Valentin Plătăreanu devenise o enigmă pentru publicul de teatru din România la jumătatea anilor 80. Pur și simplu, actorul dispăruse de pe afișe, nu mai era de găsit în nicio distribuție. Era ca și cum nu ar fi călcat niciodată prin teatrele de la noi. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu cel care a revenit în atenția noastră abia după anul 2000, dar, de această dată, ca tatăl marii actrițe germane Alexandra Maria Lara.

Valentin Plătăreanu (30 ianuarie 1936, București – 16 aprilie 2019, Germania) a fost un cunoscut actor și profesor de actorie. În perioada 1958-1980, a interpretat peste 30 de roluri principale în piese de teatru jucate pe scena Teatrului de Comedie din București și a îndeplinit funcția de director adjunct al TNB. În anii 1978–1979 a regizat piesele „Hernani” de Victor Hugo; „Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare și „Rivalii” de Richard Brinsley Sheridan.

Ca actor de film a jucat în pelicule celebre românești, printre care se numără „Răscoala” (1965), „Frații Jderi” (1974), „Cuibul salamandrelor” (1978), „Un om în loden” (1979), „Duelul” (1981), „Enemy at the Gates” (cu Jude Law și Joseph Fiennes), „Offset” (2006). A interpretat roluri remarcabile și în multe filme de televiziune, atât în România, cât și în Germania.

În 1983, Valentin Plătăreanu a părăsit România și s-a stabilit în Germania împreună cu soția sa, Doina, și cu fiica sa, viitoarea actriță Alexandra Maria Lara, acesta fiind și motivul pentru care a „dispărut” din teatrul românesc. În 1992, el a înființat Școala de Actorie de la Charlottenburg (Schauspielschule Charlottenburg) împreună cu partenerul său, Henner Oft. Împreună cu fiica sa, Alexandra Maria Lara, a scris cartea „Und Bitte! Die Rolle unseres Lebens” („...Și, vă rog! Rolurile vieților noastre”, Kindler-Verlag, München, 2010.

Soția actorului, Doina, a fost profesor universitar de limba franceză. Şi-a pregătit doctoratul la Sorbona. Subiectul tezei de doctorat a fost „Teatrul de idei al lui Albert Camus". „A fost o perioadă tare agitată. Dădeam teze peste teze, iar plecările mele la Paris erau întotdeauna sub semnul întrebării. În acea perioadă l-am cunoscut pe Veve" (aşa cum îi spunea lui Valentin). „Nu eram niciodată sigură dacă pot ieşi din ţară pentru a-mi termina studiul. Am adorat limba franceză, mi-a plăcut să predau literatura acestei limbi, însă, din păcate, după aceea, la Berlin, n-am mai putut să continuu această meserie."

„„Am cunoscut-o pe Doina la Marea Neagră, în timp ce filmam cu Mariana Mihuţ pentru emisiunea «Clubul Tinereţii». Era cu o prietenă, frumoase amândouă, dar mi-au părut prea serioase, aveau o grămadă de cărţi pe plajă". Le-a invitat la un espresso şi... doi ani mai târziu s-a căsătorit cu una dintre fetele serioase! În ’83 au hotărât, de comun acord, să părăsească ţara: „Am plecat exact când mă aflam într-un moment culminant al carierei mele, fiindcă eram director adjunct la Teatrul National, lângă Radu Beligan, o mare personalitate. A fost o hotărâre grea! Dar în acea perioadă totul era absurd... chiar şi în conducerea unui teatru. Se întâmplau tot felul de lucruri tragicomice: ne confruntam cu normele de cenzură, cu o serie de restricţii privind materiale. Nu existau cherestea şi șervețele de demachiat pentru actori... ne loveam de birocraţie la orice pas în ceea ce privea repertoriul. Stăteam ore-n şir la discuţii cu oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, ca să stabilim dacă e corect un cuvânt sau altul din texte. În turnee nu puteam să lucrăm, pentru că veneau muncitorii de scenă la mine şi se plângeau: «Domnule Valentin, nu putem să cumpărăm pâine, că n-avem buletin de localitate». Pentru cei care iubeam teatrul şi colegii, era din ce în ce mai greu de suportat. Nu mai vorbesc despre cenuşiul din jur, despre frigul din teatre iarna, când publicul spectator rămânea îmbrăcat cu paltoanele. Aş fi făcut-o în continuare, pentru că iubeam teatrul, dar pentru Alexandra ne-am dorit o altă viaţă".

Aşa au pus punct şi au luat-o de la zero. Cu un copil de 4 ani, fără vreo promisiune, fără aranjamente. Au plecat la Berlin, de fapt cu intenţia de a ajunge în Canada, dar în acel an se depăşise cota de imigrare, aşa că au cerut azil politic şi au rămas în Germania. În primele luni i-a ajutat o prietenă, singura lor cunoştinţă, la care au şi locuit o vreme. „Primele slujbe au fost la negru", povestea Doina Plătăreanu. „Am curăţat un restaurant vietnamez împreună cu Veve, am lucrat la un salon de cosmetică, apoi iarăşi m-am angajat într-un restaurant grecesc ca barmaniţă. Îţi dai seama că nu era chiar plăcut de la «doamna profesor, vă rog...» la «drăguţă, dă-mi şi mie o bere!». Totuşi,
ne-am păstrat buna dispoziţie şi eram multumiţi că putem câştiga bani prin muncă cinstită." Vașentin era mai melancolic: „Mie mi-a făcut plăcere să muncesc, orice am făcut. Am fost şi grădinar, am lucrat şi la o centrală telefonică, însă munca asta şi umorul m-au salvat. Sigur că în Germania ne-am trezit într-o situaţie pentru care nici unul din noi nu era pregătit. Dar seara, după ce terminam munca, luam ce câştigasem şi mă duceam la ai mei mulţumit. Puteam să beau o bere rece. Îmi amintesc că înainte, în ţară, eram cu Amza /Pellea/, cu Fănică /Ștefan Iordache/, şi ne duceam să mâncăm ceva după spectacol. Ni se spunea: «Bere nu avem», dar apoi, ca o mare favoare pentru «actorii noştri iubiţi», ni se servea băutura răcoroasă nu în halbe, ci în ceşti de ceai, ca să nu observe ceilalţi clienţi."

Nu a regretat niciodată decizia luată în 1983? "Ba da. Am regretat scena şi publicul românesc. Dorul ăsta de teatru!", ofta domnul Plătăreanu. "Am jucat prea puţin. Şi teatrul a fost visul vieţii mele. După aceea s-a rupt. Am predat actorie la Berlin, am făcut film, dar în limba germană. Dorinţa mea a fost să joc în limba ţării mele, limba pe care o iubesc şi am vrut s-o slujesc."

Valentin Plătăreanu a realizat că vrea să devină actor când l-a văzut pe Laurence Olivier în „Hamlet". „Deşi în anul acela eram la Liceul Mihai Viteazul şi aveam excelent pe toată linia, puteam să intru la orice facultate fără să dau examenul de admitere, dar am vrut la teatru. Am auzit colegi care ziceau că n-au intrat la Construcţii sau la Medicină, au încercat la Institutul de Teatru şi întâmplător au şi reuşit, dar nu cred în actorii care au o asemenea biografie. La mine a fost o mare dragoste, de când am jucat primul rol, pe la 15 ani. Eram în liceu şi profesorul de franceză mi-a dat să-l joc pe Caţavencu."

A avut-o ca profesoară la IATC pe marea actriţă Irina Răchiţeanu Şirianu. „Eram tineri, aveam elan... Îmi amintesc cum am deschis teatrul de la Piatra-Neamţ. Ce buchet de actori în promoția din 1958: Mihai Dogaru, George Motoi, Leopoldina Bălănuţă, Cosma Braşoveanu, Florin Piersic... Nu ne convenea, pentru că voiam fiecare un aranjament mai călduţ, unul la Bucureşti, altul la Ploieşti. Puteam să mă duc la Toma Caragiu, care voia să mă ia la Ploieşti, dar ministerul ne-a obligat pe toţi să mergem la Piatra-Neamţ. Şi a fost o iniţiativă frumoasă ca destinaţie de teatru, care a rămas. La acea vreme, teatrul era susţinut, fiindcă era mijloc de propagandă! S-a investit mult, eu ca actor atunci aveam salariul mai bun decât un doctor. După aceea s-au introdus normele pentru actori. Ce absurd! De exemplu: dacă un actor îl juca pe Hamlet o dată pe lună şi altul avea cinci roluri mici, cel care îl juca pe Hamlet nu îşi primea salariul. Apoi, actorii care nu aveau norme erau obligaţi să lucreze pe şantier...". Oficial a debutat în teatru mai târziu, la vârsta de 22 de ani, cu rolul Henry Higgins, în "Pygmalion", de Bernard Show. Rolul preferat? Serghei din "Platonov" de Cehov. Îndrăgitul actor nu a avut ocazia să-l cunoască personal pe idolul său, Laurence Olivier, însă l-a strâns în braţe pe Sir Anthony Hopkins, care a jucat cu Alexandra în "The City of Your Final Destination" (2007). Odată, Alexandra i-a făcut altă surpriză: "Tata, stai o secundă!" şi i l-a dat pe... Coppola la telefon.

Valentin Plătăreanu a revenit pentru scurt timp în ţară imediat după Revoluţie. Şi-a îmbrăţişat familia, colegii, prietenii. Şi-au amintit de vremurile bune, când Teatrul de Comedie era vedetă în lume şi făcea furori de la Tel Aviv până la Stockholm, de la Malmö la Paris. În 2005, regizorul Didi Danquart turna în România filmul „Offset", cu Valentin Plătăreanu şi cu Alexandra în rolurile principale. Pentru actor a fost o experienţă unică să joace alături de fiica sa adorată în limba română.

Alexandra Maria Lara (născută Alexandra Plătăreanu, pe 12 noiembrie 1978, în București) este o actriță germană, născută în România, fiica actorului Valentin Plătăreanu. S-a mutat cu familia în Germania când avea patru ani și a absolvit Liceul francez din Berlin, după care a studiat la școala de actorie Charlottenburg Theaterwerkstatt. Încă nu absolvise gimnaziul când i s-a oferit primul rol principal în serialul tv "Mensch, Pia" (1996). A jucat în filmul de mare impact „Ultimele zile ale lui Hitler” (Der Untergang) din 2004, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2005. Tot în anul 2005 a fost premiată cu Goldene Kamera. Un alt film foarte cunoscut în care a jucat este „Doctor Jivago” (2002).

Actrița este căsătorită, din 2009, cu Samuel „Sam” Peter W. Riley (8 ianuarie 1980, Menston⁠, Bradford⁠, Regatul Unit), un actor englez si cântăreț, foarte cunoscut pentru rolul său din 2007 din filmul biografic „Control” (regizat de Anton Corbijns), despre viața lui Ian Curtis, solistul trupey Joy Division, și pentru rolul lui Diaval din filmul din 2014 „Maleficent”, în care rolul principal era jucat de Angelina Jolie. 

Până la vârsta de 16 ani, ea juca deja roluri principale în diferite drame de televiziune. De atunci, cariera ei s-a dezvoltat și a devenit o actriță de film respectată în întreaga lume. Cel mai faimos rol al ei de până acum, care a dus la recunoașterea internațională, este cel de Traudl Junge, secretara lui Adolf Hitler în filmul nominalizat la Oscar din 2004, „Der Untergang”. Datorită performanței sale convingătoare din acest film, marele regizor Francis Ford Coppola i-a scris o scrisoare și i-a acordat un rol principal în „Tinerețe fără tinerețe” (2007), film realizat după nuvelele lui Mircea Eliade și turnat la București.

În 2008 a participat la producțiile germane „The Baader Meinhof Complex” (de Eichinger) și „Kaiffeck Murders” alături de Benno Fürmann. Pe lângă rolurile sale în diferite filme în acel an, ea a fost membră a juriului de lungmetraj la Festivalul de Film de la Cannes 2008. Au urmat mai multe filme internaționale, pentru mari regizori, între care Spike Lee sau Quentin Tarantino, și alături de mari actori, ca Gerard Depardieu. În 2012 a apărut în producția internațională „33 Days - Born to Be Wikd”, în care a interpretat rolul lui Marlene Knaus (soția lui Niki Lauda).

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro