Plec la teatru să văd Demonii. Sunt la a cincea încercare. De patru ori nu s-a jucat spectacolul, din motive de îmbolnăvire a unui actor, ori fără nicio explicație. Se pare ca astăzi, dacă nu izbucnește cel de Al Treilea Război Mondial, cobor în Infern. Mi-e să nu afle acest lucru și demonii și să mă răpească.

Dacă dezastrul se decide sa aibă loc, coborâm cu toții în hăul din care nu s-a mai întors nimeni.

Gata, am scăpat. Acum scriu ceea ce am simțit după ce, în sfârșit, am dansat cu demonii, o singură dată, după patru încercări nereușite.

Spectacolul a fost tot ce vrei, mai puțin Dostoievski.

Rușii își trăiesc drama adânc înfiptă în rărunchi, și nu în manifestări isterice și urlete stridente. Un zgomot metalic, ca o mașinărie de război stricată care, din când în când, exploda, lăsând sala în întuneric, acompania asurzitor drama, încercând astfel să marcheze trecerea dintr-un act într-altul. Compunerea „muzicală" a unui japonez, ce, din când în când, îți bubuia timpanele, precum sunetul morții înainte de a simți tăișul final al salvării onoarei prin harakiri..., încerca astfel, probabil, să marcheze zgomotul unei disperări, în permanenta căutare de soluție de ieșire dintr-o lume născută în leagănul unei planete măcinate de drame și zbucium, fără viitor, într-un întuneric fără sfârșit, fără lumină.

Singurul moment care te ducea cu gândul la Dostoievski și la sufletul rusesc e scena în care unul dintre personaje își curma suferința cea fără de soluție, recurgând la împușcarea cu un pistol, ce mai trecuse, din mână în mână, și pe la alți participanți disperați, dar lipsiți de curajul gestului suprem. Alți doi, mai slabi de inimă, își sfârșesc Destinul nefericit la braț cu un infarct...

Tinerii, victime ale jocului nesfârșit și încâlcit al intereselor meschine, construit de familii, se răzvrătesc confuz, între slava adusă poporului rus, credinței bisericești și nedreptățile și greșelile societății, dar sfârșesc prin a se retrage în propria neputință, undeva, într-un necunoscut fără un contur precis. Altfel spus, Dostoievski aduce în scena vieții destine diferit nefericite, neînțelese și neîmplinite.

Dar tragedia a fost acolo, timp de patru ore, pe scena lui Burgtheater din Viena, și nu în Rusia lui Dostoievski.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro