Mihai Căldăraru este un tânăr crescut în orfelinat. Mihai se zbate ca să-i ajute pe semenii săi, mai exact pe cei abandonaţi de lume. Viaţa lui mihai Căldăraru este o continuă campanie umanitară. Are 34 de ani, este din București și a luptat mult pentru a se ridica din “prăpastia” în care a fost aruncat chiar de aceia care i-au dat viaţă, părinţii.

Mihai Căldăraru a fost un copil abandonat de părinți imediat după naștere. A îndurat viaţa grea din orfelinat, cu abuzuri şi nedreptăţi. Sănătatea i s-a şubrezit, dar nu s-a lăsat doborât şi s-a ambiționat să îşi croiască un drum în viaţă, singur, doar el şi Dumnezeu. A urmat cursurile unei Şcoli de Arte şi Meserii, apoi ale Şcolii Populare de Artă şi un curs de inspector de resurse umane.

Primul loc de muncă a fost, după cum a spus Mihai, într-un restaurant, spăla vase. Nu era tocmai ceea ce şi-ar fi dorit, dar aşa putea măcar să adune ceva bani. Apoi s-a înscris la Facultatea de jurnalism “Hiperyon”. După ce a absolvit facultatea, Mihai şi alţi doi prieteni, proveniţi tot din centrele de plasament, au înfiinţat Asociaţia MicNews. Au derulat mai multe proiecte, precum tabere la mare şi la munte pentru copii defavorizaţi, campaniile naţionale „Sărăcia Distruge Omenia”, „Rechizite pentru viitorul tău” etc.

De fapt, viaţa lui Mihai este o continuă campanie umanitară. Aşa a fost în aprilie, când a donat aniversarea de 34 de ani unor copii sărmani, cum a fost şi el cândva. Viaţa lipsită de familie, copilăria într-un orfelinat, sunt amintirile pe care Mihai Căldăraru le poartă cu el peste tot. De aceea, în urmă cu patru ani, atunci când a împlinit 30 de ani, a decis ca să doneze ziua de naştere semenilor care au mare nevoie de ajutor. Anul acesta şi-a serbat aniversarea, pentru a patra oară, “donând ziua de naştere”.

Aşa că, deşi în plină pandemie, 140 de copii şi bătrâni s-au bucurat de cadourile primite cu ocazia zilei de naştere a lui Mihai Căldăraru. Dar Mihai organizează periodic astfel de acţiuni, tocmai că înţelege foarte bine suferinţa copiilor care trăiesc în orfelinate sau în zone defavorizate, dar şi suferinţa bătrânilor rămaşi fără ajutor.

„Dăruiesc ziua mea de naștere celor cărora le dedic misiunea personală! Trăim vremuri neobișnuite, vremuri dificile și provocatoare, vremuri în care trebuie să ne prioritizăm cheltulielie, dar o faptă bună va avea întotdeauna același efect atât pentru cel care o face, cât și pentru beneficiarul direct. În aceste momente de cumpănă, vin către voi cu rugămintea de a fi alături de mine în campania umanitară de ziua mea, în care sunt implicat de mai bine de 4 ani. Este o campanie în care cred și care știu că produce mult bine celor care au cea mai mare nevoie: copiilor și familiilor din medii rurale defavorizate”, spunea Mihai Căldăraru, de ziua lui.

Mihai coordonează organizaţia neguvernamentală Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS ROMÂNIA. În perioada 11-13 aprilie, asociaţia a derulat o campanie umanitară, în Valea Călugărească, Boldeşti şi Urlaţi, ocazie cu care a oferit pachete cu alimente de bază şi materiale de igienă extrem de utile pe timpul pandemiei. O alţiune similară a avut loc în localitatea Segarcea Vale din Teleorman, unde, cu ajutorul preoţilor, voluntarii asociaţiei au dus pachete cu alimente şi bunuri personale esenţiale. “Criza medicală cauzată de pandemia COVID-19 este urmată de o criză umanitară, cu efecte pe termen lung, de aceea AEDOPS lansează campania umanitară „Ajută-mă să ajut!”, pentru ajutorarea celor mai vulnerabili dintre noi, a anunţat Riccio Daniela, Preşedinte – director general Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS ROMÂNIA.

Mihai Căldăraru a primit din partea  Centrului pentru tineret al Municipiului Bucureşti. o diplomă de recunoștință!


20201013 150118

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro