Marea Britanie a anunțat oficial încheierea misiunii în Afganistan, după o perioadă lungă de 20 de ani. Din Kabul a plecat deja ultimul zbor de evacuare, la bordul căruia se aflau diplomaţi, oficiali şi personal de serviciu.

Din păcate, mai multe sute de afgani eligibili pentru a fi relocaţi în Marea Britanie vor rămâne în urmă, a declarat comandantul forţelor britanice, generalul Nick Carter.

Ministerul Sătătății, prin intermediul doamnei Ministru Ioana Mihăilă a făcut în ultima perioadă două anunțuri care duc către aceeași concluzie: anumite școli, nu se știe exact câte și care anume, vor fi obligate să cumpere anumite tipuri de măști.

Primul anunț al Ministrului Sănătății a avut loc acum câteva zile, când a comunicat că măștile textile sunt interzise în școli, iar elevii și cadrele medicale sunt obligate să utilizeze un anumit tip de măști, cele de uz medical.

Al doilea anunț, foarte proaspăt, comunică faptul că, se pare, statul nu...

S-a publicat în Monitorul Oficial procedura de stabilire a salariului de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat, începând cu anul școlar/universitar 2021-2022.

După apariția Ordinului de Ministru, profesorii ameninţă cu proteste la începutul anului şcolar! Premierul Florin Cîţu a anunţat că nu sunt bani pentru creşteri salariale.

Practic este oficial că salariile nu vor crește pentru profesori!

Ordinul 4638 din 17 august 2021, emis de ministrul Educației privind salarizarea personalului din învăţământ a fost...

Accident în care a fost implicat un bolid de lux a avut loc pe Autostrada Transilvania. Mașina în valoare de 200.000 euro a fost grav avariată.

Accidentul a avut loc din cauza vitezei în condiții de ploaie și s-a produs pe porţiunea de autostradă dintre Gilău şi Turda, la kilometrul 20. Având viteză foarte mare, şoferul mașinii marca McLaren a scăpat mașina de sub control și s-a înfipt în parapetul de pe margine.

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a șocat acum doi ani o țară întreagă cu faptele sale, după ce a răpit două fete care nu au fost găsite nici în prezent, a fost înregistrat în timp ce vorbea cu o rudă despre faptele sale.

Din discuție reiese planul lui Dincă și sfaturile sale pentru familie, cu scopul de a-și proteja copiii și soția de autorități.