După ce inițial vestea că salariile vor fi înghețate a provocat reacții dure și s-au anunțat proteste, iată că o veste excelentă anunță exact contrariul. Angajaţii din domeniul sănătăţii şi cei din învăţământ sunt singurii care vor beneficia de creşteri salariale, în condiţiile în care ceilalţi bugetari au parte de îngheţarea veniturilor şi sporurilor în 2022.

Astfel, profesorii vor beneficia de creșterea salariilor în 2022!

Măsura reiese din proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022, publicat astăzi de Ministerul Finanţelor, potrivit România TV.

„La construcţia bugetară pentru perioada 2022-2024 s-au avut în vedere următoarele măsuri: menţinerea în anul 2022 a cuantumului brut al salariilor şi sporurilor de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2021.

Prin excepţie de la această regulă, pentru personalul care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II „Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

De asemenea, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021″, se precizează în document.

Potrivit Agerpres, proiectul prevede menţinerea în anul 2022 a cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul din anul 2021, 4.160 lei/an, precum şi acordarea în anul 2022 a voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru personalul plătit din fonduri publice.

Totodată, documentul prorogă în anul 2023 prevederile referitoare la acordarea indemnizaţiei de vacanţă.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro