times.

Denunțul său sugerează că agentul respectiv este analist ca pregătire și că este un bun cunoscător al politicii externe americane față de Europa, demonstrând o înțelegere complexă a politicii ucrainene, dar și o cunoaștere a unor noțiuni de drept, scria The New York Times. Expertiza avertizorului de integritate a fost de natură să sporească încrederea congresmenilor despre temeinicia denunțului său și a contracarat afirmațiile că s-ar putea ca el să nu fi înțeles bine ce a aflat despre Donald Trump. Trebuie spus că el nu a ascultat direct convorbirea din iulie 2019 dintre Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, convorbire care a stat în centrul scandalului declanșat la Washington o dată cu demersurile democraților de a începe în Camera Reprezentanților o procedură de punere sub acuzare a președintelui pentru abuz de putere (impeachment).

Casa Albă a încercat să restrângă accesul la notele despre discuţia telefonică avută de preşedintele Donald Trump pe 25 iulie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a menţionat avertizorul de integritate din cadrul serviciilor secrete americane, în raportul publicat de Congresul american.

„În exercitarea funcţiilor mele oficiale, am fost informat de mai mulţi responsabili ai guvernului american că preşedintele SUA s-a folosit de poziţia funcţiei sale pentru a solicita ingerinţa unei ţări străine în alegerile din Statele Unite din anul 2020”, afirma acel membru al serviciilor de informaţii în raportul datat 12 august 2019.

„În zilele următoare apelului telefonic, am aflat de la mai mulţi responsabili americani că înalţi demnitari de la Casa Albă au intervenit pentru a închide toate arhivele legate de apelul telefonic respectiv”, adăuga el.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro