Nimic şi nimeni, nici măcar portocala mecanică fost-prezidențială, nu-i sperie pe producătorii şi vedetele de film din Hollywood mai mult decât numărul de telespectatori care vor să fie încântaţi până la lacrimi de spectacolul decernării Premiilor Oscar. După ani de zile de agitaţie politică, propagandă în cuvântări şi comentarii şi o făţişă campanie anti-Trump, plus vremea de pandemie, audienţa a scăzut la cote alarmante. Unul dintre cele mai vizionate spectacole din lume a devenit în câteva sezoane doar o anostă prezență în programul TV.
Într-un an cu puţine producţii cinematografice, academia de film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a moştenit filme realizate în perioada fostei administraţii de la Casa Albă. În general pelicule cu încărcătură ideologică (şi, dacă mai întreabă cineva, de stânga bineînţeles), reflectând o critică socială care caracterizează cultura americană a momentului - majoritatea filmelor au avut o audienţă extrem de redusă. Deci mai nimeni nu le-a văzut. Puţini spectatori în afară colegilor de breaslă şi a membrilor votanţi ai academiei. Era deci destul de clar că interesul pentru cine ce premiu câştigă va fi minim. În criză de timp şi de creaţie, dar cu relaxările inerente post-pandemice, Academia a căutat să producă primul mare spectacol, elegant şi galant, sărbătorind nu numai arta cinematografică ci şi revenirea la o oarecare normalitate. Pe lângă calitatea spectacolului televizat, Academia a trebuit să găsească şi un ton proaspăt care să fie echidistant şi pozitiv, un apel la unitate şi înţelegere. Ceea ce a însemnat un minim număr de cuvântări fulminante. Ba chiar cel mai distins discurs al serii a fost cel al regizorului Tyler Perry, un emoţionant îndemn la înţelegere şi îmbinare fără ură. Şi pentru că nu mai este cazul, au lipsit glumiţele şi satira la adresa colegului nostru (între timp dat afară din sindicat), Donald Trump.
Dacă tonul şi culoarea spectacolului decernării Premiilor Oscar le-a ieşit bine producătorilor, membrii Academiei au ştiut cum să voteza la milimetru. Ca să mulţumească pe toată lumea. Ca să demonstreze că e vorba, în primul rând, de calitate artistică şi nu de declaraţii politice. Toate filmele au luat câte un premiu, într-o diversitate de vis despre care presa nu a avut cum să vuiască şi să acuze (ca de obicei, mai nou) lipsa de echitate. Tovarăşul Oscar cel cuminţel s-a întrecut pe sine într-o încercare de împăcare cu toţi şi cu toate cele.
Cu toate acestea, audienţă a fost cea mai scăzută din istoria premiilor Oscar televizate de decenii. Analizele de utilizare au arătat că mulţi telespectatori au schimbat canalul după numai câteva premii. Iar la programele post-Oscar, unde sunt afişate toaletele şi paparazzii aleargă după vedete (vaccinate) cu paharul de şampanie în mână, nu s-a uitat chiar nimeni. Din păcate excelentul documentar românesc "Colectiv" nu a avut noroc. După ce a fost nominalizat la două premii Oscar, o premieră pentru cinematografia românească, filmul a intrat în competiţie directă cu o fascinantă şi emoţionantă producţie, "My Octopus Teacher" (de şi cu Craig Foster), care a câştigat statueta şi pentru mesajul umanist, de coabitare în spaţiul natural comun al tuturor fiinţelor. În contrast cu critica acidă şi meritată la adresa unui întreg sistem inoperant prin care au decedat tineri nevinovaţi. Nominalizările şi distribuţia pe canalul Hulu au fost un tur de forţă pentru regizorul Alexander Nanau pentru care merită felicitat.
Aşa că, după toată cuminţenia, aşteptăm cu interes premierele verii în cinematografe, cu spectatori (în sfârşit), care să genereze interes pentru premiile anului viitor!
Tudor Petruț
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Într-un an cu puţine producţii cinematografice, academia de film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a moştenit filme realizate în perioada fostei administraţii de la Casa Albă. În general pelicule cu încărcătură ideologică (şi, dacă mai întreabă cineva, de stânga bineînţeles), reflectând o critică socială care caracterizează cultura americană a momentului - majoritatea filmelor au avut o audienţă extrem de redusă. Deci mai nimeni nu le-a văzut. Puţini spectatori în afară colegilor de breaslă şi a membrilor votanţi ai academiei. Era deci destul de clar că interesul pentru cine ce premiu câştigă va fi minim. În criză de timp şi de creaţie, dar cu relaxările inerente post-pandemice, Academia a căutat să producă primul mare spectacol, elegant şi galant, sărbătorind nu numai arta cinematografică ci şi revenirea la o oarecare normalitate. Pe lângă calitatea spectacolului televizat, Academia a trebuit să găsească şi un ton proaspăt care să fie echidistant şi pozitiv, un apel la unitate şi înţelegere. Ceea ce a însemnat un minim număr de cuvântări fulminante. Ba chiar cel mai distins discurs al serii a fost cel al regizorului Tyler Perry, un emoţionant îndemn la înţelegere şi îmbinare fără ură. Şi pentru că nu mai este cazul, au lipsit glumiţele şi satira la adresa colegului nostru (între timp dat afară din sindicat), Donald Trump.
Dacă tonul şi culoarea spectacolului decernării Premiilor Oscar le-a ieşit bine producătorilor, membrii Academiei au ştiut cum să voteza la milimetru. Ca să mulţumească pe toată lumea. Ca să demonstreze că e vorba, în primul rând, de calitate artistică şi nu de declaraţii politice. Toate filmele au luat câte un premiu, într-o diversitate de vis despre care presa nu a avut cum să vuiască şi să acuze (ca de obicei, mai nou) lipsa de echitate. Tovarăşul Oscar cel cuminţel s-a întrecut pe sine într-o încercare de împăcare cu toţi şi cu toate cele.
Cu toate acestea, audienţă a fost cea mai scăzută din istoria premiilor Oscar televizate de decenii. Analizele de utilizare au arătat că mulţi telespectatori au schimbat canalul după numai câteva premii. Iar la programele post-Oscar, unde sunt afişate toaletele şi paparazzii aleargă după vedete (vaccinate) cu paharul de şampanie în mână, nu s-a uitat chiar nimeni. Din păcate excelentul documentar românesc "Colectiv" nu a avut noroc. După ce a fost nominalizat la două premii Oscar, o premieră pentru cinematografia românească, filmul a intrat în competiţie directă cu o fascinantă şi emoţionantă producţie, "My Octopus Teacher" (de şi cu Craig Foster), care a câştigat statueta şi pentru mesajul umanist, de coabitare în spaţiul natural comun al tuturor fiinţelor. În contrast cu critica acidă şi meritată la adresa unui întreg sistem inoperant prin care au decedat tineri nevinovaţi. Nominalizările şi distribuţia pe canalul Hulu au fost un tur de forţă pentru regizorul Alexander Nanau pentru care merită felicitat.
Aşa că, după toată cuminţenia, aşteptăm cu interes premierele verii în cinematografe, cu spectatori (în sfârşit), care să genereze interes pentru premiile anului viitor!
Tudor Petruț