De-a lungul liniei de frontieră cu Nagorno-Karabagh, atacurile noi ale forțelor militare azere readuc în atenție dosarul și discuțiile mult mai vechiului contencios turco-armean suspendat în timp, după ororile petrecute în 1915 și o posteritate internațională care, greu-încet-dar sigur, mai ales după 1915, acceptă realitățile unor fapte de necontestat. De istorici și oameni politici, de comunitatea internațională, de marele public, mai puțin de oficialitățile turce. Oare a fost genocid? Da, a fost.

Este acest genocid recunoscut și acceptat în unanimitate pe plan internațional ? Nu. Numai 30 de state – și alte câteva organizații internaționale și organisme – recunosc de facto și de jure crima împotriva umanității săvârșită de liderii Imperiului Otoman în anii WWI.

După ce au fost condamnați de oficialitățile turcești în anul 1919, au fost apoi reabilitați de o posteritate în care interesele strategice și geopolitice au primat în fața unui adevăr de nediscutat.

Autoritățile turcești, într-o democrație firavă – mai nou, în ultimele trei decenii, și cele azere – duc o agresivă politică de negare a genocidului, de dezinformare, falsificare și mistificare a istoriei, care a marcat grav destinul unui popor. Armenii au trăit pe propriul lor pământ din vremuri imemoriale. Fără să se ducă peste nimeni, fără să ocupe nici o palmă de pământ străin. Chiar și atunci când au condus Armenia Mică ( Cilicia), chiar și atunci când Cipru devenise insulă armenească, chiar și când Noe a venit cu arca lui pe Muntele Ararat.

Până când au fost izgoniți, armenii au fost la ei acasă mii de ani,. Apoi au fost obligați să se refugieze pe te miri unde. Și-au refăcut parte din Patria Mamă– atât de dragul lor Hairenic – casă, biserică, școală, cimitir – și au reușit să supraviețuiască.

Ca popor. Situația de azi din Caucaz, unde există o fărâmă de Armenie din cea istorică, este supusă mereu și constant unor grave amenințări. Azerbaidjanul vecin, un popor de 10 milioane de locuitori, înarmat până în dinți atât de americani, ruși, turci și, mai nou israelieni – drone de ultimă generație care au făcut multe victime în rândul populației civile în confruntările din ultimii ani – susținut fățiș de Turcia și direct prin ultimele declarații belicoase ale președintelui Erdogan, o țară cu peste 80 de milioane de locuitori, o superputere regională, bine înarmată de zeci de ani de colaborare intensă cu structurile NATO și cele americane – și-au pus în cap să anihileze Armenia. Dorința celor 30.000 de manifestanți azeri din Piața Centrală din Baku din această vară de a recupera Karabagh-ul pierdut în urma războiului din anii 90 se vrea pusă în practică.

Azerbaidjanul, susținut de Turcia – pe față de această dată , atacă în Karabagh. Pâmânt armenesc și locuit de armeni din totdeauna, cu totul samavolnic ocupat de azeri printr-o simplă mișcare pe hartă a lui Stalin. Un abuz. Abuz care a fost îndreptat în anii 90 prin eroismul luptătorilor din forțele armene de autoapărare și de curajul și îndârjirea lui Monte Melkonian. Un armean libanez, ajuns cetățean american și care va muri ca erou pe frontul din Caucaz.

Dacă armenii din actuala Armenie sunt trei milioane, cei din diaspora sunt de două ori mai mulți. Când se mobilizează armenii din Armenia se mobilizează toată armenimea de pretutindeni. Cauza Karabagh-ului este a tuturor. Este vorba de frații și surorile noastre, dar mai ales de o idee. Că un popor nu poate fi învins dacă luptă pentru o cauză dreaptă. Nici coreenii nu au putut fi copleșiți de forțele franceze, nici vietnamezii generalului Giap nu au putut fi înfrânți după îngrozitoarele bombardamente ale aviației americane. Tibetul a fost ocupat de colosul chinez și tibetanii lui Dalai Lama tot nu renunță la idealurile și crezul lor budist.

La fel și armenii, prin creștinătatea lor ancestrală luptă la porțile Europei în fața unui val de islamism militant care ar vrea să schimbe destinul întregului continent. Europa ar putea deveni Eurasia dacă creștinătatea nu se va mobiliza pentru a își apăra valorile democratice. Bătălia pentru Karabagh este o luptă pentru apărarea Europei.

Sclifoselile corectitudinii politice își arată colții. Instaurarea unei reale democrații în Turcia și Azerbaidjan ar aduce mult mai mari beneficii celor două popoare decât petecul de pământ armenesc pe care-l revendică. O bună vecinătate cu armenii ar aduce beneficii celor trei națiuni. Karabagh-ul, ca și Israelul, rămâne o piatră de hotar la marginea Europei iudeo-creștine. Cu toate valorile ei democratice. Nici un război nu poate aduce beneficii dacă nu servește o cauză dreaptă. În cazul acesta dreptatea e de partea armenilor. De aceea nu au ce să cedeze. Nici măcar o palmă de pământ.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro