Ministrul Educației susține ferm schimbarea Legii Educației. Ministrul Educației a discutat deja despre noua Lege a educației pe care Guvernul o are în lucru și care va pregăti “terenul fertil” al școlii românești reformate, modernizate, până în toamna anului 2022, potrivit România TV.

Practic, din anul școlar următor, schimbările ar trebui să intre în vigoare!

”Este nevoie să punem accentul cu adevărat pe centrarea pe elev a educației, pe dezvoltarea de competențe, a fost evidențiat foarte mult rolul competențelor digitale, pentru că – după ce vom încheia această criză sanitară și în curând o vom încheia – sistemele de educație vor arăta diferit. Vor pune mult mai mult accent pe componenta digitală, și asta se va întâmpla cu sau fără voia noastră. Se va întâmpla, că vrem sau că nu vrem, evoluția spre digital”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru Gandul.ro.

Ministrul Educației vrea ca Bacalaureatul să se schimbe.

”Bacalaureatul ar putea să fie schimbat, dar, pentru a nu induce niciun fel de idei false, precizez de la bun început:

Bacalaureatul, da, trebuie să fie altfel, dar după ce elevii au parcurs un întreg ciclu. E nevoie de parcurgerea unui întreg ciclu, e nevoie de o pregătire într-un context în care să cunoști toate regulile jocului. Nu vor fi schimbări peste noapte, asta vreau să vă asigur. V-am spus, rezultatele se vor putea vedea în educație într-un termen mediu și lung.", a spus Sorin Cîmpeanu.

Iar cu noua lege Universitățile vor trebui să își asume responsabilitatea eliberării diplomelor de Doctorat.

Totodată, altă schimbare se referă la revenirea la Trimestre. În câteva luni se va face publică structura anului școloar în care va fi prezentată forma finală.

,,În luna martie va trebui să avem structura anului școlar cunoscută. Pentru 2022 – 2023. În luna martie. Și vom avea și un ordin de ministru prin care se va promova structura anului școlar. Sigur, principalul subiect va rămân acesta, trimestre sau semestre.”, a mai spus ministrul Educației.

Despre Titularizare:

,,Și modalitatea de titularizare în învățământ este un aspect care trebuie avut în vedere, tocmai în ideea de a putea atrage acele resurse umane care sunt, într-adevăr, competente și care au chemare pentru profesia de dascăl și trebuie să fie susținute.

E clar că este nevoie și de o schimbare la nivelul acestui sistem de titularizare, după cum e nevoie de o schimbare – și avem, în România educată, proiectul care a beneficiat de cea mai largă consultare publică”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro