In metrou.

Un tip încă tânăr, cel puțin după aparențe,bine îmbrăcat și cu aerul unui actor american aflat între două filmări, și care are o jumătate de oră de pierdut, privește cu insistență la o domnișoară-doamnă tânără care citește. Are picioare frumoase și poartă verighetă. Se vede pe mâna stângă în care ține strâns o carte.Citește cu atenție,nu e atentă la lumea din jur. Fiecare cu ale lui. Nu-i vorbă că oricând te poți pomeni cu câte o privire piezișă ce te fixează și dincolo de ce se vede.

In metrou.

Nu e lume multă. Relaxare. Vineri, ieri, sâmbătă, azi, duminică, mâine. Nu se lucrează. E weekend, lumea se precipită, sunt multe de făcut sau desfăcut în zilele cu mai mult timp liber, fiecare știe ce are de făcut și își vede de ale ei, tânăra doamnă citește. Lucrează la o bancă, are mult de lucru. Multă hârțogăraie. Nu-și vede capul de treburi, n-are timp de citit. Pe apucate, dar mereu are o carte cu ea. Bărbatul se uită insistent la ea, tot sucește capul. E nelămurit, parcă ar vrea să deslușească ceva ce nu se vede bine.

Românii sunt oameni curioși. Ce ziceam, mereu dai peste vreunul/vreuna care cască gura la tine. Ca să ce? Ca să nimic. Privește. Unii te judecă, alții fotografiază încălțările, mai toți nu zic nimic, indiferența suverană.

In metrou.

E liniște.

Se aude doar zgomotul făcut de roți, scrâșnete la vreo curbă și anunțurile din stații. Urmează stația nu știu care. Se închid ușile.

Femeia cea tânără care citește, cititoarea cum ar veni, bagă de seamă pe neașteptate că un bărbat o privește cu insistență. Simte mai mult. Un bărbat care face tot felul de manevre cu capul. Oare ce-o fi vrând? Se uită la fustă, este în ordine, nu s-a ridicat prea prea în sus pe șolduri, s-ar putea uneori, dar ea e mereu atentă să nu se întâmple așa ceva. Are picioare frumoase, știe că e o sursă de atras priviri, dar deja e prea ocupată și obosită peste zi ca să mai dea atenție la mici posibile cochetării. Cărei femei nu i-ar place să fie admirată? Nici breteaua de la furou n-a căzut, toate sunt la locul lor.

Cel puțin așa pare.

In metrou.

Bărbatul zâmbește, discret, ea stă stingheră și se face că citește. Nu mai poate să citească în aceste condiții. Cartea e în mâna ei și atât.  Mintea e în altă parte. Ce-o fi vrând și domnul ăsta? Cum să citească dacă el se uită atât de insistent la ea? Ca un prost, se irită pe loc. Ea e calmă de obicei. La bancă au de a face cu fel de fel de oameni și n-ai voie să te enervezi. Ce-o fi vrând și boul ăsta de la mine? Începe să se enerveze. Nu vrea.N-a c-a zis-o, dar de ce se uită tot timpul la ea și la brațele ei.E deranjată de situația creată.

In metrou.

Mai coboară lume, mai urcă lume, nu e lume multă. Încearcă să nu-l ia în seamă. Metroul își vede de traseul lui. Se oprește, pleacă, se oprește iar, asta e treaba lui. Unii coboară, alții urcă, ea coboară aproape de capăt, la Aurel Vlaicu. Nu s-au mutat de multă vreme, soțul lucrează la Otopeni, copilul are deja patru ani, sigur că este mai bine la patru camere decât la trei. Deja nu se mai poate concentra, ce să citești când simți – așa se spune?- că cineva e cu ochii pe tine? Simte cum bărbatul o urmărește cu coada ochiului, așa cum și ea este atentă la toate mișcările lui. Se spionează reciproc, dacă se poate spune așa ceva. Cartea e tot în mâna ei, mai bine ar pune-o în punga de plastic. Mereu are câte ceva de cărat când vine acasă: la serviciu trebuie să arate f.îngrijită și aranjată, nu merge altfel. De ce naiba tot sucește bărbatul capul, ba într-o parte sau alta, asta nu pricepe ea. Metroul frînează brusc. Ea scapă cartea din mână. Ei, fir-ar să fie, se înfurie ea, și-l drăcuie în gând pe bărbatul acela din cauza căruia a scăpat cartea pe jos. El ar vrea să vină să ridice cartea, face un pas, dar ea e mai iute și-și recuperează singură cartea. S-a aplecat, s-a așezat, lucrurile au intrat în normalul lor.

- Mulțumesc…, îngână ea ca o proastă. Vag iritată. Roșește totuși.
- Pentru nimic, spune bărbatul pe un ton foarte cald și prietenos. Il privește mai atent de aproape. Nu e nici puștan, nici în vârstă, înalt, pe subțire –soțul s-a îngrășat foarte mult în ultimul an, ea face eforturi mari să nu pățească la fel – corect îmbrăcat ( mereu îi spune lui Mihai să nu mai iasă din casă neglijent îmbrăcat, dar ți-ai găsit…) cumva la treizeci și ceva, când un bărbat este chiar un bărbat. În floare vârstei. Vorbe. Mihai e mereu la serviciu, bărbatul îi zâmbește când vede că ea îl studiază, roșește, ei da, nu i s-a mai întâmplat de mult, dă semne că vrea să coboare. Ea stă bățoasă pe scaun cu punga ei și cu cartea în mână, rămasă de izbeliște. Se face că nu-l mai bagă în seamă. De ce oare nu-i dau pace toți bărbații ăștia, nici măcar în metrou nu mai poate citi o pagină în liniște. La serviciu, nici atât, nu ai când, unde și cum, iar dacă te vede vreun șef cu vreo carte pe birou, face ochii mari, ce-i cu asta? Aici te-ai găsit?

A pățit-o Ana Maria săptămâna trecută. A scăpat doar cu o muștruluială. Și pentru ce?Pentru un amărît de TANGO. Era ceva despre divorțul Andreei Marin și al lui Bănică. Ei nu-i place, s-o tai, de nici unul. Acasă nu are timp de citit nici atât. Ăla micu îi mănâncă tot timpul, Mihai e ocupat mereu la aeroport, colac peste pupăză s-a mai și înscris la școala de șoferi. Nu le mai rămâne timp de nimic.

Ce viața mai e și asta? Noroc că a venit mama lui Mihai să mai stea câteva luni la ei. Uite d-aia e bine să ai mai multe camere. Au și baie de serviciu. Și balcon la al doilea dormitor. Și așa, unde să citești dacă nu poți să citești niciunde?

In metrou.

Când era gata, gată, să și uite de bărbatul care a tot săcâit-o, se pomenește cu el lângă ea, ea se panichează și strânge punga și cartea cu ambele brațe, în timp ce aude vocea lui șoptindu-i tainic, misterios și cu o tandrețe de care și uitase cum sună, cuvinte spuse chiar în urechea ei: ”Și mie îmi place la nebunie Salinger!” Bărbatul trece repede pe lângă ea și coboară fără să se mai uite la ea. Ușile se închid în urma lui. Bărbatul a dispărut, nu mai este. Ea întoarce capul după el, zărește doar profilul lui care urcă odată cu scara rulantă.

In metrou.

La prima o să coboare și ea. Acum zâmbește ea, cumva singură, ce proastă sunt, surâde ea,da, ha ha ha, citește o carte de la Polirom, “Nouă Povestiri” de J.D.Salinger, gata, a rămas cu cartea în mână. Și punga. Încă puțin și va ajunge acasă. Mereu și-a propus să caute pe internet ce înseamnă J și D, dar luată mereu cu treaba a uitat.

Oare bărbatul acela o fi știind?Dacă o să-l mai întâlnească vreodată o să-l întrebe neapărat.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro