Material realizat de publicația Observatorul din Toronto - partener Comentator.ro

La Toronto, Montreal, Vancouver Ottawa și alte orașe canadiene, în fața primăriilor s-a ridicat steagul Ucrainei și au loc manifestări pentru oprirea războiului din Ucraina. Alături de comunitatea ucraineană din Canada ( care numără în jur de 1,2 milioane persoane) participă și membri ai diferitelor comunități inclusiv membrii ai comunității românești. Iată un articol primit de la doamna Raluca Prelipceanu, din Paris:

În memoria bunicului meu, Gheorghe T. Prelipcean, nãscut în 1907 la Horodnicul de Jos, ca fiul cel mai mare al lui Tit și al Veronicãi, membru și președinte al Asociației „Arboroasa” de la Cernãuți în perioada interbelicã adresez un apel pentru protejarea populației civile românești din regiunile aflate actualmente pe teritoriul Ucrainei.

Bunicul meu, rãmas orfan de mic a absolvit liceul „Eudoxiu Hurmuzaki” din Rãdãuți, promoția 1927-1928 și apoi a studiat la Facultatea de Istorie din cadrul Universitãții din Cernãuți fiind bursier, împreunã cu fratele sãu, Aurel, devenit ulterior profesor de francezã la liceul „Eudoxiu Hurmuzaki”. În momentul în care trupele sovietice au ocupat Bucovina de Nord, bunicul meu era student la a doua Facultate din cadrul aceleiași Universitãți, cea de Drept. S-a refugiat la Hunedoara unde a lucrat în cadrul administrației și s-a cãsãtorit cu bunica mea.

Fiind trimis ulterior la Târgu-Mureș, pe atunci parte a regiunii autonome maghiare, a fost printre primii români acceptați în administrația localã. Și-a încheiat studiile de Drept la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Hordonciul de Jos, satul bunicului meu se aflã lângã granița cu Ucraina, în Bucovina. Numele de "Bukowina", „Țara fagilor” apare prima datã într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dãruiește lui Ionaș Vitezul trei sate aflate pe apa Siretului, „în sus pânã la bucovina cea mare, pe unde se aratã drumul de la Dobrinãuți...” .

În 1775, Bucovina a intrat în componența Imperiului Habsburgic, fiind cedatã de otomani austriecilor. La recensãmântul din 1776 în Bucovina, numãrul locuitorilor era de circa 70.000. Conform estimãrilor 85,33% erau români, 10,66% slavi și 4% alte etnii. În urma politicii de colonizare a Imperiului Habsburgic, în Bucovina s-au stabilit: ruteni, germani, maghiari, polonezi, lipoveni, armeni, evrei și români ardeleni, fapt ce a condus la unele modificãri demografice. Domnul Moldovei Grigore Ghica al III-lea a plãtit cu capul în 1777 faptul cã s-a opus cedãrii Bucovinei.

La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multã autonomie și crearea unui ducat românesc, iar „împãratul austriac sã poatã purta și titlul de mare duce al românilor.”

În 1849, Bucovina primește statutul de autonomie în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împãratului Franz Josef se adãugã și acela de Mare Duce al Bucovinei.

Totodatã, este creatã Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oarã în 1861 sub președinția lui Euduxiu Hurmuzaki. Recensãmântul din 1910 a evidențiat 800.198 de persoane, din care: 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari și alte etnii.

La 15/28 noiembrie 1918, Consiliul Național Român convoacã Congresul General al Bucovinei.
Întrunit în Sala Sinodalã a Palatului Mitropolitan din Cernãuți sub președinția lui Iancu Flondor acesta a votat în unanimitate unirea cu România.

La 23 august 1939 în urma pactului Ribbentrop Molotov s-a decis anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de cãtre puterea sovieticã. Românii care au încercat sã treacã granița au fost masacrați, în ciuda promisiunilor autoritãților sovietice de ocupație, așa cum s-a întâmplat și în cazul masacrului de la Fântâna Albã de la 1 aprilie 1941. Gheorghe Hârsu, fratele strãbunicului matern care fusese învãțãtor în acele pãrți a primit la sine în satul Sibiciul de Jos, comuna Pãtârlagele refugiați din Bucovina, cãsãtorindu-se ulterior cu una dintre persoanele refugiate. În urma destrãmãrii URSS, teritoriile românești din Bucovina de Nord au rãmas parte integrantã a Ucrainei.

În 2018, la 100 de ani de la unire, am cãlãtorit prin mijlocirea « Asociației Credințã și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga » la Cernãuți unde am putut vizita Universitatea din Cernãuți, sediul fostei mitropolii române din Bucovina, pãstoritã ultima datã de mitropolitul Visarion Puiu, refugiat ulterior în Franța și condamnat la moarte în contumacie de autoritatea sovieticã. Cu acest prilej am întâlnit-o și pe doamna Alexandrina Cernov, profesor la Universitatea din Cernãuți, fondator al Societãții pentru Culturã Româneascã „Mihai Eminescu” din Cernãuți, membru corespondent al Academiei Române, o militantã neînfricatã pentru drepturile minoritãții românești.

Totodatã am putut vizita și casa pãrinteascã a domnului Constantin Flondor, vrednic urmaș al lui Iancu Flondor, artizanul unirii de la 1918, conduși fiind chiar de acesta.

Țin sã precizez cã am fost bursierã a Departamentului pentru românii de pretutindeni, în cadrul programului de burse Petre Țuțea în anul 2006/2007 în timpul tezei de doctorat pe care am realizat-o la Universitatea Paris I Sorbona despre migrația românilor.

Studiile pe care le-am întreprins cu aceste prilej mi-au permis sã realizez amploarea fenomenului migraționist, dar și o estimare a numãrului de români care locuiesc în afara granițelor țãrii, atât datoritã fenomenului migrației recente, cât și în cadrul comunitãților istorice românești.

De asemenea, în tradiția familiei, am absolvit și masterul Societate, artã, identitãți în Europa Centralã și de Est din cadrul facultãții de Istorie și Filosofie a Universitãții Babeș Bolyai.

În prezent sunt profesor la liceul Jean Baptiste de la Salle și profesor asociat la Universitatea Paris I Sorbona. România are obligația moralã de a acorda ajutor etnicilor români care locuiesc în afara granițelor. Lansez așadar prin prezentul memoriu un apel autoritãților, dar și organizațiilor civile de a acorda asistențã populației provenitã din comunitãțile românești din Ucraina și nu numai.


Paris, 25 februarie 2022
Raluca Prelipceanu, Paris

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro