Doi mari actori a dat Băileștiul și - coincidență tragică! - nici Amza Pellea și nici Dumitru Furdui și-au încheiat prematur carierele artistice. Dumitru„Tică” Furdui (27 octombrie 1936, Băilești, Dolj – 13 aprilie 1998, Paris) a fabsolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1957, nu fără peripeții (pentru că a fost eliminat temporar în 1956, fiind învinuit că simpatiza cauza revoluției anticomuniste din Ungaria), devenind ulterior interpret de comedie în teatru, film și televiziune. De fapt, Furdui s-a născut la Soroca, în Basarabia, într-o familie de români care s-a refugiat în Oltenia la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși născut în Basarabia, actele de identitate i-au fost întocmite în România.

Dispariția sa, survenită în exil, la Paris, a ridicat multe semne de întrebare și a stârnit multă durere în rândul colegilor de breaslă și al publicului ce l-a admirat în zeci de roluri, din 1958, anul debutului său și până în momentul în care, persecutat de cenzură, a hotărât să lase tot în urmă și să părăsească țara, plecând în bejenie. În 1982 s-a refugiat politic în Franța, unde a lucrat sporadic în cinematografie, până la finalul survenit în circumstanțe neclare (o ciudată defenestrare de la etajul opt al imobilului în care locuia, într-o periferie a orașului de pe Sena). Actorul ducea o viață retrasă, exilul nedovedindu-se soluția visată; iar în momentul decesului, fiul său, Tudor Furdui, devenit ulterior crainic sportiv la TVR, se afla în România. Actorul a scris și memorialistică, una destul de picantă: „Lumea Teatrului românesc" și două volume apărute postum în 1999 la Editura Fronde sub titlul „Teatrul în comunism”.

A devenit cunoscut şi iubit de public în special pentru rolurile sale de comedie în teatru şi film. A debutat în 1958 în pelicula „Doi vecini“, regizată de Geo Saizescu, avându-i colegi de platou pe Grigore Vasiliu-Birlic, Nineta Gusti, Ion Lucian și Carmen Stănescu. Au urmat „Setea“, „Soldaţi fără uniformă“, „Un surâs în plină vară“ sau „Împuşcături pe portativ“. L-a jucat pe Cristoloveanu în „Brigada Diverse intră în acţiune“ (1970), alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu și Dem Rădulescu. N-a lipsit din comediile de neuitat „B.D. în alertă“ sau „B.D. la munte şi la mare“. A fost remarcabil în rolul inginerului agronom Geo în filmul „Toamna bobocilor“, regizat de Mircea Moldovan. În teatru a făcut roluri semnificative în „Balerina portocalie“, în „Câinele grădinarului“, în „Sânziana şi Pepelea“ sau în „Triumful talentului“, unele dintre ele difuzate și la Teatrul Naţional Radiofonic. ”viața e ca un vagon”, de Paul Everac și jucată la Teatrul Mic, este cea mai cunoscută piesă în care a apărut în rolul principal. În anul 1982 s-a refugiat politic în Franţa, unde a apărut sporadic în câteva pelicule: „Roselyne et les lions“, „Rue du Bac“ sau „La rançon du chien“, dar, într-o lume nouă și cumplit de concurențială, nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat. Aici, a jucat și în piese ca„ Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu sau „Para­disul la mica tocmeală”, în 1983, spectacole regizate de românul Virgil Tănase la Teatrul Lucernaire din capitala Franței.

„Spiritul liber al marelui actor a atras repetat cenzura, ultimele piese ale sale fiind aruncate la gunoi. Mutat de la Teatrul Mic în provincie, a continuat să bată recorduri de popularitate. Piesa sa ”Happy end la miliție” (în care juca alături de Ștefan Bănică  Senior) s-a jucat de cele mai multe ori în istoria teatrului ploieștean (peste 500 de reprezentații în numai trei ani), până în momentul în care cenzura l-a motivat să rămână ca refugiat politic în Franța. M-a iubit teribil și-i datorez mult ca afost la un pas să se sacrifice pentru mine”, povestea emoționat Tudor Furdui, băiatul actorului. Ajuns la Paris, actorul a făcut un gest ieșit din comun. În 1985, pe Esplanada de la Trocadero, în centrul Parisului, Dumitru Furdui a protestat cu o pancartă pe care scria „Ceaușescu, dă-mi copilul” și amenințând că va recurge la o soluție extremă. (Avea asupra lui două sticle cu bezină.) Demersul său disperat a convins autoritățile comuniste din România să-l urce în avion pe Tudor, pe atunci în vârstă de 15 ani, fiul său și al unei balerine.

„Tata ar fi vrut să mă fac actor, dar personalitatea lui artistică era atât de puternică încât am simţit că nu o să mă ridic niciodată la nivelul lui din punct de vedere actoricesc. Şi toată lumea m-ar fi comparat cu el. Poate nu am avut curajul pe care l-au avut Ştefan Bănică, Mihai Constantin și Oana Pellea. Nu am făcut actorie şi atunci drumul meu a cotit spre televiziune. M-am simţit mai în elementul meu. Am fost tot timpul pasionat de sport şi l-am combinat cu micul ecran. Am ieşit prezentator şi realizator de emisiuni”, a explicat mai târziu Tudor Furdui.



 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro