Iphon-uri, tablete, laptop-uri, haine de firmă, cluburi, cocktail-uri, machiaj, silicoane, operatii estetice, hamburgeri, Coca-Cola, snacks-uri, chips-uri, pop-corn, obezitate, facebook, messenger, suflete virtuale, femei la kilogram, videochat-uri, mall-uri, hipermarket-uri, promoţii, superoferte, Valentine's Day, inimi de pluş, sex, cocaină, heroină, ecstasy, dependenţă…

Nu sunt un tip intolerant, cu prejudecăţi, care a trăit într-un trecut foarte îndepartat, dar, Dumnezeule, totuşi, cât de mult s-a schimbat lumea! Cât de diferit mă simt de noile generatii din prezent. M-am bucurat de o copilărie frumoasă şi autentică, cu jocuri, dar nu pe calculator, cu taine şi descoperiri inocente. Apoi, o adolescenţă trăită într-un timp şi o lume încă normală. Am trăit în apusul unei lumi, încă nevirusată atât de rău, de o evoluţie galopantă, fără calculatoare, fără telefoane mobile, fără internet, fără cluburi, fără hipermarket-uri, fără mall-uri.

Cam de la începutul perioadei de izolare mi-am făcut doi prieteni: Bella, un Golden Retriever superb şi monsieur Blacky, un labrador de culoare neagră, ceva mai sensibil şi mai afectuos decât prietena sa blondină. Bella năpârleşte. Mititica, stă cuminte la masajul pe care i-l administrez cu drag printre gratiile gardului.

Monsieur Blacky mă priveşte ca un copil. Cred că are un secret al lui de a înţelege tot ce îndrug acolo şi tot ce simt. Paznicul de la poartă deja mă cunoaște. L-am întrebat ce vârstă are Bella şi a spus că nu ştie, fiindcă e nou pe acolo.

Prin anii ’70 (secolul trecut!), Ana Blandiana, în cursul unei vizite în Armenia, a avut o întrevedere cu Patriarhul Suprem al tuturor armenilor, Vazghen I. Cum Sanctitatea Sa, intelectual cu două licențe la Universitatea din București, era originar din România, poeta l-a întrebat dacă nu-i era dor de România. Răspunsul Patriarhului a fost: „Nu atât de România, cât de limba română”. Mă tem că, dacă Vazghen I ar fi trăit astăzi, dorul său (de curata și autentica limbă română) s-ar fi întețit auzind romgleza care se vorbește pe meleagurile tinereții sale.

Interferența și interacțiunea limbilor este un fenomen firesc și inevitabil, mai cu seamă în condițiile existenței „satului global” în care trăim astăzi. Limba unui popor, a unei națiuni își urmează cursul firesc al evoluției în funcție de cursul ei oral și de fasonarea ei literară. Condiția de a o păstra, însă, nealterată este să nu fie poluată arbitrar de influențe străine și de împrumuturi (perene și fără dobândă) altoite pe un trunchi oricum sănătos și robust.

Lumea se confruntă cu o pandemie. Un virus apărut de nicăieri trece prin ciur întreaga omenire, pune pe jar planeta și nu știm dacă nu cumva este doar începutul. Cu toate investițiile de miliarde de euro, cei mai buni cercetatori ai lumii nu au reușit să găsească sursa exactă, un antidot sau un vaccin eficient pentru acest virus.

Cele mai dezvoltate țări, sunt cele mai afectate... un val nevăzut și rece al morții a umplut până la refuz bisericile cu sicrie.

Planeta pare că se scutură de OM... (considerată?!) cea mai inteligentă specie dintre cele aproximativ 8,7 milioane de specii de vietăți existente pe Terra.

Particip cu o deosebită plăcere şi pioşenie la inaugurarea acestei platforme de comunicare, ce se adaugă astăzi drept încă un mijloc, încă o unealtă, încă un loc, virtual de data aceasta, menit să dea vizibilitate ideilor. Temelia în jurul căreia se adună acum condeierii de limbă română din ţară ori aflaţi în cele patru zări ale lumii este absolut seducătoare prin lipsa ei de hotare, prin absenţa temei impuse, prin libertatea pe care o lasă autorilor. „Comentator.ro”, loc cu nuanţă de cult aproape pentru mişcarea ideilor cu mai multe chipuri, atât de necesar vremurilor pe care le trăim, se potriveşte, fără îndoială, cum nu se poate mai firesc acestui al treilea val al omenirii ce se deschide şi înalţă sub ochii noştri, valul informaţionalizat prezis de Alvin Toffler din vremea adolescenţei noastre, în urmă cu mai bine de patru decenii.