(în fotografie: Sofia Șincan)

Ideea de a le dărui colegilor mei de la Programul 3 un album în care să se regăsească, peste timp, mi-a venit încă din martie 1973. L-am cumpărat de la o librărie de pe Lipscani. Abia l-am adus acasă. Era prea mare şi prea greu pentru silueta mea firavă de atunci. Aveam ambiţia să cuprind în el tot ce se va scrie, tot ce se va spune despre Programul 3. Mai mult. Visam să fiu un detectiv al clipei. Să surprind evenimente redacţionale. Să pândesc ca un detectiv, reacţii, dialoguri dintre colegi, farse de-ale lor, dar mai presus de orice, uriaşa bucurie de a face Radio, care ne însufleţea pe toţi. Albumul s-a îmbogăţit an de an şi astăzi este un însemnat document de arhivă despre acest reper referenţial pentru undele hertziene de la noi, căruia i se recunoaşte meritul de a fi modernizat Radioul românesc.

Răsfoindu-l după cinci decenii, descopăr nenumărate mărturii despre strădania de a crea, în contextul presei audiovizuale din epocă, o identitate sonoră definitorie pentru Radioul nostru. Tânără, dinamică, nonconformistă, cultivată, inteligentă, în permanent dialog cu ascultătorii.
În paginile Albumului Programului 3 se regăsesc emisiunile noastre de atunci, dar şi imaginea echipei treiştilor, recompusă firesc, nu doar din fotografi, din izbutite caricaturi ale îndrăgitului nostru coleg Noe Smirnov, dar şi din articolele pline de haz scrise de năzdrăvanii de pe Trei, pentru nonconformista, pentru inventiva Gazetă de perete a Redacţiei.

Când, de dragul unei partide de şah sau biliard, colegii mei au considerat că nu mai are rost să-şi mai piardă timpul inventând săptămână de săptămână câte un nou număr, cu permisiunea lor, am transportat la mine acasă muntele de gazete. Am decupat apoi cu răbdare, împreună cu soţul meu Dan Ursuleanu, împătimit ca şi mine de Radio, cele mai ingenioase articole, cele mai reuşite imagini şi le-am lipit în album. Aşa au fost salvate de la uitare, nu doar caricaturile pline de haz ale lui Noe Smirnov, dar şi fragmente din faimosul Tâmpiţiar al corespondenţilor, alcătuit de Dan din idioţeniile diferiţilor ascultători. Umoristul Ion Băieşu, invitat la o emisiune, a dat de el şi l-au amuzat teribil prostiile consemnate de noi acolo. L-a rugat pe Dan să îi împrumute minunea, pentru documentare, jurându-se că o va restitui în câteva zile. Nu s-a ţinut de cuvânt… În schimb, peste câteva luni, Băieşu a lansat la Televiziune serialul său cu Tanţa şi Costel. Numeroase replici erau inspirate din Tâmpiţiar. Exprimări inepte, gramatică la pământ. Comori de umor involuntar care ar fi fost de neiertat să se piardă.

Tâmpiţiarul corespondenţilor era alimentat continuu cu noutăţi. S-au adunat în filele lui sute de extrase aiuritoare din scrisorile sau cărţi poştale primite la redacţie, ale căror fraze stârneau hohote de nestăvilit. Cineva se adresa emisiunii Clubul curioşilor scriind pe plic Lupul furioşilor. Altul debita: Marele istoric, revoluţionar şi petrolist român care a fost Cobălcescu. Un pui de ţăran ne informa: Eu duc oile la adăpat, deoarece câinele meu nu ştie să vorbească cu ele. Iată şi o mostră in extenso! Întrebare: Ce aş face dacă s-ar desfiinţa şcoala? Răspunsuri ale unor elevi de clasa a X-a la un test dat de Clubul Adolescenţilor: Aş sta acasă. Dacă ar dispare şcoala ca instituţie de învăţământ şi ce am vrea să facem. Depinde ce am face. Maşi ocupa cu timpul liber. Altă mostră: Eu Mitu Constantin elev al Grupului şcolar Colibaşi Număru 2 din satul Valea Mandri, Comuna Dărmăneşti am făcut o egsperienţă care nu mia dat răspunsul şi trimit la dv această scrisoare pentru a afla răspuns. Cu ce gaze aş putea înlocui butelia de aragaz? Încă una, mai elevată: Acum am de gând să sugerez pentru emisiunea „Trecem pe recepţie” o epistolă privind securitatea adică organele care au sarcina de apărare a orânduiri sociale, pentru că eu am predilecţie pentru organe. Însă aş dori ca epistola să cuprindă date privind ce calităţi trebuie să îndeplineşti şi la ce materii trebuie să te ţii mai tare. După cum m-am prezentat aţi putut remarca că am 16 ani, deci trebuie să termin liceul şi pe urmă să dau admitere la securitate.

Un loc important în Albumul Programului 3 îl deţine grupajul intitulat Cinemateca Programului 3, Studio T’83: Superstarurile noastre şi filmele lor de referinţă. Admirabilă această găselniţă a lui Noe Smirnov, care, cu umor duios, total lipsit de răutate, a reuşit minunata performanţă de a ne defini pe toţi în caricaturi foarte reuşite.

Primul film şi superstarul lui: Un om pentru eternitate... pe Programul 3, cu Sophia Schinkan în rolul principal; Regia: C.C. (însemnând Comitetul Central al PCR). Într-adevăr, Sofia Şincan a fost principalul catalizator al fenomenului media numit Programul 3. Ea l-a visat, l-a conceput, l-a înfiinţat şi l-a condus cu abilitate, împreună cu Eduard Jurist, într-o perioadă dominată de vicisitudinile opresiunii comuniste şi de cultul deşănţat al familiei dictatoriale. Mărturia ei este astăzi cât se poate de elocventă: Programul 3, în spaţiul undelor herţiene, mi se pare a fi ceea ce a fost şi este Nava Şcoală Mircea pentru flota românească. S-a construit după ample studii sociologice, s-a definitivat sub ochiul atent al Academiei Române şi a pornit în larg în zilele dezgheţului din începutul de primăvară al anului 1973. Puterea tinereţii, studiile temeinice, talentul, nonconformismul, îndrăzneal,a au făcut din echipajul Programului 3, forţa capabilă să înceapă un drum şi să-l continue, nu oricum, ci din ce în ce mai temerar. Nu e de mirare că ascultătorii, din ce în ce mai numeroşi, au devenit susţinătorii morali ai întregului parcurs de 25 ani ai tinereţii sale. Am plătit şi noi tribut vremurilor, aveam un stăpân care ne plătea şi pe care nu era chip să-l schimbăm, alt Radio nu exista! Dar l-am păcălit, în favoarea interesului manifestat de tineri pentru noutăţi, ştiinţă, cultură, morală. Cred cu tărie că rostul programelor Societăţii Române de Radiodifuziune este profund formativ prin toate variatele sale forme de expresie. Mai ales programul pentru tineret trebuie să fie principalul ghid al omului tânăr în cunoaşterea şi înţelegerea lumii contemporane, în dezvoltarea spiritului liber, dar responsabil, în descoperirea de orizonturi şi valori noi, pentru cucerirea cărora merită să te baţi ! Ce e nou în fiecare emisiune ? Aceasta cred că trebuie să fie permanenta întrebare pe care să şi-o pună fiecare om de radio. Dacă va putea răspunde cu succes, înseamnă că şi-a îndeplinit rolul.

Sofia Şincan semna în Gazeta de perete Edi-torialul, intitulat, evident, Sofi-torial. Autor de Edy-torial era şi Edy ( Eduard) Jurist, cel de al doilea şef al nostru, în Cinemateca Programului 3, superstarul filmului Cabinetul doctor Cagliari. Remarcabilă subtilitatea caricaturistului Noe Smirnov, care prin titlu ne sugerează nu doar excelenţa personajului, dar şi misterul său. Jurist-Cagliari stă la o masă dreptunghiulară pe care tronează doar o statuie nud de femeie, care-i întoarce spatele. Îi are în stânga pe Robotul Manole (subaltern supus) şi Robotul Fond Literar (mult apreciată sursă de bani), iar în dreapta Robotul Viză (viza emisiuni de pe Programul 3), Robotul Scriitor (a scris câteva remarcabile cărţi de umor), Robotul Divertisment (este autorul unor apreciate emisiuni de divertisment, difuzate şi astăzi în reluare). Iată-l pe Eduard Jurist şi în portretul semnat de Dan Ursuleanu în volumul O legendă a Radioului Românesc, Programul 3: Un omuleţ mic de statură, dar mare prin cultura sa generală, greu de egalat, Eduard Jurist avea şi capacităţi incontestabile de şef, mai ales un fler special al evenimentelor. Alături de Sofia Şincan, a alcătuit legendara echipă de conducere a Programului 3. Acolo, în biroul conducerii, pe care Edy îl împărţea cu Sofia Şincan, se construiau, de fapt, premisele succesului nostru. Jurist corecta fără greş orice informaţie eronată, culturală sau ştiinţifică, strecurată în vreo emisiune de-a noastră. O făcea cu o uşoară maliţie, parcă încântat de superioritatea lui. Dar niciodată nu ridica tonul. Certa cu dojană, critica sotto voce. (...) Hobby-ul său principal a fost în permanenţă umorul, pe care l-a onorat prin volume cu valoare perenă, dar şi pe undele herţiene, pentru care a inventat formula Teatru de Divertisment, încântătoare modalitate de a aduce în casele oamenilor zâmbetul.

În anul 2003, la aniversarea a 30 de ani de la crearea Programul 3, Eduard Jurist declara: Apariţia Programului 3 pe postul naţional a fost un eveniment radiofonic. Astăzi, reconsiderând intervalul 1973-1989 ca o enclavă de creaţie radiofonic-publicistică şi artistică necontaminată de o îndoctrinare primitivă, o fereastră prin care intrau în casele ascultătorilor aerul proaspăt al ideilor îndrăzneţe, discuţiile sincere, neconvenţionale, informaţia ştiinţifică, tehnică, literar-artistică, izvorâte din patrimoniul culturii naţionale şi universale, Programul 3 a fost o inovaţie. O premieră în lumea emisiunilor pentru tineret în universul radiofonic internaţional. Care a fost, în principal, reţeta? Răspunsul e simplu: climatul. În redacţie, ierarhia era colegială. Cei care răspundeau la diferite nivele de redacţie erau şi ei realizatori, oameni de idei şi de condei.

Alt film, alt superstar: serialul în 365 de episoade Ali Baba şi cei 40 de... colaboratori, producător Lucian Sîrbescu, caricaturizat împingând din greu spre Gura Peşterii Programul 3, un cărucior plin de benzi de magnetofon înregistate şi porunceşte: Program, deschide-te!
Să argumentăm de ce caricaturistul subliniază truda sa de fiecare zi (365 de zile devin 365 de episoade). În redacţie, Lucian a avut misiunea ingrată de a rezolva tematicile cele mai dificile: politicul şi socialul. Pe timpul lui Ceauşescu aşa ceva reprezenta un calvar jurnalistic. Înţelept şi cumpătat, Cică, aşa îl alintam noi, a reuşit să facă ascultabilă o emisiune, până la el, indigestă – Antena tineretului. Ceea ce ar fi putut fi o trompetă de partid, a devenit în concepţia sa o tribună decentă. Talentul lui real s-a evidenţiat şi în articularea unor anchete sociale ca la carte. Pe acest teren, au ieşit în relief curajul şi arta colegului nostru de a pune întrebări. După Revoluţie, meritele profesionale l-au propulsat pe Lucian Sîrbescu în funcţii de mare răspundere ale Radiodifuziunii. Lucian Sîrbescu declară acum: Pot doar să spun acum, când mă gândesc la cele trei decenii de viaţă ale Programului 3, că el a fost, mai curând, o stare de spirit (iată o banalitate, dar e purul adevăr!) şi mai apoi, sau în acelaşi timp, o alcătuire de emisiuni pentru tineret, ascultate însă de toată lumea şi lucrate cu pasiune într-o familie de radiofonişti, care credeau că Radioul există numai pentru că ascultătorii săi au nevoie de el. Nu sunt, Doamne fereşte, un nostalgic al timpurilor trecute, dar sunt fericit că am fost şi eu acolo, la Programul 3, fiind foarte emoţionat şi recunoscător celor care, într-o clipă aniversară, i-au invitat pe cei vechi să-şi aducă aminte cum a fost. Şi, cum a fost ? Sper că v-aţi dat seama. A fost bine, dragii mei...

Ciclul Cinemateca Programului 3, Studio T’83: Superstarurile noastre şi filmele lor de referinţă este continuat în album de Colosul din Rod-Os. Scenariu: Constantin Săbăreanu, muzica: Constantin Săbăreanu, costume: Constantin Săbăreanu, regie Constantin Săbăreanu, cu caricatura lui Constantin Săbăreanu pe un Arc de Triumf, tronând deasupra unei table de şah, dată fiind pasiunea superstarului pentru acest joc al minţii. Acelaşi Noe Smirnov îi face în volumul O legendă a Radioului Românesc – Programul 3, şi un portret în cuvinte preţuitului nostru coleg: Cu mulţi ani în urmă, am auzit la radio, pentru prima oară, vocea inconfundabilă a lui Constantin Săbăreanu, transmiţând un... meci de fotbal ! Nici nu-mi trecea prin cap că peste puţin timp, prin 1958, aveam să-l întâlnesc pe posesorul acestei voci percutante, inflamabile, printre membrii Redacţiei Culturale. Descopeream în Constantin Săbăreanu un rob al lecturii, un maestru al conversaţiei, un inovator în materie de expresivitate radiofonică. Şi, mai ales, un scriitor, un poet. Primul său volum de versuri, Semnele trecerii, apărut în 1966, i-a precedat cu doi ani marea sa reuşită în domeniul radiofoniei culturale: Studioul de poezie. Regizor-scenarist al fiecărui spectacol cu public, căutător de comori ale poeziei autohtone şi universale, avea un discernământ organic în alegerea actorilor hărăziţi declamaţiei poetice. El a dăruit poeziei tot ceea ce puteau oferi scena şi mijloacele radiofonice. (...) Şi, totuşi, în 1973, când s-a înfiinţat Programul III, n-a ezitat să abordeze o nouă experienţă. Săbăreanu, matur, dar şi adolescentin, moralist, dar şi nonconformist, s-a dovedit un excelent interlocutor al auditoriului tânăr. Înregistrările Clubului invitaţilor – câte or mai fi rămas neşterse – ne-ar putea reda şi azi acele sărbători ale spiritului şi elocinţei în care, printre oaspeţii săi, Constantin Săbăreanu-Zimbrul, cum inspirat l-a năşit un coleg, se încumeta să atace în dezbateri pasionante şi spinoase probleme ale zilei.

Altă caricatură, cea a Mihaelei Ioan, alt film: Maica Ioan a Pl...îngerilor. În stânga imaginii, un copil în miniatură urlă Mamaaa!, în dreapta, colega noastră, în ipostaza de mămică, constatând înţelept: Mititelul şi lui îi e greu să facă primii paşi în viaţă, aluzie la emisiunea ei Paşi spre viitor.
Următoarea secvenţă a Cinematecii prezintă filmul Ocolul pământului în 80... de emisiuni. Interpreţi: cuplul de neuitat Noel Noel şi Liz Iosif, cuprinzând în îmbrăţişarea lor globul pământesc, aluzie la emisiunea geografică a celor doi, Meridian Club.

La Cinemateca cu superstaruri a Programului 3, este şi pelicula: Le diable au corps!, cu o distribuţie de zile mari: Doina Vîjeu şi Titus Papas! Titlul filmului ne duce cu gândul la neliniştea creatoare a celor doi granzi al Programului 3, Doina Papp şi Titus Vîjeu. Tobă de carte amândoi. Nu e de mirare că îi găsim împreună spate în spate, lăudându-se Elevatoarele mele cronici! Scânteietoarele mele convorbiri, sprijinindu-se parcă unul pe altul, pe un vraf de cărţi cu un singur titlu. Cel al emisiunii lor Clubul artelor. Quo Vadis, Homo Sapiens? este titlul ales de Noe Smirnov pentru filmul dedicat lui Dan Ursuleanu, caricaturizat sub înfăţişarea Omuleţului lui Gopo. Trăgând după el un tanc de jucărie, el urcă treptele hobby-urilor sale: Filatelie, Rebus, Umor, Dicţionar SF. E urmărit îndeaproape de o farfurie zburătoare, aluzie la emisiunea lui Dan dedicată SF-ului. În caricatura lui Noe Smirnov, extratereştrii sunt pe urmele periculosului Homo Sapiens pe cale să le compromită farfuria zburătoare.
Stan şi Bran... adolescenţi este titlul dedicat de caricturist emisiunii Clubul adolescenţilor. În rolurile principale, Aurel Dinu şi George Enache. Aurel Dinu, cu o servietă plină de hârțoage în mână, se răţoieşte la Gigi: Iar ai intrat în planurile mele! (aluzie la planurile noastre trimestriale de emisiuni). Cu o sticlă plină cu bere, aluzie la pasiunea sa pentru pahar Aurel, îi răspunde: Dar tu, de ce mi-ai luat colaboratoarele?, ştiută fiind admiraţia lui pentru tinerele fete. Din imagine nu lipseşte promisiunea: O oră de râs!

Superproducţia de toamnă, Prea tineri pentru riduri, îi are ca protagonişti pe şoferul redacţiei, Ciolpan, şi pe Marius Grozea şi Florin Helmis, neîntrecuţi descoperitori de subiecte de emisie atrăgătoare, identificate în zone cu renumite podgorii (de ce nu Dealu Mare?), unde, chiar dacă maşina nu are roţi, ştiu ei cum să ajungă pentru a-şi umple damigenele.
Altă superproducţie: Studenta de la Heidelberg, îi are în rolurile principale pe realizatorii Clubului studenţilor, Leny-Magdalena Boiangiu, a cărei înaltă clasă este sugerată de titlul fimului, acompaniată la chitară de musicalul Stanlay: Ion Stănică.
Pentru emisiunea Clubul curioşilor, caricaturistul Noe Smirnov alege un titlu de poveste Albă ca zăpada şi cei şapte... Pittiş. Amfitrionii emisiunii Clubul Curioşilor, Camelia Stănescu şi Florian Pittiş, sunt interpreţii principali. Ea e Albă ca Zăpada, elegantă, cu pantofi cu toc înalt, şi un măr roşu în mână, el e desenat în 7 exemplare etc., cu un imens buchet de flori. Şi era atât de multilateral dezvoltată, îşi spune vajnicul reprezentant al piticilor, aluzie la sânii aţâţători ai eroinei atât de îndrăgite de copii.

Economistului redacţiei, Nicolae Milescu, îi e rezervat un titlu de film demn de un pasionat de fotbal, fan al echipei Steaua, Alerg după o STEA! În rolul principal, Norman... Milescu, Premiul Oscar pentru contabilitate, lăsând în urma lui clădirea Radioului şi alergând spre Stadionul Steaua.
Finu’ lui Frankestein, cu Peter Ydri-Cianură în rolul principal. Redactorul Petre Idriceanu, pasionat de romane poliţiste, sparge cu un topor nişte cărţi din piatră cu titlurile emisiunilor pe care le realiza Clubul curioşilor şi Sport, Natură, Tinereţe. Caricatura e îmbogăţită cu câteva elemente indispensabile umorului negru pe care îl practică durul personaj, mereu cu pipa în gură: o bufniţă pe o ramură defrunzită de copac, o noapte stranie, străjuită de o misterioasă semilună şi un înfricoşător munte de cranii.

Altă caricatură. Alt film. Clinchetul muzicii, cu Julie Andrews în rolul Getei. Alt superstar, Mihai Roman, caricaturizat reprezentativ cu două cupe de vin, pe care şi le cioneşte de cap, şi în jur apar steluţe verzi şi o droaie de note muzicale, rătăcite printre stropi mari de vin, căci eroul nostru era mare degustător de zeama de struguri. Când o ştergea la Coana Manda, cum i se mai zicea băruleţului de lângă Radio, obişnuia să ne anunţe: Mă duc la teatru. E un spectacol cu „Răz-vin şi Vadra”. Mihai era ilustratorul muzical de casă al Programului 3. Făcea nişte montaje muzicale ireproşabile, respectând cursivitatea armoniilor. Stăpânea arta rară de a converti muzica în scheciuri comice. Scria epigrame, cuplete, scenete pline de vervă. Ce mai, era un remarcabil om-orchestră! Iată cum descria el, la faimoasa noastră Gazetă de perete, programul în direct Studioul T, parodiind o poezie celebră a lui Adrian Păunescu:

Studioul... deocamdată
(à la manière de Adrian Păunescu)
Patru ore pe zi
Să le facem curat.
Unii-au dat material,
Alţii nu prea au dat...
Unii încălecaţi,
Alţii, invers, călări.
Hei, voi, prezentatori,
Pân-la cer vă urcaţi
Legănaţi pe spinări
De colaboratori.
La studio avem de toate,
Şi mai bune şi mai rele,
Bune, rele,
Oarecare libertate,
Benzi nu prea fonotecate,
Genii mari şi... mititele,
Interviuri extraplate
Şi-a putea şi nu se poate
Şi reportăjele.
Voi ce iar comperaţi
Un program de cu zori,
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Radioascultători.
Nervii lor îi mâncaţi
Printre fraze zburând.
Voi degeaba zburaţi
Când nimica nu daţi
Unui public flămând.
Nici o poantă de saţ,
Nici o umbră de gând.
Lumea-i plină de Queen
Şi de Medecine Show
Şi de Led Zeppelin,
Difuzaţi-i din nou !
Vă ascultă copii,
Apăraţi-i, vă chem !
Programaţi melodii
Patru ore pe zi
Numai cu Boney M.
Între cei care spun
Şi cei mulţi receptori
E nevoie de un
Dialog prin scrisori.
Telefoane, ehei...
(Via Mircea Zăvoi)
Sunt legaţi între ei
Unu-patru şi-apoi
Şase-şapte-cinci-trei.
Fii ai muncii, aveţi
Microfonul sub nas.
Ziceţi lucruri de preţ
Şi nu vorbele STAS!
Unii da, alţii nu,
Unii har, alţii scop,
Unul chiar dispăru
Şi apoi, chinuit,
Trage omul sărac
Ioanidis numit !
La studio avem de toate,
Şi mai rele şi mai bune,
Rele, bune,
Oarecare libertate,
Glasuri care ştiu a spune,
Dar şi voci de-ngropăciune,
Minţi mobile, minţi blocate,
Prezentări expediate,
Rubrică şi emisiune,
Omisiune şi lacune,
A putea şi nu se poate,
Zile care merg pe roate
Dar şi zile care nu ne
Dau deloc satisfacţiune,
Vânt ce stă şi vânt ce bate...
Şi-un Milescu peste toate,
Ce capac ne pune!

La Gazeta de Perete a apărut şi caricatura intitulată Ultimul bestseller redacţional: Sergiu Deleanu şi Noe Smirnov, cu maşina... de cusut prin URSS. Eroi erau cei doi vajnici reporteri călătorind la Leningrad, Riga, Moskva şi Kiev. Notele de voiaj ONT se adună. Sergiu se întrebă dacă la maşina de cusut pe care a achiziţionat-o a primit toate acele de cusut, în vreme ce Noe are convingerea că dacă-şi cumpără şi un aspirator, vor fi absorbite la Meridian Club noi și noi impresii de călătorie.

Un loc de frunte la băşcălioasa noastră Gazetă de perete, care stârnea hohote de râs la fiecare nouă apariţie, îl ocupau farsele pe care ni le făceam reciproc. Erau neîntrecuţi la acest capitol Titus Vîjeu şi Liviu Tudor Samoilă. Victimele erau, de regulă, colegii, care, deşi în cunoştinţă de cauză, cădeau în plasa lor. Liviu îşi aminteşte:

Furtunos, veşnic răguşit şi generos prieten, iubitor de vinuri bune şi de esenţe tari, Constantin Săbăreanu ascundea în suflet şi gând o fire de poet nebănuită, poeziile lui fiind pe nedrept neluate în seamă de contemporanii săi şi uitate. Pătimaş în tot ce făcea, transmisii de fotbal, dezbateri literare şi filozofice, şi multe altele, a rămas celebru până şi pentru clipele de orbire şahistă, când partenerul de joc, Aurel Dinu, atrăgându-i binevoitor atenţia că-i ia Dama, a rămas într-adevăr fără ea, după ce-i răspunsese acestuia :
- O să-mi iei Raţa!
În spatele lor, Dan Ursuleanu şi Iancu Şerban, şahişti formidabili, hohoteau de râs, în timp ce Costică numai că nu-şi înghiţea ţigara veşnic aprinsă. Din biroul în care stăteau laolaltă Marius Grozea, Mircea Munteanu, George Enache, Elisabeta Iosif şi Nicolae Rădulescu, se aud hohote imense de râs.

Titus Vîjeu, rasat om de cultură şi poet incurabil, încerca în proză să relateze colegilor lui de ce plânge amarnic Elisabeta Iosif, care de vreun ceas nu pridideşte să-şi spele cu apă rece ochii roşii şi înlăcrimaţi. Ştiind ce înnebunită era să aducă la Radio-Clubul ei numai celebrităţi, Titus împreună cu semnatarul acestor rânduri s-au gândit să-i facă o farsă. Drept care, el a lăsat pe biroul colegei un bileţel în care îi scria să-l caute pe Samuilă, că a sunat cineva de la Paris, întrebându-l de ea.Cum a venit la redacţie, citind mesajul, Elisabeta s-a dus roşie de emoţie la Samuilă în birou.
- M-a căutat cineva de la Paris?, a întrebat ea gâtuită de speranţă.
- Măi, Betty, cine crezi că e interesat de Clubul tău ?
- Cine? Spune odată, nu mă mai fierbe, abia putu îngăima ea.
- Jean-Paul Sartre! M-a sunat secretara lui să te felicite şi să-ţi transmită că maestrul e dornic să colaboreze la emisiunea ta !... Te va suna din nou mâine dimineaţă la 10, ora Republicii Socialiste România !...
Tremurând toată, Betty s-a întors la ea în birou şi abia într-un târziu a îndrăznit să povestească evenimentul şi, în final să-şi întrebe colegii:
- Voi ce credeţi, o fi adevărat sau nebunii ăştia îşi bat joc de... Sergiu Deleanu, „radiofonist” de excepţie, extrem de meticulos şi documentat, abia însurat, pleacă pe teren cu mine şi cu Octavian Iordăchescu. La volan, minunatul nostru şofer Gică Preda. Pe o vreme câinoasă, ajungem la Borşa. Ne lăsăm lucrurile în camere şi coborâm să bem o horincă de Turţ şi să mâncăm ceva. Sergiu era mai strâns la buzunar; nu vine cu noi, zicând că nu-i e nici foame, nici sete. După vreun ceas, îl vedem că intră în restaurant. Le fac cu ochiul lui Iordăchescu şi lui Preda, apoi, când colegul se aşează la masa noastră, îi spun:
- Fii atent, Sergiu, am cunoscut trei fetiţe frumoase, care au acceptat să rămână câteva ceasuri cu noi, seara asta.
Schimbându-se la faţă, proaspătul însurăţel aproape că a mârâit la noi:
- De ce trei ? M-aţi întrebat pe mine dacă mă interesează povestea?... Poate am devenit neputincios şi n-am chef de femei !!
Abia stăpânindu-ne să nu râdem, căutăm să-l fierbem mai departe. Iordăchescu, numai să-l facă să cheltuiască „peste buget”, îi zice:
- Atunci, rămâi şi tu două ceasuri la restaurant şi vii să te culci când îşi conduce Samuilă fata (Sergiu dormea cu mine în aceeaşi cameră).
Înjurându-ne de toate celea, el a acceptat „porcăria”, rămânând singur la masă. Noi mergem la mine în cameră, apucându-ne să jucăm şah, fumând ţigară după ţigară şi uitând de însurăţelul nostru. Pe la miezul nopţii auzim o bătaie discretă în uşă. Încremenim şi, după ce ne uităm unul la altul, merg în vârful picioarelor, sting lumina, îmi dau jos cămaşa, îmi ciufulesc freza şi, ducându-mă la uşă, întreb :
- Cine e?
- Cine dracu' să fie? Eu sunt, Sergiu!
- Şi ce vrei ? Că abia am început să ne simţim bine!, mă răstesc eu la el.
- Nu ţi-e ruşine, mă afemeiatule?! Ia să-ţi văd şi eu podoaba!, izbucni el şi năvăli peste mine în cameră, aprinzând furios lumina.
Când îi zări pe Tavi şi pe Gică, prin fumul gros de-l tăiai cu cuţitul, aşezaţi pe patul lui în faţa tablei de şah, făcu efectiv o criză de nervi. Patru zile cât a durat deplasarea, n-a mai vorbit cu niciunul din noi. Fusese nevoit să dea banii pe o sută de horincă, o bere, o supă cu tăiţei şi o friptură ciobănească de miel ! (La ultimul fel, ceruse şi reţeta!)

(va urma)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro