Tito era un om peste măsură de ambițios. Din Insulele Brioni, aflate în largul portului Polà, în cantonul Istria, și-a făcut reședința de vară. Acolo dădea petreceri somptuoase. Tot acolo i-a primit pe liderii țărilor nealiniate.

În semeția lui, se credea ultimul dintre Hasburgi. A investit destul de repede în toate fostele palatele imperiale. Călătorea cu trenul imperial albastru. Pe mare naviga cu un iaht alb, Galeb (Pescăruşul), o regată faimoasă. Pe ea, a oferit recepții strălucitoare cu jocuri populare, dansuri orientale, balete clasice. Avea iubite printre dansatoare și cântărețe, actrițe și top-modele.

Tito era un mare seducător. Era curtenitor, știa să danseze, vorbea bine. A cochetat cu dive, printre care Sofia Loren, Elizabeth Taylor, Farah Diba.

Soția lui era foarte geloasă. Partidul a despărțit cuplul Tito-Yovanka. Se temeau că îl va otrăvi. Tito a rămas singur. A murit la Ljubliana, Slovenia, în mai 1980. Înmormântarea sa i-a adunat laolaltă pe toți marii acestei lumi. Au stat drepți și au ascultat imnul Internaționalei Comuniste. Potrivit unor mărturii, Tito s-a convertit și a cerut un preot înainte de a muri.

Nu s-a putut afla adevărul. În loc de preot, i-ar fi putut trimite un agent secret. Întrebarea rămâne deschisă pentru că, de pe mormântul său din Belgrad, lipsește steaua roșie, simbolul dictatorilor comuniști. Să fi fost oare ultima lui dorință?

Încă din timpul vieții, Tito a fost mai mult decât o legendă în Iugoslavia. Era o religie. Avea adepți. Un pescar din Istria a povestit că Tito i s-a arătat după moarte.

Modelul lui de guvernare a fost utopic. A făcut să viseze un pic un popor pe care l-a înstrăinat de realitate. I-a reușit un incredibil număr de magie. În Iugoslavia, s-a putut trăi bine fără a munci. A fost posibil, dar nu pentru mult timp. Murind, a lăsat câmp liber războiului în Iugoslavia. Totul a trebuit refăcut din temelii.

Traducere în română și note de Marilena Lică-Mașala din volumul Goodbye, Tito (Amintirile une tinere provinciale cu idei înapoiate, de reeducat cu blândețe, în Iugoslavia lui Josip Broz) de Ivanka Paul, scriitoare franco-croată, publicat în 2018, în limba franceză.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro