Franța avea azi-dimineață 2.400.000 cazuri de coronavirus. Acum are 2.400.001 și acest din urmă caz este cel mai sonor: Președintele Emmanuel Macron (43 ani), a anunțat că a fost depistat pozitiv.

„Președintele Republicii a fost diagnosticat astăzi pozitiv pentru Covid-19. Diagnosticul a fost pus în urma unui test PCR făcut după apariția primelor simptome”, se spune într-un comunicat oficial.

Soția președintelui, Brigitte Macron, nu este (încă) pozitivă, însă deja s-a autoizolat (din cauza vârstei - 67 ani, face parte din grupa de risc).

Alți politicieni de rang înalt, care au avut recent contacte cu Macron, s-au autoizolat și ei: între aceștia, premierul Franței - Castex și premierul Spaniei - Sanchez.

Primul mesaj de susținere a venit pe Twitter de la șefa Comisiei Europene - Ursula von der Leyen: „Cher @EmmanuelMacron, je vous souhaite un prompt rétablissement. Je suis de tout cœur avec vous. Cette pandémie, nous allons la vaincre ensemble. Nous continuerons à travailler main dans la main pour vacciner et protéger nos citoyens”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro