Nicodim Măndiță (28 octombrie 1889, Bunești, Argeș - 6 iulie 1975, Mânăstirea Agapia) a fost un scriitor și duhovnic ortodox român, viețuitor al Mânăstirii Agapia. S-a născut în anul 1889 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. A absolvit numai cinci clase elementare. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul Primului Război Mondial.
În anul 1920, s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar în satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mânăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935). În următorii 40 de ani, a fost duhovnic la mânăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel, ultimul dinaintea celui de arhimandrit.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, cu conținut anticomunist, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de „infracțiunile de răspândire de publicații interzise", a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București dată în ședința din 22 ianuarie 1965 la 8 ani închisoare corecțională. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea Părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cele 500.000 de cărți confiscate au fost trimise la topit. După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mânăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Pentru intelectualii „subţiri", opera Părintelui Nicodim este destul de greu digerabilă, fiind considerată de unii prea simplistă, chiar puerilă. Dar puţini dintre criticii lui au fost în stare să întoarcă pe calea credinţei un număr aşa de mare de suflete, îndemnându-le să facă un lucru pe care, din păcate, prea puţini credincioşi ortodocşi îl realizează: să citească în mod serios cărţi de învăţătură creştină, pentru a cunoaşte, a cultiva şi a apăra dreapta credinţă.
Părintele Nicodim a fost un preot preocupat să apere credinţa ortodoxă a turmei sale de atacurile „sectarilor", tot mai numeroşi în perioada interbelică, căutând în acelaşi timp să-i readucă în cadrele bisericii pe cei care se orientaseră spre alte credinţe. Şi în acest domeniu el a fost un model, prin recursul exclusiv la argumentul dialogal, fără a folosi măsuri coercitive. Numeroasele dispute de natură teologică, extrem de numeroase şi pasionale în satele româneşti în perioada interbelică, l-au convins, dacă mai era nevoie, de necesitatea cunoaşterii temeinice de către preoţi, dar şi de către credincioşi, a Sfintei Scripturi şi a învăţăturii Bisericii Ortodoxe.
Părintele Nicodim a promovat, prin toate mijloacele, gustul pentru carte în rândurile credincioşilor, toţi banii primiţi folosindu-i pentru a cumpăra şi răspândi cărţi. A căutat mai ales acele lucrări „folositoare de suflet", în care cuvântul dumnezeiesc era înfăţişat pe înţelesul credincioşilor simpli, redescoperind tradiţia medievală a „cărţilor populare", în care învăţătura creştină este transmisă prin parabole. Mai mult, s-a apucat el însuşi de scris, lista sa de lucrări fiind absolut impresionantă.
Faptul că era un ţăran simplu a dus la controverse privind corectitudinea din punct de vedere dogmatic a operelor sale, mai ales în ceea ce priveşte celebrele „Vămi ale văzduhului". Anumite exagerări au fost făcute mai ales de unii discipoli, care absolutizează unele învăţături ale Părintelui.
Nicodim Măndiţă a ştiut să-şi păstreze capul pe umeri, evitând să se transforme într-un preot-taumaturg, îndemnând oamenii să meargă la medic pentru problemele de sănătate, chiar dacă tradiţia consemnează numeroase acte de vindecare săvârşite prin rugăciunea părintelui. La spovedanie dădea drept canon penitenţilor citirea de cărţi sfinte, cei neştiutori de carte trebuind să roage pe alţii să le citească.
Revenit din 1933 în spaţiul mânăstiresc, între Agapia şi Văratec, Părintele Nicodim a reuşit să dezvolte în timp o remarcabilă activitate editorială şi o amplă reţea de colportaj. Însă, după 1948, au fost luate măsuri drastice de limitare a colportajului bisericesc şi a titlurilor puse în vânzare, fiind eliminate orice cărţi cu conţinut „mistic". Cărţile religioase puteau fi tipărite doar sub egida editurilor bisericeşti, în număr restrâns şi cu difuzare limitată.
Acest lucru nu a fost acceptat de Părintele Nicodim, care, pe baza legăturilor deja stabilite, a dezvoltat cea mai amplă şi bine organizată reţea de „samizdat" cu caracter religios care a existat în România comunistă. În momentul în care reţeaua a fost „demascată", în patru depozite clandestine din Bucureşti, organele statului au descoperit nu mai puţin de 500.000 de volume! Activitatea grupului s-a desfăşurat în mod neîntrerupt din 1948 şi până în 1964, dar, în fapt, a fost doar o mână de oameni care copiau la maşina de scris lucrările Părintelui, dar şi multe alte cărţi cu caracter religios, pe care apoi le tipăreau de obicei în mica lor tipografie clandestină. Uneori au reuşit să scoată cărţi la tipografii din diverse localităţi ale ţării, mai ales tipografii ale eparhiilor, semn că oficialii bisericii nu erau străini de acest demers.
Alături de cărţile care au fost tipărite în timp, a existat şi o cantitate substanţială de volume tipărite până în 1948, salvate de la topit şi distribuite apoi din casă în casă. Abia când priveşti fotografiile din dosarul penal ale „inculpaţilor", stând alături de stivele de cărţi, când vezi mijloacele modeste cu care le-au realizat şi în ce spaţii, când afli că mai apoi plecau în lungi călătorii cu geamantanele grele de cărţi, realizezi ce muncă uriaşă au făcut aceşti oameni.
În 1955, o parte dintre colaboratorii Părintelui au fost arestaţi, descoperindu-se asupra lor numeroase lucrări „ilegale" cu caracter religios. Nimeni nu a trădat reţeaua şi nu l-a denunţat pe părinte, deşi numele său a fost vehiculat în anchete. Deoarece unii dintre colportori erau membri ai Asociaţiei „Oastea Domnului", interzisă la acea vreme, s-a deschis o anchetă pe această linie, în care a fost inclus şi Părintele Nicodim.
În pofida urmăririi sistematice, Securitatea nu a reuşit să stabilească cu certitudine tipul de activitate „duşmănoasă" dus de Nicodim Măndiţă, până în 1964, când reţeaua cade şi sunt descoperite depozitele de carte. Zece persoane sunt judecate şi condamnate la Bucureşti, prin Sentinţa nr. 10 din 9 ianuarie 1965, pentru răspândirea de publicaţii interzise. Din pricina vârstei înaintate şi a bolii, Părintele a fost judecat separat, la Târgul Neamţ.
În ianuarie 1965, atunci când Nicodim Măndiţă era judecat, trecuseră numai câteva luni de la „marea eliberare" a deţinuţilor politici din închisori. Cei care au instrumentat dosarul au căutat mai întâi să acrediteze ideea de speculă, cu mai multe conotaţii spre dreptul comun, deşi, într-un sistem comunist, şi specula era o infracţiune cu caracter politic. Pentru că acest lucru nu s-a putut demonstra, au fost lecturate publicaţiile confiscate, constatându-se că ele conţin numeroase idei periculoase pentru regim, cei opt ani de închisoare primiţi de părinte reprezentând o condamnare politică clară. Mai mult, Părintele Nicodim va fi internat în Aiudul abia părăsit de cei care fuseseră supuşi „reeducării”, semn că era considerat un element periculos...Silviu Leahu Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro