Cristache Ciolac (17 decembrie 1870, București - 26 februarie 1927, București) a fost un virtuoz violonist, unul dintre primii creatori ai folclorului orășenesc, transformând tehnica lăutarilor români după stilul său propriu de interpretare (secunda mărită lăutărească și tendința spre un stil de virtuozitate). El a reușit, prin maniera sa de interpretare, să ridice tehnica violonistică lăutărească, fiind o influență uriașă pentru stilul dezvoltat mai târziu de Nicolae Buică și Grigoraș Dinicu.

S-a născut în 1870 în Bucuresti, în strada Speranței nr. 9, fiind fiul naistului Radu Ciolac și fratele violoniștilor Dănică Ciolac (care a participat la Expoziția Universală de la Paris ca vioară a doua în orchestra lui Sava Pădureanu), Barbu Ciolac, Alexandru Ciolac și al chitaristului Fotache Ciolac zis „Prințul” (chitarist de mahala de la sfârșitul secolul XIX, compozitorul „Sârbei avocaților”). Începe să cânte, mai întâi, în taraful tatălui său ca vioară a doua, la nunți bucureștene dar și în cârciumile din centrul vechi (Lipscani și Blănari).
În 1890, își formează propriul taraf. Din același an cântă la diferite restaurante de cartier, nunți țărănești de la marginea Bucureștiului, din 1892 începând să fie solicitat de către localurile centrale, mai pretențioase.

În 1894, pleacă în primul său turneu în străinătate, în Belgia, revistele muzicale din România începând să scrie apreciativ despre taraful său. Întors în București, în 1895, începe să cânte la „Berăria cooperativă” de lângă Teatrul Național, dar și la restaurantele „Elyseu”, „Continental”, „Terasa” și „Iordache” (la ultimul cunoscându-l pe violonistul Jan Kubelik, cu care leagă o strânsă prietenie).
În 1900, la Expoziția din Paris atât Ionescu Iordache (bucătarul și patronul de la „Iordache”), cât și Cristache Ciolac reprezintă Pavilionul Românesc. În același an este invitat de președintele Franței, Emile Loubet, să cânte în grădina palatului Elysee, unde primește 2.000 de franci și este decorat Ofițer al Legiunii deOnoare. În 1901, compune prima sa horă, „Hora din Văleni”.

În 1902, îl cunoaște pe George Enescu, acesta culegând de la el o serie de cântece populare ce îl vor inspira în compoziția „Suită sătească”, între care notabile sunt: „Hora nebună”, „Lățeasca” și „Hora miresei” (ultima fiind o variațiune pe tema folclorică, semnată de însuși Ciolac). Printre admiratorii lui Cristache Ciolac din această perioadă se numără scriitorii Alexandru Vlahuță, Octavian Goga și Barbu Delavrancea. Din vara lui 1902 începe să cânte la Sinaia, în parcul casei boierului Mitică.

În jurul anului 1914, Cristache Ciolac deține supremația tuturor lăutarilor bucureșteni, fiind aproape unanim recunoscut drept cel mai bun lăutar violonist din București. În această perioadă este ascultat de oameni ca Sarah Bernardt, Ignaz Paderewski, Robert de Flers etc.
În 1915, îl cunoaște pe academicianul francez Jean Richepin, ce îl amintește în același an în cotidianul francez „Les Annales”.
În 1916, Cristache Ciolac intră în serviciul popotei Marelui Cartier General al Armatei, protejat fiind de intervenția lui George Enescu pe lângă forurile militare în privința scutirii muzicanților de linia întâi a frontului. Influențat de activitatea muzicală de pe front a lui Ciolac, Radu Rosetti începe să scrie sonete inspirate din versurile lăutărești ale violonistului.

Tot acum Enescu începe să strângă legăturile sale cu Ciolac, notând o altă serie de melodii populare din repertoriul său mai târziu: „Ca la brează”, „Sârba din căruță” și „Hora Bâzoiul” din care se va inspira pentru Sonata nr. 3 pentru pian și vioara în caracter popular românesc. Cele 43 de melodii notate de George Enescu de la Ciolac în 20 de pagini, poartă titluri precise. Melodiile lăutărești culese, constituie, în realitate, o parte din repertoriul lui Cristache moștenit de la precursorii săi. Culegerile sunt redate, în integralitate, așa cum le-a transcris Enescu după dicteul lăutarului

În 1918, influențat de întâlnirea cu Ciolac, Richepin ține o conferință la Paris cu titlul „Roumaine ame” („sufletul românesc”) În același an, Cristache se lasă de muzică din cauza unei paralizii la brațul drept, angajându-se ca inspector al pescăriilor statului.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro