Despre Alexandru Marghiloman, cel care a dat numele faimoasei cafele fierte nu cu apă ci cu rom de Jamaica ori coniac, politicianul care strânsese în herghelia sa cei mai mulți armăsari pursânge care au existat vreodată în România, se spunea, de pildă, că era atât de pedant cu ținuta lui încât își trimitea cămășile la spălat, călcat și apretat la Londra! Alexandru Marghiloman, ajuns prim-ministru al României, era fiul unui arendaș buzoian, ins de teapa lui Dinu Păturică, necum membru al autenticei aristocrații rurale.

Potrivit g4media.ro, anunțul a fost făcut de Andreea Moldovan. Aceasta a dezvăluit că 90 de copii infectați cu Coronavirus sunt în stare gravă la ATI iar 5 copii sunt intubați. Capacitatea maximă la ATI de paturi pentru copii este de 120 de locuri.

„Nu există doar SARS-CoV-2 atunci când vorbim de forme grave, sunt, de fapt, afectări plurisistemice, ale întregului organism, pentru că este un virus care circulă în întreg organismul şi declanşează acele fenomene imunologice de care ne temem cu toţii”, afirmă medicul Andreea Moldovan

Poveștile de iubire din perioada interbelică au avut ceva unic, tulburător. Maria Rosetti-Tescani (născută pe 18 iulie 1878), tulburătoarea fată de boieri moldoveni, devenită Prințesă la 18 ani, a avut o biografie deopotrivă tragică și fascinantă, iubindu-se în decursul vieții ei tumultuoase cu mai mulți bărbați celebri din istoria României (Prințul Mihail G. Cantacuzino, pianistul Dinu Lipatti, filosoful Nae Ionescu, esteticianul Matila C. Ghyka, violonistul și compozitorul George Enescu) dar fiind dusă pe culmile extazului și apoi înșelată...

Elon Musk (şeful Tesla) susține o teorie șocantă, iar ideile sale sunt sprijinite și de filozoful suedez Nick Bostrom (Universitatea Oxford) şi Rick Terrile (cercetător la NASA JPL). Mai exact, omul de afaceri spune că trăim cu toții într-un Univers Artificial.

Musk, patronul unor afaceri ce reprezintă un vârf al tehnologiei, a declarat că oamenii sunt personaje în jocul video al unei civilizaţii mai avansate. Mai precis, tot ceea ce vedem în jurul nostru – animale, clădiri, plante – reprezintă o simulare pe computer cu grafică foarte bună, a...

Un bărbat care nu purta mască a fost băgat cu forța în dubă de jandarmi. Aceștia au inceput să intervină activ la protestul anti-restricţii din Piaţa Universităţii. Mii de oameni sunt deja în stradă, în toată țara. El a fost imobilizat şi târât spre dubă de 6-7 jandarmi. Potrivit Antena 3, cel reţinut nu avut un compotament ciudat iar incidentul a fost declanşat de refuzul său de a se legitima.

UPDATE. Jandarmeria a transmis un comunicat oficial, în care a precizat că bărbatul a devenit agresiv și a refuzat să se legitimeze, motiv pentru...