Comitetul Național al Geologilor din România (CNGR) și Academia Română - Secția de Științe Geonomice, anunță apariția cărții intitulate “Schimbările climatice - Un ghid (uneori) incorect politic”, elaborată de domnul Prof. univ. dr. Constantin Crânganu.

Evenimentul este marcat printr-o dezbatere de excepție, ce va avea loc pe platforma ZOOM, pe data de 15 decembrie. Problemele care se vor discuta se regăsesc în volum:

1. Schimbările climatice – fenomen natural și/sau antropogen. Cauzele și efectele celor două componente. Proporții (ponderi).
2. Schimbările climatice și formele de energie (combustibili fosili și surse regenerabile (SRE); emisiile de gaze cu efect de seră.
Politici recomandate (UE).
3. Limitarea încălzirii globale și acordurile climatice (COP– Conferințele părților; Paris 2015/2019). Decizii și implicații. Măsuri:
ameliorarea (mitigation), adaptarea, geo-ingineria; tehnologii revoluționare.
4. Sunt schimbările climatice o problemă cu P sau o problemă similară cu altele, la fel de actuale?
5. De ce există discordanțe clare între sondajele de opinie ale populațieiși politicile oficiale cu privire la shimbările climatice?
6. Despre rolul manipulărilor produse de mass media. De ce? Pe ce căi? Cu ce mijloace? Câteva exemple.

Schimbările climatice este o carte inteligentă (smartbookTM), care face legătura instant între volumul tipărit şi mediul online. În paralel cu lectura unei cărți interesante şi valoroase, folosind smartphone-ul şi o aplicație gratuită de scanare a codurilor QR (ex: QR Scanner), puteți vedea – pe telefon sau pe smartTV – referințe bibliografice extinse (articole, bloguri, cărți, videoclipuri), care amplifică exponențial conținutul lucrării. Un concept editorial original marca IntegralTM.

Banner ziua 1

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, petrofizică. A absolvit Facultatea de geologie, secția geofizică, a Universității București. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie.

În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, regimurile cu presiuni anomale ale fluidelor din bazinele sedimentare, deplasarea apelor subterane la scară regională, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc.

În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie.

Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge.

Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. Profesorul Crânganu este autorul a peste 25 cărți și capitole de cărți publicate în SUA, Marea Britanie, Germania și România. De asemenea, a publicat numeroase articole în publicații de specialitate peer- reviewed din SUA și Marea Britanie. Ultima carte publicată este Schimbările climatice - Un ghid (uneori) incorect politic, Editura Integral, 2020.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro