Era o zi de mijloc de vară, la fel ca toate zilele care au curs peste orăşelul de la margine de ţară. Oameni grăbiţi, împovăraţi de gânduri şi necazuri, se îndreaptă spre cine ştie unde şi trec nepăsători unii pe lângă alţii. Cei mai în vârstă, cu măştile sub bărbie, se adună în grupuri, pe bănci, la umbră, ignorând recomandările autorităţilor, discutând despre tot şi despre toate...

Civilizaţia, îmbrăcată în haine curate, cu statura dreaptă şi privire blândă, cu mersul elegant, străbate nevăzută străzile oraşului, privind curioasă în jur. Dintr-o maşină care trece cu viteză redusă pe lângă trotuar, se aude o manea, dată la maxim. Cântecul urlat atrage privirea indignată, dar şi admiraţia celor aflaţi în preajmă. Două fete machiate strident, îmbrăcate sumar, în pantaloni scurţi şi tricouri colorate, lăsând la vedere bronzul cules pe marginea Dunării, privesc extaziate, spre maşina de lux, cu numere străine, oprită în dreptul lor.

Prin geamul coborât, un bărbat cu tenul măsliniu, cu ochelarii de soare înălţaţi peste părul negru-sârmos, scoţând la vedere un braţ tatuat, aruncă în scârbă o cutie de bere, care se rostogoleşte cu zgomot de tinichea, pe asfalt. Îşi scoate ţigara din colţul gurii, şi zâmbeşte cuceritor, către cele două fete. După ce aruncă, cu un bobârnac scurt, chiştocul nestins pe trotuar, vorbeşte răguşit:

Ce face fetele?... Merge ele la o plimbare cu Merţanu’? Fetele zâmbesc, apoi se îndepărtează, fără să răspundă invitaţiei.
Hai, fă, că oricum nu vă luam, nasoalelor!

Un râs, în cascadă, răsună dinspre un grup de tineri aflaţi pe o bancă, la umbra deasă a unui castan. Cu sticle de bere şi suc, pungi de snacks-uri aruncate în jurul lor, mestecând, ca nişte hârciogi în călduri, seminţe de floarea soarelui şi dovleac, comentează înfierbântaţi, jocul unei echipe de fotbal, care nu a câştigat meciul din tur.

În jurul lor, asfaltul e acoperit cu un covor gros, din coji de seminţe scuipate cu precizie, printre dinţii îngălbeniţi de tutun. Un bătrân sprijinit într-un baston, se opreşte din mersul lui agale, şi îi priveşte atent. Un băiat cu o creastă de păr colorată în roşu, ras până la piele în jurul tâmplelor, priveşte peste ochelarii de soare, coborâţi pe nas, la omul care rămăsese neclintit, în faţa lor:

– Ce vrei tataie? Ne cunoşti şi vrei să ne saluţi?!... Hai, ia viteză şi du-te acolo, la moşii tăi!

Bătrânul vorbi, ca şi cum nu-l auzise pe tânărul care bea însetat, dintr-o sticlă de bere:

– Aceste mizerii, pe care le aruncaţi pretutindeni, fără ruşine, o să sufoce oraşul, transformându-l într-o groapă de gunoi, spuse, apoi se îndreptă către parcul din apropiere.

Băieţii izbucniră, brusc, într-un râs fără oprire, strigând în urma lui:

– Bă', ce-o să mai facă gunoierii şi săracii care iau ajutorul social? Nu trebuie şi ei să facă ceva, că doar n-o să-i plătească degeaba, primăria?! Uite că le dăm noi de lucru, continuă tânărul, azvârlind sticla goală de bere, în urma bătrânului. La cimitir cu tine!... S-a dus vremea ta, boşorogule!

Civilizaţia privi îngrozită spectacolul prost, la care, printr-o nefericită întâmplare, fusese nevoită să asiste. În jurul ei, lumea e desprinsă dintr-un loc, pe unde ea, Civilizaţia, pare că n-a trecut niciodată. Auzi, atunci, o voce batjocoritoare, cunoscută. O femeie gârbovită, cu faţa brăzdată de riduri, nasul acvilin, bărbia ascuţită şi părul încâlcit, care stătea ghemuită pe treptele din marmură ale monumentului ce străjuia parcul central, îi zâmbea ironic, dezvelindu-şi gingiile ştirbe.

– Ce te uiţi aşa mirată, în jur, dragă? Au trecut ani, de când nu ai mai fost pe aici. Pentru cei pe care tocmai i-ai văzut, cei "şapte ani de-acasă", nu mai sunt şapte, pentru că nu mai există "acasă". Părinţii nu mai au timp să-şi educe copiii, ei sunt plecaţi peste mări şi ţări, să trudească. Copiii nimănui, au rămas vegheaţi de ecranele smartphone-urilor, televizoarelor şi mâncărurilor de la fast- food. Nu mai vor să citească, să fie civilizaţi, sau să se bucure de frumuseţea simplă a naturii, pe care o distrug sistematic. Pe zi ce trece, regatul tău, al civilizaţiei, unde oamenii erau educaţi, politicoşi şi curaţi, se transformă în regatul meu, al Nesimţirii.

Civilizaţia privi îngrozită, cum un grup de copii gălăgioşi, înarmaţi cu un tub de vopsea, scriu pe soclul monumentului cuvinte însoţite de desene obscene, mânjind luciul marmurei.

Nesimţirea se ridică de pe trepte, scuturându-şi praful din faldurile rochiei lungi şi murdare, privindu-i cu admiraţie, ca pe nişte elevi silitori. Grupul de copii se îndepărtă ţipând, mândri de isprava lor, alergând către vechiul foişor din lemn, de unde, în trecutul frumos al oraşului, în serile de vară, se auzea muzica de fanfară. Din câteva lovituri precise, cu picioarele, aşa cum văzuseră ei în filmele de la televizor, scândurile proaspăt vopsite, din balustrada foişorului, se frâng sfărâmate, ca nişte beţe de chibrit. Nimeni nu vede, nimeni nu reacţionează...

După ce foişorul este vandalizat, copiii aleargă în dezordine, precum un roi de termite furioase, smulgând coşurile de gunoi şi rupând cu furie, crengile copacilor. Înarmaţi cu pietre, se grăbesc spre Casa de cultură a oraşului, acum abandonată, în ruină, hotărâţi să mai spargă şi ultimele geamuri care scăpaseră atacului nemilos, din zilele trecute.

Nesimţirea zâmbeşte, privind cu mândrie către grupul micilor vandali, care-şi pregătesc, din nou, tuburile cu vopsea, să mai scrie câteva cuvinte obscene, pe zidurile degradate şi părăginite.

– Aşa, dragii mei, îi aplaudă Nesimţirea, sunt mândră de voi! Apoi, rânjind satisfăcută, priveşte către Civilizaţie, care rămăsese încremenită în faţa acestui spectacol degradant şi jalnic.

– Îi vezi? Ei sunt viitorul acestei ţări, iar acum, îşi fac temele pentru şcoală!

Marius Concita
iulie, 2020

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro