Cererea pentru revenirea la voucherele de vacanţă, suspendate în 2021 din cauza pandemiei, este susținută de milioane de bugetari și de federațiile din turim și a făcut obiectul negocierilor din cadrul noii coaliții care se contureaza formată din PNL și PSD!

Surse de la negocieri au confirmat pentru România TV că PSD a reușit să impună reintroducerea voucherelor de vacanță din 2022.  Astfel, voucherele de vacanță vor putea fi folosite doar în stațiunile balneo-climaterice și în agroturism, nu și pentru litoral ca până acum. Explicația este că pe litoral, unde prețurile sunt destul de mari, pot merge cei care au suficiente venituri cât să nu aibă nevoie de voucherele de la stat.

În schimbul acestei măsuri cu care PNL ar fi de acord, PSD ar renunţa impozitarea progresivă.

Valoarea Voucherelor de Vacanță va fi tot de 1.450 de lei.

Operatorii din turism au solicitat ferm să fie reintroduse voucherele de vacanţă, care s-au dovedit o măsură benefică cu un impact social şi fiscal major în perioada 2017-2020, iar reintroducerea acestora trebuie să reprezinte o prioritate naţională pentru refacerea unitară a forţei de muncă grav afectate de pandemia de Covid 19.

„Aceste vouchere de vacanţă au fost acordate pentru cei din sistemul privat din anul 2015, iar pentru cei din sistemul public începând cu anul 2017 până în anul 2020. Este necesară reintroducerea acestora pentru cei din sistemul public începând cu 1 ianuarie 2022 printr-o ordonanţă de urgenţă care să fie aprobată în primele şedinţe ale viitorului Guvern sau prin proiectul de act normativ ce se află în acest moment în Parlamentul României – Pl-x nr. 250/2021 (există riscul de tergiversare în Parlament)”, se subliniază în propunerile publicate pe site-ul FPTR.

Se dau şi vouchere de vaccinare. Termenul de ridicare a voucherelor pentru cei care se vaccinează, prelungit de la 60 de zile la 6 luni prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Termenul de ridicare a voucherelor pentru cei care se vaccinează cu schema completă a fost prelungit, miercuri, de la 60 de zile la 6 luni prin ordin al ministrului Sănătăţii. Decizia vine după ce în mai multe centre din ţară s-a semnalat lipsa voucherelor

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro