Secolul XX a fost secolul în care alimentația omului „civilizat" s-a schimbat radical. S-au generalizat alimentele procesate, s-au introdus artificial noi parametri de gust, conservarea hranei a început să se facă pe termen incredibil de lung, dulciurile sintetice și băuturile carbogazoase au invadat piața – toate astea și multe altele s-au întâmplat fiindcă așa am vrut noi și fiindcă așa am fost ajutați/stimulați să credem că vrem.
Când am trecut de la mâncatul pentru subzistență la mâncatul de moft și când ne-am propus să acordăm tot mai puțin timp preparării mâncării acasă, ne-am trezit, practic, cu întreg tabelul lui Mendeleev în farfurie! Iar asta a început să ne placă tot mai mult, ba chiar am devenit dependenți de acest stil culinar bazat pe tot mai multe „prefabricate" alimentare.
De fapt, fără să știm, am devenit dependenți de o serie de droguri chiar mai puternice decât cele convenționale: monoglutamatul de sodiu bate alcoolul sau tutunul, iar zahărul – ei bine, da, zahărul! – surclasează cafeaua, medicamentele cu și fără prescripție sau, chiar, metamfetaminele. Ne drogăm în permanență și ne place tot mai mult asta, fapt care se întâmplă cu complicitatea fățișă a două alte industrii – cea farmaceutică și cea publicitară, care se potențează reciproc, îndemnându-ne să mâncăm mai mult și mai prost fiindcă – nu-i așa? – în lumea de azi există remedii pentru orice. Iar asta ni se comunică în timp real, astfel încât o reclamă la un lanț de fastfooduri sau hypermarketuri este urmată „la pachet" de o succesiune de momente publicitare care se referă la indigestie, balonare, flatulență sau colici biliare. Mesajul e „Stai liniștit! Mănâncă tot ce-ți trece prin cap, există antidot pentru orice suferință provocată de mâncatul necontrolat, pe sistemul mult dar prost!".
Apoi, la această stare de intoxicare colectivă contribuie și faptul că puținele emisiuni cu tematică medicală sunt realizate de personaje la fel de bolnave, suferind de ipohondrie în stare terminală și de tot felul de anxietăți și sindroame, care le îndeamnă să transmită mesaje atât de prăpăstios de neverosimil încât nu le mai ia nimeni în seamă. Cineva povestea, de pildă, că un astfel de redactor „de specialitate", femeie la 40-45 de ani, atunci când o rudă le-a oferit o cutie cu bomboane copilașilor ei, vizibil malnutriți după o cură de iaurt degresat și fulgi de ovăz, după plecarea musafirilor s-a proțăpit amenințător în fața progeniturilor deja mânjite la gură cu ciocolată și le-a pus în temă brutal, fără drept de apel: „Dacă mâncați așa ceva, muriți!". Urmarea e că unul dintre copii a vomitat pe loc, iar celălalt are și acum nevoie de consiliere psihiatrică...
Din fericire, puștanii respectivi sunt vii și aparent nevătămați, însă nu același lucru s-ar spune despre bunicii și străbunicii noștri dacă, folosind o buclă temporală, i-am pofti la una din mesele noastre de duminică. Sau, și mai rău, de sâmbătă seara! Mai ales dacă am comanda acasă pizza „cu de toate", aripioare de pui picante sau hamburgeri „a la Unchiul Sam"! (Cum „care Sam?" Ală care ține carnea douăzeci de ani congelată înainte să o pună pe bandă în fabrică.)
În concluzie, viitorul sună bine. De fapt, miroase bine și are un gust demențial! Tava-i plină, poftă bună!
Silviu Leahu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Când am trecut de la mâncatul pentru subzistență la mâncatul de moft și când ne-am propus să acordăm tot mai puțin timp preparării mâncării acasă, ne-am trezit, practic, cu întreg tabelul lui Mendeleev în farfurie! Iar asta a început să ne placă tot mai mult, ba chiar am devenit dependenți de acest stil culinar bazat pe tot mai multe „prefabricate" alimentare.
De fapt, fără să știm, am devenit dependenți de o serie de droguri chiar mai puternice decât cele convenționale: monoglutamatul de sodiu bate alcoolul sau tutunul, iar zahărul – ei bine, da, zahărul! – surclasează cafeaua, medicamentele cu și fără prescripție sau, chiar, metamfetaminele. Ne drogăm în permanență și ne place tot mai mult asta, fapt care se întâmplă cu complicitatea fățișă a două alte industrii – cea farmaceutică și cea publicitară, care se potențează reciproc, îndemnându-ne să mâncăm mai mult și mai prost fiindcă – nu-i așa? – în lumea de azi există remedii pentru orice. Iar asta ni se comunică în timp real, astfel încât o reclamă la un lanț de fastfooduri sau hypermarketuri este urmată „la pachet" de o succesiune de momente publicitare care se referă la indigestie, balonare, flatulență sau colici biliare. Mesajul e „Stai liniștit! Mănâncă tot ce-ți trece prin cap, există antidot pentru orice suferință provocată de mâncatul necontrolat, pe sistemul mult dar prost!".
Apoi, la această stare de intoxicare colectivă contribuie și faptul că puținele emisiuni cu tematică medicală sunt realizate de personaje la fel de bolnave, suferind de ipohondrie în stare terminală și de tot felul de anxietăți și sindroame, care le îndeamnă să transmită mesaje atât de prăpăstios de neverosimil încât nu le mai ia nimeni în seamă. Cineva povestea, de pildă, că un astfel de redactor „de specialitate", femeie la 40-45 de ani, atunci când o rudă le-a oferit o cutie cu bomboane copilașilor ei, vizibil malnutriți după o cură de iaurt degresat și fulgi de ovăz, după plecarea musafirilor s-a proțăpit amenințător în fața progeniturilor deja mânjite la gură cu ciocolată și le-a pus în temă brutal, fără drept de apel: „Dacă mâncați așa ceva, muriți!". Urmarea e că unul dintre copii a vomitat pe loc, iar celălalt are și acum nevoie de consiliere psihiatrică...
Din fericire, puștanii respectivi sunt vii și aparent nevătămați, însă nu același lucru s-ar spune despre bunicii și străbunicii noștri dacă, folosind o buclă temporală, i-am pofti la una din mesele noastre de duminică. Sau, și mai rău, de sâmbătă seara! Mai ales dacă am comanda acasă pizza „cu de toate", aripioare de pui picante sau hamburgeri „a la Unchiul Sam"! (Cum „care Sam?" Ală care ține carnea douăzeci de ani congelată înainte să o pună pe bandă în fabrică.)
În concluzie, viitorul sună bine. De fapt, miroase bine și are un gust demențial! Tava-i plină, poftă bună!
Silviu Leahu