Bătrânul, din faţa porţii, priveşte neclintit la uliţa prăfuită. E slab, palid, cu pielea zbârcită agăţată de oase, şi pare mai bătrân ca timpul. Ceva mai încolo, o fetiţă blondă, aşezată pe un morman de gunoi, cântă, ţinând în mâna firavă, o păpuşă fără cap. O limuzină impunătoare, cu numere străine, trece în viteză, spulberând praful uliţei, ce se ridică, apoi, purtat de vânt, peste bordeiele sărăcăcioase. De o săptămână, lumea vorbeşte că, maşina asta neagră, colindă satele şi comunele din judeţ.
Nu am să mă refer la China – situația de acolo este foarte cunoscută pentru toată lumea. Am să amintesc măsurile luate împotriva epidemiei în alte trei țări din Asia de Est: Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. De acasă, din Japonia, mă uit de căteva luni cu admirație la Taiwan și Coreea de Sud, gândindu-mă cu stupoare la faptul că ambele au fost până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial teritorii ale Soarelui Răsare.
Dacă ar fi fost și în prezent sub cizma niponă, prostia de aici în abordarea crizei coronavirus s-ar fi extins oare până...
Nu sunt un tip intolerant, cu prejudecăţi, care a trăit într-un trecut foarte îndepartat, dar, Dumnezeule, totuşi, cât de mult s-a schimbat lumea! Cât de diferit mă...
Cam de la începutul perioadei de izolare mi-am făcut doi prieteni: Bella, un Golden Retriever superb şi monsieur Blacky, un labrador de culoare neagră, ceva mai sensibil şi mai afectuos decât prietena sa blondină. Bella năpârleşte. Mititica, stă cuminte la masajul pe care i-l administrez cu drag printre gratiile gardului.
Monsieur Blacky mă priveşte ca un copil. Cred că are un secret al lui de a înţelege tot ce îndrug acolo şi tot ce simt. Paznicul de la poartă deja mă cunoaște. L-am întrebat ce vârstă are Bella şi a spus că nu ştie, fiindcă e...
Prin anii ’70 (secolul trecut!), Ana Blandiana, în cursul unei vizite în Armenia, a avut o întrevedere cu Patriarhul Suprem al tuturor armenilor, Vazghen I. Cum Sanctitatea Sa, intelectual cu două licențe la Universitatea din București, era originar din România, poeta l-a întrebat dacă nu-i era dor de România. Răspunsul Patriarhului a fost: „Nu atât de România, cât de limba română”. Mă tem că, dacă Vazghen I ar fi trăit astăzi, dorul său (de curata și autentica limbă română) s-ar fi întețit auzind romgleza care se vorbește pe meleagurile...
