Pe 28-29 aprilie, nu contează anul, poate fi din trecut sau viitor, așa cum incendiile din Australia se consumă în prezentul care va deveni trecut, precum căderea Constantinopolului sau nunta Lady Diana, va avea loc la Grădina Botanică din Brooklyn, New York, Festivalul Cireşilor. Este exact în perioda când înfloresc ( şi) cireşii, pe lângă alţi pomi (care fac şi fructe) şi copaci (care nu dau nimic de mâncat şi-s buni doar pentru tăiat), atunci când înfloresc şi afacerile ce cresc cursul acţiunilor la Bursa de Valori din Wall Street, Mannhattan, New York City.

Oraş care mai are o grădină botanică, mult mai mare şi chichirisită sub toate aspectele, dar este la mama naibii, undeva departe, în Bronx, cumva peste mână, dacă vrei doar să ieşi la șpatzer, cum se întâmpla nu cu multe decenii în urmă prin toate oraşele transilvane duminicile după amiaza.

Dar nota celor care au făcut faimos Brooklyn-ul, de la Henry Miller, care l-a dușmănit tot timpul şi Woody Allen, care l-a tratat cu multă ironie şi umor cât cuprinde, până la Bob ( Zimmermann) Dylan şi Baasevits Singer, plus atâţia alţii nenumiţi aici, a rămas neștirbită. Şi este percepută în imediatul stradal, înviind lumea lui Kafka şi Isaac Babel, cu tot ce ştiam noi din citite, despre Praga şi Odesa, dar şi despre de Calea Văcăreştilor şi Dudeşti, vechi zone preponderent evreiești din București. România. Europa.

Unde vrem să ajungem? Că ne-a fost dat să nimerim la Botanical Garden din Brooklyn, cu ani în urmă, nu chiar foarte mulţi ca să-i şi uităm, cam tot în aceste zile, când erau cireşii înfloriţi din plin. Şi colac peste pupăză şi zi de Pesah. A fost ceva fascinant şi uluitor în acelaşi timp. Tot pomenesc de cireşi, dar fără precizarea că erau „mii”, alei întregi, mai drepte sau răsucite, totul devine superfluu.

Mii de cireşi înfloriţi, care ar fi zăpăcit nu doar pe japonezii, care au un cult special pentru acest pom, ci o întreagă umanitate. Acei cireşi înfloriţi puteau ademeni şi înfiora, emoţiona şi sensibiliza pe oricine. Nu era necesar nici un efort pentru a te simţi fericit şi să ne dovedim, contrar aparenţelor, că viaţa poate avea şi un sens. Sau merită a fi trăită. Asta ar fi partea poetică a acelor imagini, când alături de consoartă, flanam agale, pe aleile grădinii şi ne strecuram cu graţie printre numeroşii vizitatori.

Şi acum intervine partea de poveste a acelei zile inefabile. Purtam un pardesiu negru, cam treisferturi, care putea fi uşor confundat cu o redingotă. Aveam pe cap o pălărie neagră, mai mult din cauza umidităţii newyorkheze şi a unor sinusuri sensibilizate, decât din motive protocolare. Barba, nu chiar mare, dar nici mică, vag încărunţită - de la revenirea în patria dragă a albit cu totul, putea înşela, cum s-a şi întâmplat altminteri, oferind un neaşteptat fason exterior, rabinic.

De la primul „ Shalom!, primit cu largi zâmbete amicale, am tot tras şi eu la tot pasul câte unul. Istoria Balcanilor este mult mai spectaculoasă decât pare, şi este păcat ca eforturile profesorului Mircea Muthu, de a suscita și resuscita studii balcanice nu capătă consistenţă şi la Bucureşti. Poate mă înșel, 2 Institutul de Studii Sud Est Europene tot combate de multe decenii în acest domeniu. Revenind la NY, să menţionez că fiecare bărbat, în general, pe voinic spre matahală, cu pălării mari şi negre, costum negru antracit şi cămăşi impecabil albe, cu coniţe, extrem de îngrijite, dar auster îmbrăcate, şi cu capul musai acoperit, cu puzderia de copii după ei ( cel puţin patru, mi s-a spus că este în tradiţia bine respectată ) care mai de care mai drăguţi şi gălăgioşi nevoie mare formau mici grupuleţe într-o veşnică mişcare. Unii citeau din Biblie, sau din Tora, nu sunt sigur ce cărticele aveau ei în mână, încercînd să ignore lumea din jur, alţii meditau cu ochii închişi pe câte o bancă, sub soarele nu foarte agresiv al Brooklyn-ului.

Aşa că nu pot uita „ în veci” acea zi de aprilie din Grădina Botanică, unde printre miile de cireşi înfloriţi, înfloreau şi aceste familii „hasidimi”, dovedind, încă o dată, extraordinara forţă a umanitaţii de a depăşii tragediile şi dramele istoriei de care am avut cu toţii parte. E straniu să te plimbi cu gândul la tot ce ai lăsat în urmă. Spaţiu şi timp, deopotrivă.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro