Foametea din anii 1946-1947 din România a fost o perioadă de lipsuri alimentare majore în special la nivelul României și, în special, al Moldovei, consecință a unui nefericit complex de cauze: în principal seceta (care a inspirat și celebrul poem al lui Labiș „Moartea căprioarei”) dar și distrugerile agriculturii provocate de război, existența livrărilor de alimente impuse de condițiile armistițiului (și de existența Armatei Roșii), efectele negative ale reformei agrare din martie 1945, precum și lipsa de interes — în contextul ocupației sovietice — a guvernului, care nu a controlat zona de est a țării timp de un an.

Foametea din 1946 – 1947 a avut ortigini multiple, complexe: operațiunile militare și distrugerile provocate de război, în martie – iunie 1944, în regiunile nordice și centrale ale Moldovei istorice; ocupația sovietică și jaful local sistematic al acesteia; pământul arabil nelucrat în 1945 – 1946; lipsa forței de muncă agricole în 1944 – 1946, moartă în război, prizonieră în lagărele sovietice sau plecată în refugiu în sud – vestul țării; lipsa precipitațiilor în 1945 – 1946; dezinteresul guvernului pro-comunist condus de dr. Petru Groza pentru reluarea lucrărilor agricole sistematice în zonă; lipsa utilajelor și animalelor pentru lucrări agricole în 1944 – 1946.
Pentru autoritati, criza sociala cauzata de foamete fusese previzibila inca din vara, cand seceta prelungita compromisese recolta. Totusi, aceasta problema nu a fost prioritara pe agenda guvernului instalat samavolnic la 6 martie 1945 și care a provocat declanșarea grevei regale (Mihai I a refuzat multă vreme să contrasemneze actele emise de guvern), din cauza campaniei electorale, care se anunta la fel de dura precum consecintele secetei. Abia dupa ce s-a reușit fraudarea scrutinului de la 19 noiembrie 1946, cabinetul Groza a initiat unele masuri de asistenta a regiunilor infometate.
Incepand cu luna decembrie, ziarul oficial al Partidului Comunist, Scinteia, lansa apeluri umanitare pentru ajutorarea populatiei din judetele afectate de seceta. Guvernul a distribuit cereale din fondul de rezerva al statului, dar cantitățile erau total insuficiente insa. Economia agrara a Romaniei era subordonata la acea data platii datoriei de razboi catre URSS, iar cotele pentru regiunile infometate s-au epuizat extrem de repede, foametea perpetuându-se dramatic. Scânteia (varianta autohtonă a Izvestiei de la Moscova) acorda spatii largi prezentarii colectelor facute de „oamenii muncii" pentru Moldova, dar, îIn realitate, situatia taranilor din estul tarii devenise critica, acestia plecand de la casele lor spre judeteledin sudul țării, in speranta cumpararii unui sac cu porumb sau cu grau, care sa aline foamea familiilor.
Pentru a încerca să evite haosul provocat de această migrație internă de proporții, Ministerul de Interne a cautat sa stopeze prin orice mijloace exodul taranilor din regiunile afectate de foamete spre judetele unde se mai gaseau cereale. In luna ianuarie 1947, printr-un ordin special, jandarmii aveau obligatia de a cobori din trenurile spre Bucuresti pe orice locuitor din regiunile infometate care nu avea bilet sau ordin special de calatorie. Cumpararea biletelor era de altfel imposibila, deoarece statiile CFR primisera dispozitii sa nu mai vanda legitimatii de calatorie in satele bantuite de foamete. Pe acest fond apar si primele zvonuri privind „sovietizarea" Romaniei. Se spunea ca dupa modelul URSS, oamenii nu vor mai avea voie sa de deplaseze in localitatile invecinate, pentru a primi numai stirile oficiale si a fi mai usor controlati. In raportele interne,
Curand, confruntate cu o posibilă revoltă populară, autoritatile nu au mai avut ce face și au renuntat la interdictiile de transport ale cetatenilor. Țăranii moldoveni s-au indreptat spre regiunile sudice, de unde se puteau cumpara cereale. La inceputul lunii februarie 1947, mii de tarani au cutreierat judetele Dolj, Romanati si Teleorman, cumparand porumb la preturi peste nivelul pietei. Insa guvernul nu le-a permis sa transporte proviziile spre locurile de origine. Argumentand ca dorea sa preintampine specula, Ministerul de Interne a permis transportul de porumb si grau spre Moldova numai cu autorizatii speciale. In numeroase cazuri, cerealele cumparate de tarani cu banii proprii au fost confiscate de jandarmi, pentru a fi distribuie „just" spre toate regiunile afectate de foamete. Din aceasta cauza au fost numeroase cazuri in care grupuri de tarani au oprit trenuri de persoane sau de marfa, i-au sechestrat pe mecanicii CFR si i-au obligat sa ataseze locomotivele la trenurile lor de cereale. Posturile rurale de jandarmi s-au dovedit incapabile sa stopeze aceste actiuni ale moldovenilor, existand sute de astfel de „rapiri" de locomotive in perioada ianuarie-martie 1947. La sfarsitul lunii ianuarie, numai in gara Craiova erau 2.000 de tarani care cumparasera cereale si asteptau sa gaseasca o locomotiva pentru a se deplasa spre locurile de origine.
Jandarmii aveau ordin sa opreasca din drum vagoanele cu porumb si grau, inainte sa intre in regiunile infometate. De obicei, asta se întâmpla in zona Ploiesti-Buzau, ajungandu-se uneori la adevarate batalii intre tarani si jandarmi. Frecvent, populatia din garile in care se realizau confiscarile de cereale sarea in ajutorul moldovenilor, busculadele incheindu-se in unele situatii cu dezarmarea soldatilor si schimburi de focuri.
Marea foamete a provocat zeci de mii de victime dar situația a fost și mai dramatică dincolo de Prut. În RSS Moldovenească au fost cel puțin 115.000 de victime, dar alte surse dau cifre ce ajung la 300.000, aproape 10% din populația de atunci a fostei Basarabii. Contemporanii fenomenului au lăsat mărturii cutremurătoare: „„Foametea aceasta a fost programată. Când oamenii noştri au tras foamea aceasta organizată de Moscova, de Stalin, ei au spus: „Mai bine muncim pentru două copeici în cruce, dar lasă să fie de toate”. Şi ei lucrau zi şi noapte după aceasta, lor li se lua roada, o transportau în Ural, unde sunt uzinele lor. Şi ei s-a înarmat cu bombe atomice, rachete şi tot aşa. Năcazul foamei a fost organizat cu scopul că aieştia să robească într-aiurea. Să nu-l bată cu biciul cineva şi el să se ducă la lucru, dar teama, frica aceasta: „Mai mult nu vreau să fiu flămând, să mor de foame”. Şi ei munceau, roada lor o încărcau în vagoane şi o duceau. Iaca care a fost scopul principal al foamei”. Sau: „După câte mi-au povestit buneii, a fost o foamete organizată, s-a luat totul de la ţărani, toate produsele, toate rezervele, pentru ca să creeze o foame şi după aceasta să i se dea omului două-trei grăunţe şi să fie mulţumit, şi să tacă, să suporte şi deja să considere cum că conducerea de atunci era foarte bună”.
Istoricii de la Chișinău de azi, precum Larisa Turea, consultând arhivele, au explicat că, prin înfometare și umilire, sovieticii încercau să frângă rezistența românilor din teritoriile reocupate: „Pentru a anihila rezistenţa s-a impus acest regim al colectărilor de cereale, dar nu numai, pentru că erau impozitate toate produsele agricole. Treceau ca un val, ca un tsunami prin satele moldoveneşti şi rechiziţionau absolut totul. Am câteva fotografii în carte, unde este impozitul de prune. Deci, nici prunele uscate nu mai puteau fi păstrate. Se rechiziţionau până şi mazărea, fasolea, lintea. Oamenii erau lăsaţi cu un minimum de subzistenţă sau chiar deloc. Sunt cazuri în care aceşti agenţi luau unicul tobultoc de cereale de sub căpătâiul copiilor, care, astfel, erau sortiţi să moară de foame. Şi, la început, li se spunea: „Acum luăm (parcă ar fi fost un împrumut benevol), dar mai târziu vă vom întoarce”. Şi, de fapt, s-a colectat mai mult decât a fost mai târziu adus ca ajutor”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro