Doina Aldea-Teodorovici (15 noiembrie 1958, Chișinău – 30 octombrie 1992, Coșereni, Ialomița) a fost o cântăreață din Republica Moldova. A fost căsătorită cu compozitorul și solistul Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet, începând din 1981. Având la naștere numele Doina Marin, cântăreața s-a născut pe 15 noiembrie 1958, în orașul Chișinău, în familia intelectualilor Eugenia și Gheorghe Marin. Tatăl său a fost scriitor și jurnalist, iar mama – profesoară de limbă și literatură română, director adjunct la școala nr.1 din Chișinău (azi Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”). Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a opta, Doina participă la dublarea filmelor în română la Studioul "Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De la vârsta de 14 ani ani activează în ansamblul „Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în toate republicile unionale, dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru sau la Festivalul Tineretului din Cuba. În 1975 a absolvit școala nr.1 româno-franceză din Chișinău și tot în acest an, împreună cu Iuri Nikolaev, a fost moderatoare la emisiunea „Șire krug”. În 1979 absolvă Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba și literatura română. Din 1979 până în 1988 a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

În anul 1981 se căsătorește cu Ion Aldea-Teodorovici. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de muzică ușoară. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici. În anul 1985 participă, ca parte a programului cultural, la școala pentru tinerii savanți, care a avut loc la Vadul lui Vodă alături de poetul Grigore Vieru.

În 1988, era profesoară de literatură universală la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. A fost solistă a formației „Diate”. În 1989-1990, împreună cu Ion Aldea-Teodorovici, a susținut spectacole în toate orașele și prin satele Moldovei, dar și în România: la București, Cluj-Napoca, Brașov, Suceava, Iași, Botoșani, Focșani, Bârlad ș.a.

În anul 1991, împreună cu soțul său, câștigă premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia – 91”. În 1992 a fost protagonista filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an, împreună cu Ion este premiată la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov.

Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt "Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mânăstirea Căpriana" și altele, cântăreața Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol al Moldovei. În mai 1992, împreună cu Ion și poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, a cântat în fața luptătorilor de pe Nistru, iar mai târziu, pe parcursul anului 1992, i s-a conferit titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, Doina și Ion au pierit așa cum se știe, pe șoseaua dintre București și Urziceni, la Coșereni...

Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în orașul Leova din RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică a fost nevoit să se retragă din biserică. Mama sa, Maria Aldea, a fost moașă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalți doi frați fiind Adrian (care era de la o altă mamă) și Petre. Câțiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată.

În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvă în 1973. Este înrolat în armată în orașul Zaporojie; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici.

Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "Gavriil Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune.

În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul „Gavtiil Musicescu” din Chișinău, Facultatea Compoziție. În perioada 1982-1992 își desfășoară activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. În anul 1986 înființează formația „Telefon”, apoi „Diate”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră. Are un total de peste 300 de compoziții. Împreună cu soția sa a militat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu și alte simboluri naționale.

În 2011, jurnalista Victoria Popa, de la Jurnal de Chișinău, discuta cu fratele cel mare al lui Ion, Adrian Teodorovici: „„Tata a plecat devreme din viaţă şi mama a rămas cu noi trei. Le-am fost în loc de tată. Petrică terminase clasa a X-a, şi Ionel, clasa a VI-a”, îşi aminteşte Adrian Teodorovici. Tatăl său, simţind că pleacă din viaţă, l-a rugat pe fiul mai mare ca Petre şi Ion să-i urmeze calea de muzician. Adrian s-a împotrivit. „Tata lucra în Capela corală „Doina”, şi-a întemeiat familia aici, la Leova, cu mama lui Petre şi Ion, pentru că eu sunt de la altă mamă. La Leova a lucrat profesor de muzică. Muncea concomitent în trei locuri. Trăiam greu. Când erau concursuri, nu se dădea transport pentru a pleca la Chişinău. Avea un cor de 120 de copii. Trăiam în sărăcie şi eu nu voiam ca fraţii mei mai mici să fie săraci ca tata, pentru că arta nu era preţuită atunci. Ca şi acum, de altfel”, îşi aminteşte protagonistul nostru.

Ion şi Petre au învăţat vioara la Şcoala de Muzică din Leova, care a fost deschisă la insistenţa tatălui acestora, Cristofor Teodorovici, iar Adrian a învăţat de unul singur să cânte la acordeon. Astfel, la vârsta de 12 ani, lucra alături de taică-său. Acompania soliştii şi toate corurile create de capul familiei în mai multe sate, au fost chiar şi la Radio Chişinău. Înainte de a merge la studii, a plecat cu tatăl său la Moscova. Ajunşi în mijlocul unui parc, s-au oprit să asculte un concert al unei orchestre simfonice. „Valurile Dunării” al marelui Strauss, simfoniile lui Ceaikovski m-au lăsat fără grai, parcă aş fi fost în altă lume. Totul mi-a părut atât de frumos, atât de măreţ, mi-am zis că nu voi fi niciodată ca ei. Ulterior, tata a încercat să mă convingă că nu am dreptate, dar am decis să îmbrăţişez altă profesie”, îşi aminteşte cu o notă de regret în glas Adrian Teodorovici.

A studiat la Colegiul de medicină veterinară din Leova. În timpul studiilor, lucra în calitate de conducător artistic. Apoi a absolvit alte două instituţii, specialitatea – apicultura. „După aceste două facultăţi, muzica a rămas doar o pasiune. Am compus şi cântece cu motive pastorale, care încă mai sunt interpretate la Leova”, mai spunea Adrian Teodorovici. Locuia împreună cu soţia într-o casă la construcţia căreia au contribuit mult şi fraţii săi trecuţi din viaţă. Casa părintească au demolat-o, nu s-a mai putut face un muzeu, după cum planificaseră. Pensia era mică, dar prisaca îi permitea să-şi asigure un trai decent.

„Aş putea să nu lucrez, să trăiesc numai din comercializarea mierii, dar simt o plăcere când sunt util şi oamenii au nevoie de mine. Ba în apicultură, ba pe linia medicinei veterinare. Când eşti solicitat de oameni, parcă şi viaţa e mai uşoară”, ne spune gospodarul. Pasiunea pentru apicultură a apărut după ce a primit cadou un stup de albine de la tatăl său, Cristofor Teodorovici.

Îi place să-şi amintească de fraţii săi. Ion şi Petre îşi făceau studiile La Chișinău şi, în loc să meargă acasă, se duceau direct la fratele mai mare, unde puteau să privească televizorul, o raritate pe atunci. „Eram uniţi, le duc dorul, îi simt aproape prin muzica şi cântecele lor”, îşi împărtăşeşte emoţiile bărbatul. Cornelia, fiica lui Adrian Teodorovici, locuieşte în Italia. Şi Cornelia a absolvit Conservatorul.

„Ionel şi Petrică nu prea au fost apreciaţi la Leova, dar la Chişinău iată că au avut succes şi s-au afirmat după foarte multă muncă”, îşi deapănă amintirile Adrian Teodorovici. „Au obţinut succesul muncind enorm. Cântecele lui Petrică parcă ar fi fost compuse ieri. Era mândru de succesele pe care le-a înregistrat la festivalurile de la Mamaia,  sau Yalta şi apoi în Republica Moldova. Ionel s-a afirmat un pic mai greu, în schimb a obţinut şi el aprecierea largă şi unanimă a publicului. A avut multă susţinere din partea soacrei sale, doamna Eugenia Marin. Ea i-a unit ca duet, fiind şi o familie bună. Ion o iubea mult pe Doina. Cristi, fiul lor, ne mai sună, dar vine rar, este prins cu lucrul. Petrică are un nepoţel de la fată, leit Petrică. Când îl văd, îmi mai alin dorul de fratele meu. Relaţia cu nepoată-mea este una mai strânsă decât cu Cristi”, povestea fratele mai mare al Teodorovicilor.

Petre şi Adrian au purtat mereu numele tatălui – Teodorovici, iar Ion şi-a adăugat şi numele mamei. Ideea de adăugare a numelui mamei i-a aparţinut Doinei, care nu voia să se încurce numele la primirea onorariilor. Azi, Şcoala de Muzică din Leova poartă numele „Ion şi Petre Teodorovici”. La Leova, în amintirea fraţilor Teodorovici, se organizează anual festivalul care le poartă numele. Pe strada centrală a orăşelului, într-un scuar, este instalat un monument în memoria marilor compozitori şi interpreţi basarabeni – fraţii Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro