Franța este țara cea mai reprezentativă a gastronomiei, așa că întotdeauna aici vinurile sunt judecate și în funcție de perechile lor culinare privilegiate. Bunăoară, în combinațiile de alimente și vinuri, diversitatea licorilor create pornind de la Merlot poate genera o gamă largă de opțiuni culinare. Merlot-urile ușor paradoxale („de tip Cabernet”!)  merg bine cu carnea la grătar făcută cât mai bine, aproape arsă. Dar acele Merlot mai „moi” și mai fructate (în special cele cu aciditate mai mare din podgoriile cu climat mai răcoros)...

În perioada 27–29 octombrie 2023, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti realizează etapă de teren, a proiectului Romania Student Tour - program naţional de redescoperire şi promovare a patrimonului cultural şi natural al României. Cu acest prilej, sunt programate deplasări, simultan și în paralel, în aria geografică a județelor Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureș și Maramureș, respectiv a depresiunilor intramontane și submontane, având ca obiective: peisaje...

Au trecut o sută de zile de când greva actorilor din Hollywood a debutat nu pe micile sau marile ecrane ci în fața celebrelor studiouri din cetatea filmului. Am vorbit mult zilele trecute cu colegi actori și am simțit o umbra de frustrare, oboseală și chiar o tristețe, mai ales că suntem, totuși, la o vârsta la care visurile se cam transformă în coșmar.

Château Le Pin este o mare vedetă, de data relativ recentă, a vinurilor roșii din Bordeaux. Fiona Morrison, Master of Wine și soția proprietarului și vinificatorului Jacques Thienpont, explică – în volumul de referință 10 Great Wine Families, modul în care crama din Pomerol a crescut, aproape din întâmplare, de la un domeniu banal la cel mai performant din Bordeaux.

Familia Thienpont este o dinastie de podgoreni, iar personajul central este Georges Thienpont. Georges a fost bunicul lui Jacques, Alexandre și Nicolas Thienpont – cei trei...