Ce destin ulutor! În scurta sa viață, Ionel Fernic (29 mai 1901, Târgoviște – 22 iulie 1938, Stulpicani, Suceava) a făcut de toate și a avut mare succes în toate domeniile de care a fost atras: a fost un strălucit compozitor de tangouri și romanțe (peste 400 de melodii!), aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără: “Balada crucii de mesteacăn”, „Romanța celei care minte” (pe versuri de Ion Minulescu), „Iubito, cu ochii verzi ca marea” (1926), „Din ochii care-au plâns vreodată”, „Romanța de pe urmă”, „Rămâi, oh, nu pleca”, “Păi, calu’ bălan” (voce, pian și versuri de Ionel Fernic), „Să nu glumești cu ochi frumoși” (voce, pian și versuri de Ionel Fernic), „Minciuna” sau „Pe boltă când apare luna” (1931, voce, pian și versuri de Ionel Fernic), „Îți mai aduci aminte, doamnă” (1932, voce și pian, versuri de Cincinat Pavelescu), „Pe aceeași ulicioară” (voce și pian, versuri de Mihai Eminescu, „Iubesc femeia” (1933, pian și versuri de Ionel Fernic, primul interpret fiind Cristian Vasile). Dar pasiunea pentru tot ceea ce ținea de aviație a fost la fel de puternică!

Ionel Fernic s-a născut la începutul secolului trecut la Târgoviște ca fiu al inginerului mecanic Teodor Fernic. Vărul său, inginerul George Fernic, a fost aviator și constructor de avioane, care a pierit într-un accident de avion la o paradă aviatică ținută la Expoziția aviatică de la Chicago din octombrie 1930. La câteva luni după nașterea lui Ionel, din cauza sarcinilor de serviciu ale tatălui la șantierele navale din Galați, familia Fernic s-a mutat în orașul de pe malul Dunării. La vârsta de doi ani, Fernic și-a pierdut mama, la nașterea fratelui sau, Grigore. Dupa ce a invatat, conform dorinței mamei sale, la o școala primară luterană din București, s-a întors la Galați, unde a învățat la Liceul „Vasile Alecsandri”. Primele lecții de chitară și pian le-a primit de la profesorul sau de muzica de la liceu, compozitorul Theodor Fuchs.

Pasionat de muzică, dar și de aparatele de zbor, Ionel Fernic a fost îndrumat de părinți să-și continue studiile într-o facultate tehnică; totuși, a optat în cele din urmă pentru Conservatorul Regal din București, unde a intrat la secția de Artă Dramatică cu cea mai bună medie. Deși remarcat de profesorii săi, tânărul nu s-a impus pe specializarea oferită de școală. A avut însă ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mișu Fotino ș.a. O dată încheiate studiile (1924), Fernic și-a satisfăcut stagiul militar la Școala de ofițeri în rezervă din Ploiești; a rămas în oraș pentru câțiva ani și tot aici a compus o parte importantă a repertoriului său.

Sub îndrumarea profesorului Fuchs, Fernic a compus în ultimul an de liceu balada „Cruce albă de mesteacăn” (1919), prima sa piesă de muzică ușoară. După ce s-a stabilit la Ploiești, înțelegând nevoia de a compune muzică de succes, dar și totodată pentru a-și verifica posibilitățile, a scris romanțe și tangouri. Primul său tango, compus în 1931, s-a intitulat „Minciuna” (mai cunoscut prin titlul „Pe boltă când apare luna”, reprezentând primul vers din refren); în fapt, melodia este o adaptare a unei piese franțuzești, propusă de Nicolae Kirițescu. Versurile în limba franceză au fost înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.

„Într-o zi stăteam acasă și exersam la pian. Simțeam oarecare inspirație în acel moment și am luat hârtia și condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc și m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putință, zidurile banalități”, povestea Ionel Fernic.

Otilia Țeposu rememora cu umor, în 2011, în revista Formula As, povestea tinereții „zurbagiului” Ionel Fernic: „Dupa terminarea armatei, Ionel Fernic a ramas aproape zece ani in Ploiesti. Murise tatal sau si nu-i ramasese aproape nimic drept mostenire. Asa ca isi gaseste adapost in clopotnita parasita a bisericii Sfanta Vineri, avand sumara mobila un pat de campanie si un lavoir de tabla. Au urmat zile si nopti de boema, retinute sumar in jurnalul de mai tarziu: "Eram complet dezorientat. Nu stiam incotro s-o apuc... La Bucuresti pierdusem toate legaturile cu lumea artistico-muzicala si ca sa le pot relua imi trebuia timp". Se imprieteneste cu placintarul grec Alcibiade Kalderimis, in pravalia caruia petrece multe ceasuri. "Tata Alcibiade", cum il alinta Fernic, este fermecat de nastrusniciile tovarasului de sprit, pe care-l ingaduie, oferindu-i placinta greceasca pe gratis. Ba mai mult, il prinde si pe el morbul compozitiei, si cei doi tovarasi petrec multe ceasuri impreuna, in acorduri de chitara, ajungand pana la urma sa fie cei mai mari consumatori ai pravaliei. Dar asta nu putea dura la nesfarsit. "Nu te poti hrani o viata intreaga cu placinta, oricat de buna si de greceasca ar fi!". Din "Hotelul Clopotnita" a trebuit sa plece, odata ce viscolul de decembrie a asezat fuioare albe pe sub usa. A gasit o camera la coana Marita Treimustati, ghicitoare in palma, carti si cafea, care, oricat de pestrita clientela a avut, tot nu s-a putut impaca cu zurbagiul Fernic, ce venea acasa pe carari bahice, mereu la ore mici si pus pe scandal. Cand si-a gasit camera incuiata, cu un lacat enorm, de care se sprijinea bastonul "pe care se lafaiau, impudic asezate, bagajele: una batista, una pereche ciorapi gauriti si una pereche indispensabili rupti", Fernic a gandit si a pus in aplicare o razbunare demna de un personaj picaresc: a adus un cosciug de la magazinul de pompe funebre din vecini si l-a instalat in fata usii patroanei, dupa care s-a culcat linistit in el.
Ba mai mult, dimineata, cand coana Marita a lesinat la vederea poznei, Fernic i-a mai cerut si "filodorma" , pe care a si obtinut-o si-a sarbatorit-o pana la ultimul leu, cu amicii, in fata unei "turme de tapi de bere". 

Cata vreme a stat la Ploiesti, Fernic a mai inventat si alte metode de a face bani. A scos o revista satirica, "Sa nu te superi ca te-njur", care s-a vandut in mii de exemplare, a fost angajat o vreme ca dirijor la orchestra cinematografului "Modern", compusa din trei tiganusi si o mulatra flautista, a scos cartulii si brosuri sentimentale, cu titluri "vandabile" - "Misterele din Mizil", de exemplu. Dar nici asa nu-i ajungeau banii si s-a vazut nevoit sa inventeze iar altceva. Si-a adunat versurile intr-un volum pe care l-a tiparit in o mie de exemplare. La fiecare treizeci de exemplare, a tiparit pe prima pagina cate o dedicatie "celui mai mare om politic al judetului", care "era" in numar de ... treizeci! Cand a aparut cartea, s-a prezentat la fiecare dintre "cei mari", si acestia, maguliti de atata atentie, i-au platit sume variind intre 3000 si 10.000 de lei, astfel incat a putut sa-si plateasca datoriile si chiria, in avans pe cateva luni. Scandalul a izbucnit insa dupa o saptamana, cand toti "cei treizeci mai mari oameni politici ai judetului" s-au intalnit la o receptie si au inceput sa se laude cu dedicatia lui Fernic, pe care o credeau exclusiva.
Cu banii luati de la latifundiarii ploiesteni, orice om cumpatat si cu scaun la cap ar fi putut vietui, fara griji, minimum un an. Fernic, nici vorba! Dupa o luna, iata-l "pe praf" si platind consumatia la restaurantul Hotel de France prin cedarea drepturilor de autor asupra cantecului Îți mai aduci aminte, doamnă: „Cedez toate drepturile mele la aceasta melodie domnului Kaiser, in schimbul unei simple note de plata neachitata, Ionel Fernic".

Considerat „creatorul tangoului românesc”, în doar câțiva ani, Ionel Fernic a devenit autorul a peste patru sute de cântece de mare succes. Multe dintre compozițiile sale s-au bucurat de faimă în epocă și continuă să fie apreciate până în ziua de astăzi. În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Piesele sale, imprimate pe discuri Columbia în anii ’30 și aflate acum în arhiva de aur Electrecord, au fost cântate de-a lungul timpului de Cristian Vasile, Ioana Radu, Jean Moscopol, Alexandru Giugaru, Titi Botez, Zavaidoc, Mia Braia, Gică Petrescu, Doina Badea sau Margareta Pâslaru. Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, „Misterele din Mizil” (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, „Misterele Parisului”). În 1928 a publicat un volum de poezii, „Prăștii”, și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică „Să nu te superi că te-njur”.

La începutul anilor treizeci, se mută definitiv în București. „Venirea in Capitala a incheiat perioada cea mai grea din viata lui Fernic, boema, care i-a pus la incercare rezistenta, istetimea si creativitatea. Fernic a ajuns cel mai aplaudat, iubit si cautat compozitor de muzica usoara. Si cel mai bine platit. In trei ani, a castigat peste doua milioane de lei, care s-au risipit apoi degraba, ca si cum n-ar fi fost niciodata.” Piesele sale erau cântate de orchestre (conduse de Grigoraş Dinicu, Petrică Moţoi, Ionescu-Găină, fraţii Victor şi Nicuşor Predescu) şi interpreţi notorii (Cristian Vasile, Titi Botez, Zavaidoc, Ion Luican, Dorina Drăghici, Ioana Radu, Gică Petrescu) în marile localuri ale vremii („Trocadero”, „Mon Jardin”, „Lido”, „Gambrinus”, „Carul cu bere”, „Roata lumii”, „Grand”). Cincinat Pavelescu îi încredinţează versurile pentru „Îţi mai aduci aminte, doamnă?”, iar Ion Minulescu pentru „Romanţa celei care minte”.

Se căsătoreşte cu Nunuţa Morţun (fiica celebrului actor Ion Morţun) de care, apoi, divorţează. Vor rămâne două superbe romanţe, marcând momentele: „Nunuţa, numai tu” şi „Adio, doamnă”. Ale vieţii valuri… Romantic incorigibil, se va mai căsători de două ori. Şi va divorţa de fiecare dată...

Ionel Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de aviator. Figurează în evidențele piloților români de turism și sport; tot atunci se arată interesat de parașutism. Fernic execută primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Va trebui să renunțe la parașutism din pricina unui accident la aterizare, în cadrul mitingului aviatic organizat la Ismail, ocazie cu care își fracturează piciorul drept. Este numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți; va fi medaliat de Regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

„L-am cunoscut într-o zi a anului 1937 pe un aerodrom din București, unde a aterizat cu avionul său pentru o mică revizie. În carlinga din față avea legată în chingi o chitară. Când l-am întrebat ce-i cu chitara acolo, mi-a răspuns că «nu-i chitară, ci este iubita lui, care îl însoțește pretutindeni.» Socotindu-i zisele o mică și nevinovată nebunie, am râs și i-am acceptat ca bun răspunsul, deoarece noi, aviatorii acelor vremuri, aveam fiecare nebuniile noastre. Altfel n-am fi putut zbura cu aripile legate cu sârmă și proptite cu bandaje și atele din scânduri de gard atunci când o întâmplare nefericită făcea să ne ciobim la câte o aterizare forțată de vreun teren necunoscut”, povestea Ioan Crăciun, pilot-aviator în rezervă.

Despre senzația provocată de săritura cu parașuta, Ionel Fernic mărturisea: „Nu simt niciun fel de rău sau gol la stomac. Sunt perfect conștient, simt cum alunec în aer și aștept deschiderea parașutei. E o senzație de neînchipuit! Nici un zgomot, cât de mic, nu tulbură imensa și maiestuoasa tăcere a oceanului de azur. Ar trebui pana unui d'Anunzzio ca să poată descrie întreaga frumusețe și poezie a acestei fantastice călătorii pe undele nevăzute ale eterului.”

Din nefericire,Ionel Fernic a pierit într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani. Se afla la Cernăuţi, unde conducea Școala de Pilotaj, dar a vrut să vină de urgență la Bucureşti pentru a participa la funeraliile Reginei Maria a României. A reuşit să găsească un loc în cursa companiei LOT, Varşovia–Cernăuţi–Bucureşti, convingându-şi un prieten să-i cedeze biletul.Din cauze necunoscute, avionul s-a prăbușit în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, județul Suceava. În ultima lui călătorie n-a figurat pe lista călătorilor fiind considerat clandestin, motiv pentru care familia nu a primit despăgubirea de la compania poloneză Lot. La evenimentul funebru, au participat prieteni și colaboratori din lumea muzicii și aviatori care, fie i-au cântat piesele mai îndrăgite, fie l-au omagiat printr-o demonstrație de zbor deasupra Bucureștiului.

...Jurnaliștii revistei Ilustrațiunea română l-au însoțit într-unul din zborurile lui temerare și au consemnat într-un articol publicat în 1937: „Ionel Fernic! Nume plin de rezonanțe, evocând câte una din melodiile pe care le-a născocit sensibilitatea acestui trubadur popular, ca să ne putem cânta cu toții mai minunat dorințele și tristețile noastre. Poet, muzician, pamfletar, temerar parașutist și pilot, Ionel Fernic a putut să cunoască toate înălțimile, de pe care, privindu-ne, noi ceilalți suntem atât de mărunți… Avem pe malurile Dâmboviței un autentic Cyrano de Bergerac, adică un om ce vrea neapărat să se ridice până la lună, fie cu ajutorul ouvântului și al melodiei, fie cu ajutorul aripilor de metal, care, mulțumită tehnicii moderne, înlocuiesc acum faimosul magnet zburător imaginat de eroul lui Rostand. Dacă ar fi trăit acum câteva sute de ani, desigur Ionel Fernic ar fi purtat un panaș lung și semeț. Ghitara lui se urca alături de o spadă. Și ar fi răpus Ionel Fernic o mulțime de dușmani…

Cel mai mic avion din Romania nu putea să fie decât avionul lui Ionel Fernic! Parcă nu e un avion, ci o glumă. Un planor, căruia i s-a atașat un motor și o elice. O bicicletă zburătoare. Dar tocmai aceste dimensiuni reduse dau avionului aspectul unei bijuterii, în care totuși încăpem, și Fernic și subsemnatul. Și zburăm, deasupra Bucureștilor, deasupra României, deasupra pământului… E cam strâmt în carlinga asta, dar, ce să facem, ne consolăm: dedesubtul nostrum e Capitala, cu toate palace-urile și catedralele ei, e un oraș micuț, de turtă dulce parcă. Văzduhul confirmă și de data asta virtuozitatea zburatorului nostru. Dar perfecționarea în ale zburatului a impus lui Ionel Fernic o regulă care nu-mi place chiar în avion și care chiar lui i s-ar fi părut acum câțiva ani absurdă: prudența. Chiar în momentele acestea suntem la 3.000 de metri și observ că Fernic a uitat “choc-ul” deschis și pârghia rămasă lânga motor într-o poziție nereglementară ne dă oricum emoții.

După câteva volute deschise pe fondul senin al cerului, aterizăm. E frumoasă lăcusta asta mecanica, e în stare să facă, cu noi cu tot, salturi peste o țară întreagă. Fernic își privește avioneta cu duioșie, cu orgoliu, cu pasiune. N-a botezat-o încă.
– E cât o brichetă. Cât un bibelou. Un moft.
– Ce-ar fi s-o botezăm “Moft”, Fernic?
Dar interlocutorul meu e vexat, pentru că vede totul în proporții uriașe:
– Am să-i spun “Pasărea gigantă”!
Apoi sincer și gradând:
– Sau “Bestia albastră…”
Ne luăm la revedere de la aripele azurii-azurii, ca să se topească mai ușor în văzduhul care-l absoarbe pe Fernic”.

Prietenul sau, muzicologul George Sbarcea, isi aminteste: "...in timp ce ingurgitam impreuna racoarea umbrelei, sub prelata terasei fostului Lafayette, compozitorul Fernic modela neintrerupt cu degetele mici fuselaje din cocoloase de paine, sau confectiona in cateva clipe avioane miniaturale, cu niste aripi iscusit sucite, din hartiile pe care le avea prin buzunare. Iar cand l-am insotit, nu fara bataile de inima ale emotiei si paloarea pamantie a fricii in obraji, intr-un zbor de agrement, pilotul Fernic n-a incetat un moment sa fredoneze, cu glasul ragusit, din propriile sale piese, dintre care cea mai draga pare sa-i fi fost Pentru tine am facut nebunii"...

Pe cartea sa de vizită sta scris: „Ionel Fernic - compozitor, aviator, parasutist, membru al Societatii pentru protectia animalelor, fost membru in Biroul populatiei, fost abonat la Societatea de gaz si electricitate". În fotografia ce însoțește articolul, Ionel Fernic este cel așezat lângă prima lui soție, Nunuța Morțun, deasupra fiind Cristian Vasile, faimosul interpret al melodiei Iubesc femeia:

Femei sunt in lumea asta mare
Frumoase ca seninul instelat
Gasesti placeri nebune in fiecare
Si-s dulci ca o clipita de pacat.

De-mi place o bruna cu ochii de jaratec
In focul caror inima-mi topesc
Apare o blonda cu suras salbatec
Si nu mai stiu pe care s-o iubesc.

Iubesc femeia!
De dor nebuna
Femeia bruna
Cu ochi negri de foc
Dar si pe aceia cu ochi verzi ca marea

Imbratisarea ei ma imbata pe loc.

Blonda sau bruna imi e tot una
Deopotriva le iubesc
Deopotriva le doresc
Iubesc femeia!
Cand e femeie,
A vietii cheie, doar prin ea o gasesc.

Blonda sau bruna imi e tot una
Deopotriva le iubesc
Deopotriva le doresc
Iubesc femeia!
Cand e femeie,
A vietii cheie, doar prin ea o gasesc!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro