Minunata Cristiana Bota (născută pe 26 martie 1947), una dintre cele mai apreciate crainice ale televiziunii din România și vocea de aur a Teleenciclopediei, a fost dintotdeauna o emblemă a distincției și rafinamentului. Niciodată ostentativă, delicata blondă are o istorie de viață aparte.

Puțină lume mai știe asta azi, dar ea a debutat ca jurnalistă în presa scrisă: „Eram studentă la Facultatea de Filologie, la limbi străine. În anul al II-lea ne-au luat la Ziarul „Informaţia Bucureştiului" să facem practică şi acolo am rămas. Îmi plăcea foarte tare. Făceam rubrici de artă plastică, de teatru, cronici de film. La un singur domeniu nu mă pricepeam, cel economic. Primul meu material a fost despre o expoziţie de fotografie”.

Enervată, în contextul epocii, pe opacitatea unui șef, a migrat apoi spre televiziune: „După ce am terminat Facultatea, am mai stat doi ani la ziarul „Informaţia Bucureştiului" şi, pentru că şeful meu n-a vrut să mă lase să plec cu BTT (Biroul de Turism pentru Tineret - n.r.) - mi se oferise o excursie în Italia şi Algeria, iar el trebuia să semneze că mă întorc şi că răspunde pentru mine - am plecat. Fiind o tânără revoluţionară şi spunându-mi o colegă «Du-te la Televiziune, că acolo se caută oameni», m-am dus la redacţia de cultură a lui Dinu Săraru şi la redacţia de copii şi tineret. Pur şi simplu am zis: «Vreau să vin să lucrez». Între timp, figuram angajată la ziar, unde n-am vrut să mai merg”.

Lipsită de experiență, a luat-o practic de la zero, așa cum mărturisea într-un interviu acordat cu ani în urmă ziarului Adevărul: „Nu ştiam cum se face filmul, cum e camera, cum înregistrezi. Întâi am făcut nişte emisiuni de versuri. Luam câte un actor, îl puneam într-o sală de muzeu, recita versuri frumoase, iar eu montam şi dădeam emisiunea. „De dragoste" se numea. Dup-aia am lucrat la emisiuni de divertisment, făceam filme. Nu ştiam cum se filmează, cum se ţine microfonul, nu ştiam absolut nimic, dar am avut colegi care m-au învăţat”.

Apoi, șansa i-a surâs și a facut un mare pas înainte spre pupitrul de prezentator: „Într-o zi, pe culoarele televiziunii, cineva m-a întrebat dacă nu vreau să dau o probă de crainică. Am întrebat: «Ce-i aia?». «Cum sunt Delia /Budeanu/, Sanda /Țăranu/», mi-a răspuns. M-a întrebat ce limbi străine ştiu, i-am spus că engleză, franceză şi italiană. A doua zi am intrat în studio, nu ştiam ce se întâmplă, ce e dincolo de geamul respectiv. Am văzut nişte operatori cu căşti şi mi-au spus să mă uit într-o direcţie. Eram dezinvoltă din inconştienţă.

Mi-a zis «Citeşte!», m-a pus să fac un text de prezentare. L-am citit, eram senină, degajată, am citit textul în italiană şi franceză, le-am tradus în direct. Mi-au spus că o să primesc rezultatul în două săptămâni. I-au dat caseta preşedintelui de atunci şi m-au ales. Nu mi s-a părut nimic extraordinar. Noi ne făceam textele de prezentare sau ne duceam la redactorii respectivi şi le ceream informaţii. Eram limitaţi şi-atunci citeam foarte mult, căutam, studiam, ca să facem cinci rânduri de prezentare, care să fie accesibile omului de dincolo de ecran. Trebuie să te impui cu o anumită dragoste, asta o ai sau nu o ai. De exemplu, vorbeam atât de tare în emisie, încât a venit un coleg şi mi-a zis să încerc să vorbesc mai calm, mai frumos. Am fost luată şi aruncată într-o cuşcă cu lei”.

Conțtientă că, într-un asemenea domeniu, imaginea înseamnă enorm, Cristiana Bota a încercat să treacă sticla într-un mod original, fără a încerca să le copieze pe marile vedete ale micului ecran: „Nu m-a învăţat nimeni cum să mă îmbrac, cum să mă machez. Ţin minte că şeful meu de atunci mi-a acceptat odată şase guleraşe şi o bluză. Parcă eram la şcoală, în uniformă. Ulterior, am luat o hârtie mare şi am decupat-o cu foarfeca, cum fac bunicii, şi mi-am făcut un guler, ca o dantelă. Au venit prietenii să mă întrebe de unde o am. Era hârtia fină, de demachiat, pe care eu o decupasem. Pe urmă ne-au pus în legătură cu Zina Dumitrescu şi casa ei de modă. Ne-a dat multe rochii din colecţiile ei, nu exista eveniment la care să nu ne ajute. La început, veneam cu haine de-acasă! Da, mi-am terminat toate prietenele, toate vecinele, rudele. Vedeam câte o colegă cu o bluză frumoasă şi îi spuneam: „N-am cu ce să mă îmbrac diseară". Nu puteai să apari îmbrăcată la fel. Aveam zi de zi prezentări şi era dorinţa, ca şi acum, a unei femei, să arate bine. Aveam grijă de fiecare dată să trag bluza, să nu se vadă decolteul, n-aveam voie cu cercei mari. Una dintre condiţiile de bază era că, dacă vrei să prezinţi o ştire, nu trebuie să atragi atenţia asupra ta. Mi-am dezbrăcat toate prietenele, colegele care veneau şi îmi spuneau „Am o bluză frumoasă, nu vrei să te îmbraci diseară cu ea?". Machiajul nu era sofisticat, era o pudră pe care ne-o dădeau şi care îmi strângea faţa, parcă era var. Acum toate sunt la fel pieptănate, atunci fiecare era altfel. Când am apărut eu, îmi ziceau să nu încerc să le copiez pe Delia Budeanu şi Sanda Ţăranu. Nici n-aveam cum...”.

Evident, într-o epocă a controlului strict exercitat de organele de partid, nu au lipsit problemele cu cenzura: „Eu am avut probleme în mod special. De la texte de prezentare până la ţinută. Venea cineva în studio să vadă cum eram îmbrăcate. Textele le băteam la maşină şi pe urmă le dădeam la citit, la viză. Mai scăpam „şopârliţe". De multe ori emisiunile treceau la viză pentru că li se schimbau genericele de prezentare, se mai puneau „Ţara şi poporul", mai scăpau... Îmi aduc aminte că eram într-o transmisiune în direct, venisem din concediu de maternitate, eram acolo de dimineaţă şi era prima transmisiune, prin satelit, de pe vremea lui Ceauşescu. Eram obosită, stăteam ţeapănă pe scaun de câteva ore pentru că nu se ştia când intru în direct, mi se tot vârau nişte texte în faţă şi, la un moment dat, am primit unul care, din punctul meu de vedere, era uşor agramat: „Peste câteva momente vom transmite vizita oficială a tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu care face o vizită oficială". Am zis tare fac, mi-am dat seama că a trecut prea mult timp şi am luat-o de la început. La final am văzut cum au năvălit toţi în studioul de alături, a doua zi a fost mare şedinţă, la şase jumate m-au chemat de la CC (Comitetul Central - n.r.) şi urma să mă anunţe că plec din televiziune. Tudor Vornicu s-a ridicat şi a zis: „Nu, să speli pe jos", să n-apuce să zică că mă dau afară, pentru că asta urma. Aşa m-au salvat. Pe urmă m-au trimis la radio o perioadă îndelungată, ca să mă acopere”.

După 1989, Cristiana Bota a fost consilier pentru programele TVR 1 şi TVR 2 şi producător la TVR Internaţional. În prezent, ea îşi „împrumută" vocea unor personaje din filme documentare şi filme de lung-metraj. ... „Voiam să fiu actriţă, dar nu a fost să fie. Iar acum văd filme, urmăresc Premiile Oscar şi pe cele de la Cannes şi alerg să le văd cât mai «proaspete»”, a spus vedeta TVR. Ceea ce o ajută pentru a se păstra așa cum o cunoaște toată România este faptul că are multe activități.“Sunt chemată şi mă duc cu plăcere să citesc diverse materiale şi duc dorul Teleenciclopediei”.

Chiar dacă Teleenciclopedia a fost una dintre cele mai mari surprize și plăceri din viața sa, aceasta este depășită de cele două surprize din partea copiilor săi, nepoțelele ei. „Cel mai minunat cadou primit de la viaţă sunt fetele celor doi băieţi ai mei, Sofia-Maria şi Antonia-Cristiana, care au personalitate. Sunt foarte apropiate ca vârstă, cum sunt şi băieţii mei. Este bine, căci se joacă împreună. Băieţii cred că au moştenit de la mine dorinţa de a face televiziune şi le-a plăcut foarte mult”, a povestit vocea de la Teleenciclopedia.

...Dincolo de orice, rămâne însă un mare regret și o mare nostalgie legate de televiziune: „Nu e ușor, într-adevăr. S-au perindat prin fruntea instituției oameni feluriți : scriitori, oameni de cultură, activiști de partid, chiar și niște iluștri anonimi. Dar parcă e din ce în ce mai rău. De ce se vrea, oare, distrugerea televiziunii? Am lucrat în ultima perioadă la TVR internațional. Ce sansă nebună, să poți să le transmiți românilor din afară câte ceva din tot ce își doresc ei , ceva de care le e dor, pentru că le este dor, de fapt, de țara lor. În România nu se prinde postul. În străinătate postul transmite mai mult reluări și , că atare, sunt tot mai puțini oameni care lucrează acolo, în redacție.. Mi-a plâns sufletul…

După Revoluție au venit să conducă televiziunea regizori de renume, scriitori, oameni de cultură dar și neaveniți. Câte speranțe, câte regrete, câți bani cheltuiți aiurea, pe nu se știe ce…Imi pun și eu intrebări : de ce s-a desfintat canalul cultural? de ce nu mai avem emisiuni de artă și cultură? de ce s-a pierdut licența pentru transmiterea Festivalului George Enescu?(…) Oare un șef, un conducător al unei astfel de instituții, care aparține de fapt unui popor, nu trebuie să-și cunoască oamenii, să stea de vorba cu ei, să știe să fie un bun manager, și, în primul rând, să iubească televiziunea, și să vrea că ea să corespundă tuturor categoriilor sociale, tuturor gusturilor? Dar înainte de toate, trebuie să știe că o televiziune publică este o scoală pentru toți, un ghid, un reper în care trebuie să crezi”,  mărturisit cu amărăciune Cristiana Bota.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro